Alexandra 02

La vreo zece zile după discuția de la cafea, dimineața, primesc un SMS de la Alexandra PZD, cu următorul text: „Am certificatul medical, așa că, oricând, cu condiția să mă anunți cu o zi înainte, te aștept".

Îmi fac un calcul mental, apoi scriu: „Dacă poți mâine, e-n regulă".

Nu durează mult și primesc încă un text: „Mâine, începând cu ora șapte, te aștept, cu plăcere, pe strada... urmează adresa completă. Te sărut, Al".

Intru pe Waze, bag adresa și aflu că în mai puțin de o oră sunt acolo. M-am săturat de „textologie", așa că o sun pe femeie, să vorbim. Îmi respinge apelul, apoi, imediat aproape, primesc un text: „Nu pot vorbi, trimite-mi text.Mulțumesc".

OK, dacă nu se poate altfel, „textuim"!... „Waze zice că ajung la tine în circa patruzecișicinci de minute, așa că, dacă nu-mi face fițe traficul de dimineață, pe la opt și jumătate, cel târziu, pot să fiu la tine".

Răspunde, tot rapid: „Perfect, mulțumesc".

Acum, sincer, sunt într-o dilemă totală... Nevastă-mea mi-a spus că pot să mă duc, însă, sincer, chiar mă gândesc - oare femeia chiar a vorbit serios?!?... Orice ar fi, chestia cu destrămarea familiei, sau provocarea suferinței nevesti-mi, nu-mi pică bine, de nici o culoare!... Renunț la orice pizdă, la oricine și la orice, chit că mă las de futut până la sfârșitul vieții!...

Îmi frământ creierul de zici că-i aluat pentru pâine... Cum să-i spun eu „babei" mele că mă duc să dau la buci, cu sau fără certificat, cu, sau fără prezervativ?...

Ajung la concluzia că... mai bine, tac. Ce rost are:?!?... Sigur că numai ideea că știe că mă duc și că fac ce fac, cel mai probabil că o să-mi scadă entuziasmul până la, eventual, inhibiție totală, că doar mă știu cât sunt de sensibil!...

Lasă, mai bine păstrez „dixtracția" până când mă întreabă ea, dacă o s-o facă vreodată...

Oricum, cert este că am parte de o noapte, cum i se spune, albă...

Ajuns în minunatul cartier bucureștean Berceni, constat că în jurul blocului în care locuiește Alexandra, toate locurile de parcare sunt rezervate, plătite la ADP, chestii, unele având chiar un soi de opritoare, încuiate cu lacăte...

Deja devine o problemă, așa că mă hotărăsc să apelez la un om „de-al locului". O sun pe Alexandra:

- Pui mic, ce se presupune că trebuie să fac, iau mașina și vin cu ea la tine, în sufragerie?!? Mai bine luam metroul!...

Mă instruiește să caut, chiar lângă intrarea în scara blocului, un autoturism cu numărul... apoi să parchez în imediata lui vecinătate. Știe ea al cui este locul și... când are nevoie de el...

De când mă învârt, cred că am învățat parcarea asta,bine, bine de tot!...

Mi-e foarte ușor să găsesc locul indicat de Alexandra...

Mai rău e cu cei doi băieți de la intrarea în scara blocului, pentru că...

- Moșule, mută-ți tinicheaua d-acilea, că rămâi fără roți!...

Nu m-am născut ieri, iar la ce știu eu, copiii ăștia pot deveni arșice! Într-un minut!... Dar... de ce?!?

O sun pe Alexandra, explicându-i că locul de parcare nu este tocmai bine ales. Răspunsul este prompt, iute:

- Stai acolo și așteaptă-mă!

Nu trec două minute și... apar patru gagici, plus Alexandra, care-i iau la bătaie pe cei doi „voinici", cu ceva făcălețe, linguri de lemn, de se pun ăștia pe fugă, de-o manieră de nu vă închipuiți!...

Alexandra vine la mine, râzând:

- Hai, încuie și vino!...

