Alexandra 11

Trebuie să recunosc că ultima vizită făcută Alexandrei m-a bulversat...

Ce i-o fi venit să-mi aducă, „pe tavă" o altă femeie, apoi, tot aiurea, să-mi propună s-o fut împreună cu alții, mai ales că deja sunt informat că fata beneficiază de serviciile unora...

Nu-mi văd locul în „fotografia" asta de grup, de ansamblu...

În plus, o mai am și pe mămicuța copiilor mei „extraconjugali" cu care, deși am plecat de la o înțelegere care să ne permită să ne vedem, am început să mai și colaborez, pe bune, pe linie de serviciu. Totul se întâmplă pe blat, dar, cum știm bine, câte lucruri nu se întâmplă pe blat, oriunde în lumea asta largă?...

Oricum, revenind la Alexandra, mă gândesc dacă nu cumva am reușit s-o plictisesc. În fond, e dreptul ei, mai ales că este cu treizeci de ani mai tânără decât subsemnatul.

Fiind bătrân și ramolit, chiar că trebuie să fiu atent! O am pe nevastă-mea care, poate fi oricum, însă numai proastă nu. Mai este și mămica „bastarzilor", care, nici ea, nu e proastă deloc plus că, doar s-a dovedit, femeia are obiceiul să mai apeleze și la firme de detectivi particulari. Și, ca bomboana de pe colivă, o mai apucă și pe Alexandra cheful de făcut copii - noroc că sunt expirat!...

Las să treacă aproape trei săptămâni de la vizita făcută Alexandrei apoi, curios, o sun. De fapt, nici nu știu de ce mă mai obosesc s-o sun, că doar știu bine că o să-mi respingă apelul, solicitându-mi să-i scriu. Exact așa se și întâmplă. O întreb: „Mâine, ora nouă, OK?" Primesc un emoticon cu pupici și confirmarea: „OK". Plecând de la premisa că are treabă, o las în pace.

A doua zi mă întâmpină, culmea, îmbrăcată cât de cât, chestie care nu-i stă în caracter.Nu pot să nu observ că are chiloți pe ea - tanga, de-ăia cu sfoară-n fund dar, totuși, chiloți, plus un furouu, sau cămașă de noapte, cum s-o fi numind, de un crem pal. Cred că fata are deja o colecție de astfel de articole care, mie, sincer, nu-mi spun nimic. Da, știu că o grămadă de bărbați sunt leșinați după astfel de articole. Îi incită, îi excită... Dar, ce pot observa fără ca să fac cine știe ce investigații este că Alexandra are o atitudine cam morcovită. Sigur nu este-n apele ei teritoriale... Îmi toarnă niște licoare adusă din frigider, dăm noroc, bem, apoi ne aprindem câte o țigară. N-o mai las:

- Ia zi-mi, frumusețe, ce te frământă?

Desenează, cu vârful piciorului, un cerc pe covor, apoi:

- Știi, am avut nevoie să mă duc cu mașina la service...

O las, în ritmul ei:

- Am cunoscut acolo un tip...

Întreb:

- Angajat, sau client?

- Un fel de șef, șefuleț, șefuț - nu mă pricep la organizarea ălora...

O las să continue:

- Dintr-una într-alta, plăcându-mi de el, ca bărbat, i-am propus să ne vedem seara, după program...

Continuă:

- Ca să n-o mai lungesc, de aproape zece zile, nu mai scap de el... Vine la mine în fiecare seară și... nu mai pleacă până dimineață...

Zâmbind, o întreb:

- I-ai dat vreo cheie de la apartament?

Îmi pune o mână pe un genunchi, strângându-mă:

- Hai măi, doar nu mă crezi tâmpită!

Se încruntă, apoi continuă:

- Chestia e că vine nechemat, la ce oră vrea el, fără să mă sune, fără să-mi ceară acordul, de parcă ar veni la nevastă-sa!...

Este momentul să mă mir eu:

- Puiule, dar de ce nu-i spui?

- Nu știu exact ce vrea să înțeleagă prin asta, dar îmi tot repetă că i s-a pus pata pe mine și că, vreau, nu vreau, el vrea ca să fiu a lui.

Nu-mi place ce aud. Am mai auzit de astfel de indivizi și, spre norocul Alexandrei, sper să nu fie plecat cu pluta. Am mai cunoscut un caz cu un tip care o teroriza pe o prietenă de-a soției mele dar, acolo, am putut interveni. Tot așa, venea, suna la ușă, iar dacă nu i se deschidea începea să bată cu pumnii și cu picioarele în ușă, de a trebuit, în regim de urgență, să-i aranjez instalarea unei uși metalice. Îi lăsa tot soiul de bilețele în cutia poștală, de-astea... O mai și aștepta, uneori, în scara blocului, de ajunsese biata femeie să nu mai aibă curaj să intre decât când mai apărea vreun vecin. Cu poliția a fost drăguț, întrucât ăia i-au spus că, dacă n-o agresează, ei n-au ce-i face...

