Alexandra 09

Fiind prin oraș, cu diverse „chestii", îmi amintesc de promisiunea pe care i-am făcut-o Alexandrei, cu referire la tratarea curului stimatei domnișoare, așa că, dacă tot sunt în zonă, opresc la un sex shop. Nu cunosc magazinul - n-am mai fost pe aici.

Cum sunt mult prea bătrân ca să mai fiu rușinos, dacă oi fi fost vreodată, îl întreb pe vânzător, căci este un el, despre produsul care mă interesează. Vine și-mi pune pe tarabă diverse modele de sculernițe, însă, habar n-am de ce, mă las inspirat de o chestie care, dacă ar fi sculptură, m-ar duce cu gândul la coloana infinitului a lui Brâncuși. Diferența este că aici elementele sunt sferice, iar „jucăria" nu are mai mult de doisprezece centimetri, excluzând mânerul, menit recuperării obiectului din cavitatea anală. Vânzătorul îmi povestește că este o sculă care dă senzații nemaipomenite, mai ales dacă este extrasă și reintrodusă în momentele orgasmice, cu un entuziasm care, sigur, mă face să cred că... băiatul cunoaște „problema" din proprie experiență...

N-am treabă cu ei, că doar e curul lor, nu al meu!... Singurul lucru care mă deranjează este ideea de... „paradă". Fă, tataie, ce vrei, cum vrei, cu cine vrei, exceptând violurile și pedofilia, dar nu te lăuda cu chestia asta în locurile publice!... Nu sunt vreun bisericos, însă sunt creștin și... mă mândresc cu chestia asta!... PUNCT!

Achiziționez obiectul, fără să comentez prețul, apoi îmi văd de drum. Cum mă „relaxez", sun la „Alexandra PZD" care, conform obiceiului, îmi respinge apelul, apoi, aproape instantaneu, mi se adresează cu: „text".

Sunt cam sictirit, așa că-i trimit un text: „Am ceva pentru curul tău" Răspunde, relativ repede: „bagătil tie, ca eu am treaba" S-o fut!... Îmi văd de drum.

Peste vreo trei ore, primesc un text: „te-ai suparat?" Sunt, deja, acasă, la televizor, așa că-mi continui urmărirea programului de știri, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mai trece o oră. Primesc: „Mâine, la zece, poți?" Pur și simplu, n-am chef să-i răspund. Pe la trei dimineața aud, telefonul fiind la încărcat, că am mai primit un mesaj. Profit de faptul că nevastă-mea doarme „beton" și merg să văd cine, ce și cum. Este tot de la Alexandra PZD: „Mai trăiești?" Răspund: „Nu, fă, am murit!" Răspunde, foarte repede: „duten pizda matii" Este rândul meu: „Gramatica, fă, că ai fost la școală!" Îmi trimite un emoticon furios. După două minute, primesc și un text: „Eu am treabă de nu-mi văd capul, iar tu, nu mă lași să dorm noaptea!"

A reușit să mă supere: „Dormi, dragoste, pe modelul Tutankhamon, că eu nu te mai deranjez!" Și, dacă tot am ajuns la de-astea, îi dau „block".

Trec, așa, în liniște și pace vreo trei zile, apoi, într-o dimineață, când ies cu autoturismul propriu și personal din curte, constat că la nici treizeci de metri se află un autoturism cunoscut. Este minunatul autoturism de serviciu al Alexandrei. Trec pe lângă, fără ca, aparent, să mă uit la ea. Întoarce, ca-n filmele polițiste cu urmăriri și... mi se lipește, practic, de fundul mașinii... Încep joaca, frânând, în mod repetat, ca s-o duc la exasperare, apoi, cum cutia mea de viteze are și modul „sport", trec la o accelerare de o las... cam departe, în urmă. O fi fiind ea talentată, însă și eu sunt băiat crescut pe malul Dâmboviței, în capitală... De autovehicul, fiind ce este, n-am ce comenta, că bate tot ce poate fi european, fără vreo greață... În fine, mă strecor pe o străduță, parchez și, sprinten, cobor. Vine și minunata, care, surprinsă, se chinuie să parcheze în spate. Coboară, cam fâstâcită:

- Ce vrei, să mă dai uitării?!?...