Îndreptându-mă spre intrarea în bloc, mă simt scanat pe toate părțile...

Alexandra, râzând, mă trage mai tare de mânecă:

- Hai, vino!...

În lift, nu scap. Se repede, agățându-se de gâtul meu și, cum nu sunt idiot, ca să nu știu ce vrea, ne sărutăm cu foc...

Nu este miezul iernii, însă nici nu ne aflăm într-o zonă cu climă extremă, așa că cele câteva bucăți de textile pe care, totuși, le purtăm, părăsesc trupurile noastre cu destul de mare ușurință, preocuparea noastră fiind axată, reciproc vorbind, pe zonele erogene. Nu-i pot omite, doar ca exemplu, limbuța ei cea destoinică și întreprinzătoare care, cu elan, îmi asaltează carotida, dându-mi acele fioruri de-mi vine să o prind pe Alexandra de o mână și s-o arunc undeva, în mare, s-o țin acolo, fără întrerupere,vreo două vieți...

Nici Alexandra, la rândul ei, nu se simte prea relaxată atunci când degetele mâinii mele i se preumblă pe lindicul ei cel plin de elan, de pofte trupești, de dor de viață...

Suntem, deja, intrați în sufragerie. Nu pot să nu observ, pe măsuță, cele două ceșcuțe cu cafea aburindă, sticla de whiskey și cele două pahare, însă... cine mai are timp de asemenea fleacuri?

Alexandra, deja, s-a lăsat pe vine și mi-a prins capul pulii cu buzele ei dulci, pe care tocmai ce le-am sărutat. Mă ține cu mâinile de bucile curului, strângându-mă chiar, un pic, manevrându-mă să mă apropii sau să mă îndepărtez de ea, privindu-mă, aproape fără oprire, în ochi, așa, de jos în sus, de o manieră care, în numai un minut mă aduce la acea stare în care o prind de subsuoare, o ridic, îi aplic un pupic pe frunte, apoi, cu o mână în pletele ei cele lungi și blonde și cu cealaltă pe umărul ei, o conduc spre canapea. Ajunși acolo, fiind cu spatele la mine, pricepe imediat ce vreau, așa că se așează pe canapea în genunchi, cu picioarele crăcănate, sprijinindu-se cu mâinile și cu fruntea de spătar. Îmi cere, prostindu-se, cu o voce de fetiță:

- Hai, vino!... Vino!... Nu pot s-aștept!...

Este rândul meu să-mi înfig ghearele în fundul ei atât de bine croit, trăgând într-o parte și-n cealaltă de buci până-i pot admira, cu parșivenie, atât gaura curului ei cel abuzat în copilărie, cât și intrarea în vagin pe care, chiar în clipa asta, încep să i-l umplu cu ștremeleagul meu dornic și futăcios.

Pe măsură ce intru, mă gratulează cu:

- Ahhhhh!... Ohhhh!... Uuuuuu!... Huhhhhhhh!... Aaaaaaaa!...

Ajuns „la capătul tunelului" și simțind deja cum îi forțez, blând, cervix-ul, mă gratulează cu:

- Da!... Daaaaaaa!.... Acccolllllo!.... Așșșaaaaaa!...

Tace, însă schimbă registrul, începând, ca și data trecută, când i-a cerut Venera, să-și unduiască pereții vaginului și să mă aspire. Îmi mai spune doar atât:

- Să stai acolo, să nu te miști!... Mă lași pe mine!...

Dacă tot e să stau degeaba, ca să mă exprim astfel, îmi aduc aminte ce bine știu eu să frământ coca pentru pâine, așa că-i iau Alexandrei bucile curului la frământat. Geme, clar încântată de tratament.

Ne frecăm așa vreun sfert de oră, apoi Alexandra, cu o voce rugătoare, tot așa, făcând pe copilița, mă întreabă:

- Nu vrei să mă lași și pe mine deasupra?...