Nu-i nimic. Mergând cu soția pe la prietena respectivă, a apărut la ușă și „obsedatul". A deschis ușa nevastă-mea. Eu eram în sufragerie, pe un fotoliu, însă, clar, tipul a putut să mă vadă. I-a explicat jumătatea mea că este ultima dată când mai apare la ușa femeii, că de nu, va avea de-a face cu mine. M-am ridicat din fotoliu și, zâmbitor, m-am dus la ușă, în spatele nevesti-mii, făcând pe prostul:

- Puiule, s-a întâmplat ceva?

Răspunsul a venit prompt:

- Nu, domnul a greșit apartamentul. De fapt, scara și chiar blocul. Însă nu cred că o să se mai repete...

Într-adevăr, nu s-a mai repetat. Toți nebunii știu de frică.

Din păcate, aici n-o pot rezolva lafel. Nu-i nimic. Îmi vine o idee:

- Cum zici că se cheamă service-ul unde lucrează tânărul?

Sun și eu la un prieten, mare patron de ditamai service-ul. Alexandra are noroc. Omul îl cunoaște personal pe patronul service-ului unde a fost Alexandra, așa că, după ce-i spun, în câteva vorbe, despre situație, omul îmi cere numele „împricinatului", apoi îmi cere un răgaz de câteva minute.

Mă sună. Mă anunță că, dacă individul se mai prezintă la ușa Alexandrei sau, cine știe, o deranjează în vreun fel, este suficient să mă sune pe mine, apoi eu să-l sun pe el. N-are ce-i face, altfel, însă, cu siguranță, în secunda doi rămâne fără loc de muncă.

- Puiule, dacă-ți mai vine la ușă, sau, știu și eu, te sună, sau ceva, mă contactezi, pronto!

Nu pare ea prea convinsă, însă dă din cap, aprobator. Îmi spune:

- Știi, mă gândeam să vorbesc cu șeful pazei de la firmă și să mă abonez la ei.

- Nici asta nu este o idee rea. În fond, un sistem de alarmă n-are ce să-ți strice, plus că, din ce știu, au și acel „buton de panică".

Mă ridic și o ajut și pe Alexandra să facă același lucru. O îmbrățișez, prietenește:

- Iubire, la cât te văd de morcovită, zău că mi-a pierit orice chef. Aranjăm pentru săptămâna viitoare. Între timp o lămurim și cu necazul ăsta. Te rog, nu te supăra.

Plânge, ca o fleoarță ce poate să fie...

O las și plec.

...........................

A doua zi primesc un mesaj text de la Alexandra PZD: „Nu a mai venit". Un pic mai târziu, primesc un supliment: „Îmi instalează astăzi și sistemul de siguranță". Răspund și eu, destul de sec: „Bravo!" Iar îmi trimite un emoticon pupăcios plus textul: „Mulțumesc"

............................

În sfârșit, după câteva zile, o sun pe pizdoasă. Normal, firesc, de neconfundat, Alexandra PZD îmi respinge apelul însă, de data asta, îmi scrie altceva: „Te sun eu"

Într-adevăr, în nici zece minute, primesc apelul frumoasei:

- Bon jour.

- Sărutmâna, frumusețe!

- ...Nu mâna o vreau sărutată!...

- Bine, iubire, sărutați-aș toate părțile componente!...

Cu o voce de-a dreptul plângăreață, mă anunță:

- Mi-a venit ciclul!

Cât pot fi de idiot! Dacă făceam și eu o socoteală simplă, aritmetică, puteam să prevăd chestia asta. Zic:

- OK, iubire, o lăsăm pe sfârșitul săptămânii?

- Te anunț eu...

- OK.

Dau să-mi iau rămas bun, dar Alexandra revine:

- Să știi că eu tot vreau un copil de la tine!

- Pui mic, n-avem cum să dăm timpul înapoi!... Cel puțin deocamdată!...

O aud că plânge, chestie care nu-mi place, mai ales că știu că vorbește de la birou. Insistă:

- Eu tot vreau!... Te trec pe vitamine!...

- Pui mic, copiii, dacă ai noroc, se fac pe cale naturală, cu dânsa-n-trânsa. Nu in vitro, nu cu medicamente, vitamine, chestii...

Face o pauză, apoi, cu o voce profundă:

- Dă-mi o săptămână din viața ta, câte trei ore în fiecare zi!...

- Pui mic, dacă te încăpățânezi, îți dau și două săptămâni. De la nouă la douăsprezece. E bine?

Iar e pauză, apoi:

- Faci tu asta pentru mine?

- De câte ori ți-am promis ceva și nu m-am ținut de cuvânt?

- Îți mulțumesc mult, mult, mult de tot!... Din inimă!...