O privesc, „full eye contact", crunt:

- În genunchi, stricato!

Chiar că-i tâmpită!... Îngenunchează!... Fac doi pași în față și o apuc de claia de păr din creștet:

- Hai la tine, baragladină, că n-am chef să ne facem de râs!...

Mă privește, cu durere, parcă:

- Vrei să ți-o sug, aici?... Vrei să mă fuți, aici?... Vrei să mă dezbraci, aici?... Vrei să mă bați, să mă ucizi, aici?... Fă-o! Nu mă opun!...

Ceva, sigur se întâmplă!... Ori sunt eu nebun, ori este ea „plecată!"...

Tot așa, privind-o crunt:

- La tine!... Când ajung, să fii spălată și gata de prestație!...

Se înseninează:

- S-a făcut, șefu', să trăiți!...

- Du-te-n pizda mă-tii de curvă!...

- Mă duc, să trăiți!...

Revine la autoturism, apoi se face nevăzută.

Din curtea alăturată locului unde am parcat eu, se ițește un tip, cam pe la patruzeci de ani. Mi se adresează, clar, întrucât nu mai sunt alți oameni prezenți pe străduță:

- Băi, să am eu parte de una de-asta, m-aș face preșuleț în fața ei!...

Nu comentez. Mă urc la volan și-mi văd de drum. Ajuns în fața blocului Alexandrei, cobor și extrag din compartimentul „secret" al autoturismului minunatul dildo pe care l-am achiziționat.

Sunt întâmpinat de Joe Dassin - nu omul, ci doar muzica lui.

O întreb:

- Mai ai whiskey?

Fuge la bucătărie, de unde revine cu o sticlă de Ballantines rece. O așează pe masă, apoi extrage din bibliotecă două pahare. Serviabilă, toarnă ea în pahare. Fac mișto:

- Cine ți-a spus că ai voie să bei?!?...

Surprinsă, lasă paharul pe masă. Îl apuc pe al meu și dau conținutul pe gât. Îi spun:

- Acum, ai voie!

- Voiam să dăm noroc...

- Nu dau noroc cu persoane care mă urmăresc!...

Izbucnește în lacrimi:

- Crezi că nu m-am prins că mi-ai blocat numărul?...

- Aha, deci de la tine provine apelul acela care, după ce am răspuns, s-a întrerupt.

Plânge și mai tare, dând din cap în sens afirmativ. Îmi aprind o țigară:

- Hai, mai toarnă-mi un pic, ca să te iert și să dăm noroc.

Îmi toarnă, cu mâini tremurânde. Dăm noroc, apoi, fiecare, ne ocupăm de paharele și de țigările noastre. Îi comunic:

- După ce termini cu țigara, treci la șliț.

Atât îi trebuia! Stinge, furioasă parcă, țigara în scrumieră apoi, cu elan, își scoate cămășuța de noapte, sau furoul, ce-o fi fiind. Seamănă tare mult cu altul cu care am văzut-o îmbrăcată, doar că ăsta-i un roz pal, nu bleu. Se debarasează de textilă pe canapea, apoi, cu vlagă, nu oricum, coboară în genunchi în fața mea și mă descalță, apoi îmi desface cureaua pantalonilor, șlițul, aruncându-mi o privire rugătoare. Știu ce vrea. Mă ridic și o las să-mi tragă de pantaloni și de chiloți, apoi o ajut să mi-i scoată, ridicând câte un picior.

Îmi pune mâna, finuț, pe abdomen, îndrumându-mă să mă așez la loc, apoi, în timp ce-mi descheie nasturii de la cămașă, de jos în sus, îmi face pula să dispară în cavitatea ei bucală atât de pricepută. Îi mai arunc o răutate:

- Dacă vrei, îți fac rost de un tip, mai apropiat ca vârstă de tine și pe care nu trebuie să-l plătești.

Uimită, îmi lasă pula în pace:

- Cum adică, vrei să mă împarți?