În loc să-i răspund, pur și simplu mă opresc din „frământat cozonacii" și-i aplic, repede și apăsat, vreo zece pompe, apoi o surprind ieșind din pizda ei minunată și aruncându-mă cu curul pe marginea canapelei. Alexandra nici măcar nu coboară de pe canapea ci, așa, în genunchi, se deplasează pe laterală până mă încalecă și, cu destoinicie, mă prinde cu intrarea pizdei de capul pulii, apoi mi-o ascunde pe toată. Se pare că aș fi putut să fiu mai dur, întrucât Alexandra se lasă pe mine cu greutate, pătrunzându-se total, apoi iar începe cu mișcările ondulatorii și cu sucțiunea, de mai mare dragul. Nici eu nu mă plictisesc, jucându-mă cu mamelele frumoasei și așteptând, cu nerăbdare, să prind momentul să-i iau sfârcurile în gură. În sensul ăsta, mă ridic, sprijinindu-mi mâinile, pe sub brațele ei, de spatele ei și asigurându-mi astfel o stabilitate excelentă. Prinzându-se ce vreau, Alexandra încetează să se mai sprijine cu mâinile de genunchii mei și se sprijină ea de spătarul canapelei, timp în care eu, deja sunt cu un sfârc în gură, pe care i-l ling, i-l mozolesc, i-l sug, ba i-l și mușc, nedureros, din când în când. Din cum își arcuiește spatele și-și amplifică unduirile vaginale, începând chiar cu mișcări de translație, în față, în spate, pe laterale, făcând și opturi, alternând toate astea în ritmul în care-i alternez și eu tratația la sfârc, care nu este impresionant de mare, însă nici mic nu e, realizez că-i place tot ce se-ntâmplă între noi. Deodată, de data asta cu vocea ei normală, îmi șoptește:

- Și la celălalt!... Accccum!... Tttte rogggg!...

Mă conformez, însă profitând de momentul tranziției, menționez:

- Ca să nu plângă!...

Brusc, încremenește. Doar tremură. Nu-mi trebuie cine știe ce studii de specialitate ca să realizez că tocmai ce a avut orgasm. Comentează, cu vocea ei normală:

- Doamne, dar mult a durat!... Mi-era frică să nu termini tu înainte...

- Mai am ceva, dragoste, stai liniștită!...

Dându-mi seama de prostia pe care am putut s-o scot pe gură, mă corectez:

- Să nu cumva să m-asculți!... Să nu stai liniștită, că-mi place enorm!

Dacă tot am dat-o pe conversație, Alexandra menționează:

- N-am mai făcut-o demult! Așa pățesc, termin foarte greu...

Mi se uită în ochi, zâmbind:

- Acum, o să vezi ce ușor o să-mi fie, dar... te-aș ruga să mă lași pe mine dedesubt.

- Cum vrei, iubita, cum îți place!...

Sprintenă, aproape sărind, se ridică de pe canapea, sare și ia o pernuță de pe fotoliul de alături, o aruncă pe covor, apoi se așează cu fundul pe ea, ridicându-și picioarele, sprijinindu-și-le cu mâinile de glezne. Se uită la mine și mă încurajează, de parcă eu n-aș ști ce trebuie să fac:

- Hai, vino!...

Din ce am observat până acum, de cînd am rugat-o să evite franțuzismele, Alexandra nu mi s-a mai adresat nici măcar o singură dată altfel, decât în neaoșa noastră limbă românească. Chestie de apreciat. Fata se controlează excelent.

Deja sunt în genunchi, cu cariciul profund intrat în fofoloanca ei. Mă roagă:

- Te rog, ia-mă tare, că vreau să mai termin!...

Încep cu pompele. Eu împing, ea mă primește. Mă reașez, stând practic în poziția piticului, cu tălpile pe covor, sprijinindu-mi mâinile de pulpele de sus ale cracilor Alexandrei și încep rapid, adânc, apăsat, toate în același timp. Alexandra închide ochii. Nu-și mai unduiește vaginul, ci doar tremură. Mă întreabă:

- Simți?... Am făcut inundație!...

O întreb, de fapt aproape strigând, în plin efort:

- Doar atât?