- Bine, frumoaso, aștept să mă suni.

......................................

Este sâmbătă. Primesc un text: „Eu sunt gata!" Îmi dau seama de eroare: „Am uitat să menționez că în weekend este cam dificil. Știi de ce..." Răspunde: „Vai, mă scuzi! Nu mai gândesc cu capul, ci cu ovarele!" Ce să-i spun? „Pui mic, dacă am loc de manevră, trec mâine, însă foarte scurt și fără băutură, pentru că vin cu mașina." Iar primesc un emoticon cu pupici și mențiunea: „Când poți veni, mă anunți"

Din păcate, duminica nu s-a putut, așa că iată-mă la ușa Alexandrei luni dimineața, aproape de nouă.

Ușa este etichetată cu emblema firmei de pază, iar când îmi deschide ușa se aude zgomotul atât de cunoscut al senzorului magnetic. O sărut pe vârful buzelor, apoi mă îndrept spre baie, ca să mă spăl pe mâini. O întreb:

- Cum te împaci cu sistemul de alarmă?

Mă îmbrățișează, pe la spate, cu mâinile pe piept, apoi, aproape șoptit:

- Îți spun orice, dar mai întâi... hai că aproape că am început fără tine!...

Mă dezbrac. De fapt mai mult mă dezbracă Alexandra apoi, întoarsă cu spatele la mine, îmi arată curulețul invadat de „Brâncuși". Este aliniată în lungul canapelei cu un genunchi pe șezutul canapelei și cu o mână dusă pe sub burtică agitându-și lindicul. Spre surprinderea mea, recunosc, plăcută, sunt deja în erecție, iar buzișoarele inundate de sucuri ale Alexandrei mă fac s-o penetrez.

M-a mințit, târfa!... Nu că aproape că a început fără mine, ci chiar a început. Este udă, inundată, iar eu, după ce dau de cinci ori din fund, constat că Alexandra intră în tremurici. Mă încurajează:

- Hai, acum!... Tarrreeeee!... Lasă-mă gravidă!... Hai!... Încă o dată, să terminăm amândoi!...

Când simt că sunt aproape, încep manevrele cu „coloana infinitului", iar Alexandra se lasă cu mamelele pe canapea, ținându-și curul sus. Nebuna asta chiar că vrea să rămână gravidă!...

În fine, după astea două săptămâni sper că se va lămuri...

Ia de pe măsuță un șervețel și mi-l întinde:

- Scoate-mi, te rog, chestia aia...

Îi scot jucăria, totodată scoțându-i și pula din pizdă. Se întinde pe canapea, pe burtică. Mă avertizează:

- Acum, juma' de oră, nu mă mișc de-aici!

Mă roagă:

- Dă-mi te rog și o pernă.

Mă întind la fotoliu și-i fac femeii plăcerea. Și-o așează sub burtică. Zâmbind, o întreb:

- Iubire, dar eu am voie să merg să mă spăl?

Râde:

- Taurul și-a făcut datoria!... Spală-te liniștit... Sau... vrei să te curăț eu?

Îmi zâmbește, parșiv, lingându-se pe buze.

- Tu stai acolo, liniștită, să nu zici că te încurc în procesul de procreere...

După ce mă spăl cu apă și săpun pe „obiectul muncii", dacă Alexandra tot este țintuită pe canapea, plec și eu prin apartament ca să văd ce au făcut băieții de la firma de protecție și pază. Au lucrat curat, chestie de apreciat.

Revenit în sufragerie, mai iau o gură de whiskey, așteptând-o pe Alexandra să-și termine „siesta". După încă o țigară și timpul consumat, mă ridic din fotoliu și mă așez, dopă ce o ajut să se ridice un pic, în dreptul capului Alexandrei. Știe ce vreau. Mă linge pe coaie. Menționează:

- Să știi că eu, până diseară, nu mă spăl. La birou o să-mi pun tampoane. Stau cu tine-n mine cât pot de mult!...

Continuă să mă lingă pe coaie apoi, încet, începe să se îndrepte spre capul pulii. Întinde mâna și mi-o belește. Se lasă cu buzele și începe să mi-o sugă, finuț, fără grabă, alternând cu mișcările cu limba pe ața pulii și de jur împrejurul capului pulii, cum știe ea atât de bine...

Dacă tot suntem la de-astea, o întreb:

- Ce fac, ți-l dau pe „Brâncuși"?

- Nu, acum o să vreau să mă iei ca pe orice femeie normală, doar că, tot așa, o să stau cu spatele la tine.

Timp de două săptămâni, de luni până vineri, cu pauza celor două zile de weekend, am repetat, cu religiozitate aproape, ritualul de împerechere.

Personal, eu sunt aproape sigur că n-o să iasă nimic decât dacă, eventual, Alexandra s-a mai culcat în timpul ăsta și cu altul.

Probabil că VA mai URMA.