- Nu dragoste, însă se pare că dialogul nostru de pe străduță a avut un martor. Un tip de vreo patruj' de ani care mi-a comunicat, fără ca să-l întreb eu, că, dacă ar avea parte de o tipă ca tine, s-ar face preșuleț în fața ei.

- Și tu, ce i-ai spus?

- M-am urcat la volan și am demarat.

Zâmbește:

- Deci, poți fi și gelos...

Râd:

- Nu iubire, dar ce rost ar fi avut să-i fac conversație?

Tace, trecând din nou la activitatea la care se pricepe ea atât de bine. Mă debarasez și eu de hanțele de pe mine, apoi, dacă tot sunt cu pula „ca parul", o apuc pe Alexandra de ciuf, indicându-i să se ridice. Mă ridic și eu, luând-o de mână pe splendoarea blondă, iar cu cealaltă mână punguța neagră și discretă în care am adus „coloana lui Brâncuși". Ajunși în dormitor, îi comunic că-mi trebuie crema „șmecheră" anală, s-o am la îndemână, plus niște șervețele. Înainte de asta, însă, îi arăt achiziția mea de la plafar, o cremă anală destinată tratării hemoroizilor, cu propolis și muguri de plop. Desigilez tubul și-i pun o picătură pe vârful degetului. După ce verifică crema, se șterge cu un șervețel, confirmând că putem încerca. Mă întreabă:

- E scumpă?

- Doar câțiva leușteni, iubire.

Începe să râdă:

- Și eu care am dat o grămadă de euroi!... Și nici nu are proprietăți curative!...

Îi spun și eu, râzând:

- Hai, pune curul la bătaie, ca să trecem la partea practică.

Se așează pe coate și genunchi, apoi, întorcând fața spre mine, cu un glas rugător:

- Apropos de bătaie, mă mai bați și pe mine la fund?

- Cur se zice!

Simultan cu observația, încep s-o articulez. Tare. Își ridică o mână de pe pat ducându-și-o, pe sub burtică, la apropont. Își freacă lindicul tare, că o pot vedea, pe la spate, comentând:

- Ahhhh!... Până-n uter te simt!... Bate-mă!... Așșșșa!... Tarrre!... Până-n uter!...

O ameninț:

- Stai să vezi ce puli în uter îți trag!...

- Abia aștept, futălăul meu scump!...

Deja i-am înroșit, în mod semnificativ, ambele buci ale curului însă, din păcate, toată zăpăceala asta m-a făcut să-mi scadă erecția. E moale, ce să mai...

Mă opresc, știind că Alexandra, deja, în urma exercițiilor fizice cu lindicul și a palmelor aplicate, a avut orgasm, apoi iau crema vindecătoare de hemoroizi și-i aplikc o cantitate consistentă pe rozeta curului. Imediat, pun mâna pe „coloana infinitului" și încep penetrarea. Ajuns cu ultima bilă înăuntru, o iau din nou la palme. Alexandra comentează:

- Tu n-ai pulă, așa-i?

- N-am, că s-a făcut mică, de frică, văzând câtă bătaie ia curul tău!...

- Mai termină-mă o dată așa, că după aia, să vezi tu ce pulă-ți trag!... Hai, bate-mă! Tare!... Tarrrrreeeee!....

Adevărul e că o bat rău de tot, chiar gândindu-mă că mă răzbun pentru cele petrecute zilele trecute și astăzi, însă, clar, Alexandra este entuziasmată și extaziată, frecându-și lindicul de parcă ar vrea să scape de el. Normal, intervine și consecința, iar Alexandra se lasă să cadă pe pat, pe burtică. Cu capul într-o parte, mi se adresează:

- Vino să te pup.

Cum știu bine ce vrea, mă întind și eu, mult mai sus, pe pat, într-o parte, trăgând-o pe Alexandra de ceafă, ca s-o aduc cu gura la pula mea. Câteodată îi place să facă pe „natura moartă" lăsându-se, total pasivă, pe voința mea. Stă ca vaca, cum zic eu, cu gura deschisă și limba căzută, pe-o parte, iar eu, ca s-o scot din starea asta, că știu că se poate, îi bag degetul mare de la mână în gură, în timp ce cu celelalte îi ridic mandibula apropiindu-i-o de maxilar, iar cu arătătorul și degetul mare de la cealaltă mână o prind de nas. Nu mai poate să respire decât pe urechi, dacă se pricepe. Mă mușcă, în joacă, de degetul din gură, apoi izbucnește în râs, „înviind". Îmi spune:

- Vino, măi, să ți-o fac beton, că abia aștept să-mi muți uterul din loc!...