- Am terminat de două ori și.... mai viiiiin!...., Îhâmmmmm!... Dacă poți, nu te opri!...

Recunosc că nici eu nu mai am condiția fizică din tinerețe, deja mă cam amenință șalele cu ceva dureri, ceea ce, aproape sigur, nu mi-ar face bine la erecție, însă știu sigur că nu mai am nici eu mult.

- Alexandra, mă apropii și eu. Unde?

- Acolo, că nu-s probleme!...

Mai dau de vreo zece ori din fund, tot așa, tare, apăsat, cu forță, când simt că ejacularea este iminentă. O anunț:

- Vin!...

- Hai, hai, că și eu!...

Într-adevăr, în timp ce-mi dau drumul la sloboz în ea, o simt și pe Alexandra cum tremură. Comentează:

- Împreună!... Ce bine!... Cel mai bine!...

Ies din pizda drăgăstoasei și mă ridic, apoi îi întind mâna, să o ajut și pe ea să se ridice, gest pe care-l face cu grație și cu elasticitate, concomitent ridicând de pe covor și perna pe care a folosit-o, pe care o aruncă, cu grație, aș putea spune, înapoi pe fotoliu. Mă întreabă:

- Ne spălăm acum, sau îmi pun un tampon și mai stăm?

Mă gândesc un pic, apoi îi spun:

- Pune-ți tamponul ăla, că am chef să mai stăm un pic și de vorbă, că prea am luat-o brusc cu „destrăbălăriile"!...

Râd și râde și ea. Continui:

- Am să te rog, totuși, să-mi spui unde-i baia, ca să-mi dau cu un pic de apă, să nu-ți fac mizerie pe-aici...

Mă întreabă:

- Nu vrei să te curăț eu?... Știu că Venera așa-ți făcea...

Îmi schimb un pic, dar doar un pic, atitudinea:

- Iubire, am și eu o mare, mare rugăminte la tine...

Mă întrerupe:

- Știu și te rog să mă ierți și-ți promit că n-o so mai pomenesc!...

Nu mai zic nimic, ci doar îi comunic:

- Oricum trebuie să ajung la baie, ca să fac și eu un pipilică. Data viitoare, mă cureți tu...

Cum tot sunt în picioare, mă îndrept spre ieșirea din sufragerie. Întreb, deși, fiind bloc „ceaușist" sunt sigur că mă orientez. Întreb, totuși:

- Stânga, dreapta, sau mă iau după miros?...

Râde:

- Poți și după miros, dar mai bine te iei după semnul de pe ușă!...

Ce ți-e și cu puștimea asta!... Clar că am îmbătrânit... Apartamentul este complet renovat, modificat, cel mai probabil, așa că ușa de la baie este din termopan, iar pe geamul mat este un mare abțibild, sub formă de afiș ca cele de pe autostradă, cu simbolul de duș și wc... Mi se pare cam adolescentină chestia, sau... cam de țoapă, dacă este după mine, dar, cum nu sunt la mine acasă, cine sunt eu, ca să critic?

Ce este baia, la bloc, mică, dar să te ții aici înghesuială!... Alexandra și-a dotat baia cu o cadă de colț, triunghiulară și... mare!... Aproape mai mare decât căzile de la mine de-acasă. Este adevărat că unul dintre colțuri, din lipsă de spațiu, ajunge sub chiuvetă însă, dacă așa i-a plăcut proprietarului, asta este!

Mă rezolv, atât cu necesitatea fiziologică, cât și cu apa și săpunul pentru acea zonă pe care mi-am scăldat-o în sucurile pizdei frumoasei și revin în sufragerie.

Constat că ceșcuțele au dispărut, împreună cu amfitrioana, care, însă, revine destul de repede cu o tavă pe care sunt alte ceșcuțe, sau tot alea, habar n-am, însă și cu o cafetieră. Comentează:

- Nu știu cum îți place ție cafeaua, caldă, rece, amară, dulce, așa că uite, am adus și niște pliculețe cu zahăr brun, iar cafeaua este încă destul de caldă. Celelalte erau reci.