N-are nevoie de mai mult de un minut pentru ca să mi-o facă așa cum mi-a zis, „beton", apoi, zglobiu, pune mâna pe o pernă și, cum este deosebit de elastică, se răsucește pe spate, își saltă curul de pe pat și-și bagă perna, apoi, cu curul sprijinit de pernă, își ridică picioarele, apucându-se de glezne. Mi se uită în ochi:

- Hai, tăticule, fute fata!

În urma exercițiilor de tobă pe cur, plus schingiuirea lindicului, Alexandra se dovedește a fi nu udă, ci inundată!... Încep penetrarea, concomitent cu apăsarea lindicului cu degetul mare. Nu sunt decât un pic mai mult de jumătate intrat, cu pula, în pizda Alexandrei, când se cutremură. Comentează:

- Băi!... Mă faci praf!... Nu te opri!... Omoară-mă, că-mi place de mooooooorrrrrrrrrrrr!... Grrrrrr!... Ahhhhh!... Ce bine-mi faci!...

O ajut să-și proptească tălpile picioarelor pe pectoralii mei, apoi, aplecându-mă și crăcind-o, mă las cu greutate pe ea, mutându-i, la propriu, uterul de la locul lui. Icnește, geme, gârâie, comentează:

- Nu te opri!... Omoară-mă!...

Schimb și eu poziția picioarelor, adoptând postura luptătorului de Sumo. Vreau ca să pot ajunge, pe la spate, printre picioare, la mânerul sculei din curul Alexandrei, întrucât vreau, la primul orgasm pe care, cu siguranță îl va avea, să testez ce mi-a spus vânzătorul de la sex shop. O avertizez:

- Să mă anunți când vrei să-ți dai drumul.

Este, din ce simt, mirată și curioasă:

- Bine, dar de ce?

- O să vezi tu, boarfă bagaboantă!...

Se ia la ceartă cu mine:

- Boarfă sunt, dar bagaboantă nu, că-s la mine-acasă.

Are dreptate.

- Bine, stricăciune!...

-Asta da! Sigur sunt stricată, inclusiv de tine!...

Nu mai apuc să-i dau vreo replică, pentru că mă anunță:

- Vezi că vin!

Comentez:

- Vin, bere, whiskey, vodcă, țuică, plus altele...

În același timp, mâna mea a ajuns unde trebuie și-i iau curul la smotocit cu jucăria cea nouă. Face ochii mari, apoi, în timp ce dârdâie, hohotește, chihăie, scoate din ea tot felul, plus comentariul:

- Simt că mă prăpădesc!... Gata! Am murit!... Sunt moartă!... Poți să chemi salvarea!...

Chestia este că simt că sunt și eu destul de aproape și, cum nu vreau să mă plictisesc, sau s-o plictisesc pe ea, mă hotărăsc să devin sadic. O întreb:

- Îți funcționează mașina de spălat rufe?

- Ești nebun?!? Cum nu?!? Este în stare perfectă!...

Își dă seama că ceva rotițe nu se rostogolesc chiar rotund:

- Dar ce?...

N-o las să termine:

- Azi vomiți! Chit că vrei, chit că nu vrei!...

Nu mai zice nimic. Închide ochii și rămâne cu ei așa. Ies din pizdă, mă ridic cu poponeața pe pieptul ei, apoi, într-un fel de combinată, mă apropii cu pula de gura mirobolantei, în timp ce, cu o mână, amplasată în spatele capului târfei, o oblig să o ia, adânc, în gât. Dă să protesteze, să ridice mâinile, dar o averizez:

- Să nu-ndrăznești, că plec și nu mai vreau să te văd niciodată! Vomiți!

Între timp, cu cealaltă mână mă apuc de intrarea în pizda Alexandrei. Sunt cu trei degete, deja, la ea în vagin și strâng. La mansardă, deja Alexandra a început să se înece în propria vomă. Mi-e și scârbă, dar mă și distrează ce-i fac. Presupun că, după un asemenea tratament, va ști să fie extrem de respecuoasă, sau, dimpotrivă, se va revolta. Nu știu. Deocamdată, sperma mea se amestecă cu voma Alexandrei. Nu mai pierd vremea. Mă ridic în pat, cât sunt eu de înalt, apoi, susținându-mi cu mâna pula plină de zoaie, plec la baie. Apare și „proasta satului", cu bărbia și sânii plini de zoaie și cu ochii în lacrimi. Mă uit la ea, cu silă:

- Hai, intră-n cadă, să te spăl, jegoaso!

Mi-e clar că plânge, chiar în hohote, dar se conformează. Sunt dispus să facem, cum s-ar spune, pace, așa că-i pun dușul țintind, direct, creștetul capului. Se lasă să cadă în genunchi, prinzându-mă de picior:

- Să nu mă părăsești!... Să nu mă mai abandonezi!... Nu-ți cer mult!... Lasă-mă să fiu și eu o părticică din viața ta!...

Nu comentez, ci pun mâna, gospodărește, șamponându-i părul. Îi aplic toate tehnicile mele atât de mult confirmate, de atâtea, că... „ce bine e". Întrucât, deja, s-a liniștit, trec la partea cu restul corpului, apoi, după ce mă clătesc și pe mine, ies din cadă și mă șterg rapid, apoi abordez trupul atât de gustos al Alexandrei.

Ajunși în sufragerie, după ce toarnă niște whiskey în pahare - nu mai protestez, știind că n-are rost - uitându-se-n ochii mei, îmi spune:

- Habar n-ai tu cât de mult mi-aș dori să avem un copil împreună...

Se grăbește:

- Asta n-ar implica nici un fel de obligație din partea ta!

Râd:

- Soro, ești pe anticoncepționale?

- Normal! Că doar o facem neprotejat!...

Râd și mai tare:

- Să scot cartea de identitate, adică „bolintinul" ca să poți contempla anul nașterii mele?!?...

E serioasă:

- Las' că s-au mai văzut cazuri!...

Zâmbesc:

- Știu, pui mic, însă eu... n-am șofer.

Izbucnește în râs:

- Ești ocnă, nu om serios!...

Las o mică pauză, apoi, parșiv, schimb subiectul:

- Ce-ți face curulețul, scârbă mică?

Râde:

- Mi-am scos jucăria, dar a fost... a fost!... Fost, fost fost!...

După o pauză:

- Dacă mă faci cu chestia aia, sigur nu mai am mult de trăit!...

Îi povestesc ce mi-a inspirat, iar Alexandra vine cu ideea:

- Gata! Îi spunem Brâncuși!

Râd:

- Puiule, nu știu dacă știi, dar Brâncuși a fost un mare futangiu...

Se supără:

- Știi ce? Te-oi fi dând tu bătrân, dar, istoricește vorbind, ca să nu mai menționez și partea geografică, de unde știi tu cum a fost Brâncuși?!?

Este clipa în care mă supăr eu:

- Pentru că generația noastră a citit și încă mai citește, ăștia care, încă, mai facem umbră pământului!

Sare de pe canapea și-mi îmbrățișează genunchii:

- Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă!... Sunt o proastă!... Nu vreau să ne mai certăm!...

O mângâi pe cap, chit că are părul încă ud:

- Iubire, unul dintre „episoadele" lui Brâncuși a fost Maria Tănase. Tata a fost prieten cu Mărioara. Să nu mă-ntrebi cât de apropiați, pentru că, la vremea aia, eram mult prea mic, însă suficient de mare ca să observ că mamei mele nu-i plăcea deloc apropierea dintre tatăl meu și faimoasa cântăreață...

Mi se uită în ochi:

- Cum vrei, Brâncuși simplu, sau Brâncuși futangiul?

- Brâncuși, puiule, pentru că restul este implicit!...

O ajut să se ridice de jos și o sărut.

Poate că VA mai URMA