Acestea fiind spuse, Alexandra toarnă cafea în ceșcuțe, apoi rupe un pliculeț cu zahăr și-și toarnă în ceașca ei. Iau și eu un pliculeț și o imit.

Deschide și sticla de whiskey, comentând:

- Înțeleg că mai stai pe la mine, așa că pot să-ți torn și ție.

Dau din cap, aprobator, gândindu-mă că trebuie să fiu foarte atent, întrucât una e să te deplasezi de la mall-ul de lângă casă cu ceva alcool în instalație și cu totul alt risc să traversezi, practic, orașul. Chiar mă bate gândul să ies din oraș, pe centură, șansele de a fi oprit pe acolo fiind mai mici. În fine, o să-mi fac griji la momentul respectiv. Acum prefer doar să mă simt bine, că doar de-aia am venit.

Remarc că Alexandra nu poartă vreun chilot, ceva, însă, puțin mai atent fiind, observ șnurulețul. M-am prins...

Bem, fumăm, Alexandra îmi povestește despre îngrijorările ei, știind că barosanul urmează, în vreo doi ani, să se pensioneze, ceea ce eu deja știu, chiar de la el, că habar n-are cine o să le vină „pe cap", după cum se exprimă, să nu fie vreun abuziv care să-i ceară să intre sub birou, sau s-o pună să încalece biroul, că a mai auzit de chestii de-astea, sau, pur și simplu, să nu-i placă de ea și s-o trimită la plimbare. Îmi dau și eu cu părerea:

- Puiule, înțeleg că ai studii superioare, ești inginer, deci nu se pune problema să încerce să te trateze ca pe vreo puștoaică, absolventă de liceu. În fond, tu nu ești secretară, ci... asistentă, adică, altfel spus, mâna dreaptă, calificată, a șefului. La chestia cu sexul obligatoriu, ca sarcină de serviciu, cred că, dacă, din start, dai dovadă de demnitate și nu-i permiți, nici măcar aluzii, nu se ajunge acolo, decât dacă-i idiot și ține neapărat să-și găsescă pe vreuna care să-i asigure, gratuit, toate cele... Pe de altă parte, poate că omul are și el o familie, așa cum are și cel de la ora actuală...

Alexandra râde:

- Da, doar ți-am spus cum e cu familia și cu puștoaicele care-l vizitează. Că de-aia le cheamă la birou, pentru că acasă o are pe nevastă-sa!...

- Pui mic, tu roagă-te ca ăla care vine să nu aibă vreo scorpie de nevastă, geloasă, care, văzându-te, să-l strângă de coaie și să-l oblige să scape de tine, că poate fi și ăsta un pericol...

Se uită la mine, zâmbind:

- Știi ce? Dă-le dracului de gânduri negre, că n-are rost să mi le fac de acum, plus că, până la urmă, nu a început lumea și nici nu se sfârșește cu firma asta!...

Sare de pe fotoliu, vioaie, spunându-mi:

- Hai mai bine la baie, că nu scapi până nu mă speli pe cap! Orice-ar fi!... Plătesc oricât!...

Râdem amândoi și plecăm, ținându-ne de mână, spre baie, chit că toate, aici, sunt cam înguste...

Scapă de tampon în coșul de gunoi, apoi sare în cadă. Este de apreciat că și-a pavat cada cu covorașe antiderapante. Fată înțeleaptă.

Am uitat să vă povestesc că unul dintre pereții de deasupra căzii este pavoazat cu o oglindă imensă care ține, practic, ca dimensiuni, cât lățimea și înălțimea. Presupun că-i place tare mult să-și admire rotunjimile... Deh, probabil că peste ani, va regreta gestul sau, posibil, va scoate oglinda, înlocuind-o cu faianță. În fine, treaba ei.

Ritualul spălării decurge chiar mai bine decât data trecută, întrucât nu mai am două trupuri de spălat, concomitent, plus că în cada asta, chiar ai spațiu. Alexandra s-a așezat, turcește, iar eu am putut s-o imit, așezându-mă în spatele ei. Ajunși la spălarea trupului, eu, cu ideile mele, câte or fi ele, puține dar fixe, când ajung să-i șamponez bazinul, îi sugerez să stea aplecată, în poziția capră, forându-i vaginul cu douâ degete apoi, îi spun:

- Să nu te sperii, că nu intru.

O ating cu degetul mare pe rozeta curului. Dă să sară, dar se controlează și, în timp ce sunt cu arătătorul și cu mijlociul în vagin, o masez pe rozetă cu degetul mare. Îi spun:

- Desfă mai mult picioarele!...

Timid, se conformează, iar eu continui ce făceam, apoi scot mâna din scorbură și continui cu șamponul pe picioare.

Întoarsă cu fața la mine, nu pot să nu-i observ, în priviri, un soi de reproș, amestecat cu o stare de suspiciune. Îi zâmbesc și-mi văd de treabă.

Ieșiți din baie, după ce ne-am șters cu prosoapele unul pe celălalt - aici a fost mai complicat, întrucât Alexandra a rămas în cadă, nefiind loc pentru amândoi. Oricum, confortul căzii este de apreciat.

Ne așezăm, eu pe canapea, iar Alexandra pe fotoliu, că, nu știu de ce, așa s-a nimerit, fumăm câte o țigară și, cu tot riscul, o las pe Alexandra să-mi mai toarne niște Dimple. M-a și nimerit, nemernica, fiind una dintre licorile care chiar îmi plac...

Se scuză, dispare, apoi, în scurt timp, revine, afișând un zâmbet parșiv și, evident, având ceva ascuns la spate. Apoi, râzând, aruncă pe canapea, lângă mine, un ditamai zucchini și un prezervativ cu striații. Habar n-am prin ce supermarkeuri a colindat, însă, exemplarul este... ciudat de neobișnuit. În primul rând că este mai subțire decât sunt, în mod obișnuit, plus că, dacă un capăt este drept, celălalt este destul de curbat, așa că poate fi folosit destul de ușor pe post de mâner.

Râde:

- Hai, că știu că te pricepi!... Am și gel, dar în dormitor...

Se așează și ea pe canapea, lângă mine, apoi, cu dexteritate specific feminină, desface folia în care este ambalată leguma, apoi trece la mularea prezervativului pe partea dreaptă. Comentează:

- Să nu te superi pe mine, dar sunt tare curioasă...

- Nu mă supăr, puiule, pizda ta, scula ta, iar eu, la vârsta mea, chiar că mai am nevoie și de un înlocuitor...

Se întoarce spre mine și mă sărută, timp în care mă și încalecă, cu un picior, peste picioarele mele.

Se întrerupe:

- Știu, mai întâi cu tine și abia după, cu... jucării...

Apoi, tot ea, parcă îngrijorată:

- Sunt nesimțită! Nu te-am întrebat dacă vrei să mănânci!...

Mă uit la ea, râzând:

- Par chiar așa de nemâncat?!?

- Nu, dar... când am fost la...

Își înghite vorba, jenată. Intervin eu:

- Țoancă mică, de regulă eu mânânc după cinci, când apare și nevastă-mea de la birou.

Răsuflă ușurată:

- Știi, eu, când fac amor, nu mănânc deloc. Nu-mi vine!...

- Buuuuunnnnn!... Deci, dacă suntem lămuriți, hai să-mi arăți și mie cum ți-ai aranjat dormitorul.

Ajunși în dormitor, am un șoc. Nu, nu este prima gagică, zic eu, nesănătoasă la cap, să înghesuie într-o chițimie de dormitor ditamai setul de mobilier de dormitor Ludovic al habar n-am câtelea. De fiecare dată când văd așa ceva amplasat într-un dormitor de bloc socialist, am sentimentul că din prag, trebuie să sar direct în pat. Da, este imens, vreo doi metri și douăzeci pe doi. Practic, o poți alerga pe gagică prin pat... Am mai făcut-o de-atâtea ori, încât pot zice, liniștit, că am antrenament...