Colorata, maine-i gata!

COLORATA MAINE-I GATA!

AVERTISMENT: Intamplarile descrise fiind reale, a trebuit sa schimb numele si sa modific, pe cat posibil, locatiile...

NOTA: Aduc pe aceasta cale multumirile mele lui Dr_Vlad care a avut amabilitatea sa-si aloce timpul necesar citirii acestui material inainte de a fi publicat.

Cateodata, o simpla confuzie poate duce la lucruri mari...

Colorata maine-i gata!

Colorata maine-i gataaaaa!...

Soarele ne bate-n cap gospodareste, cu scopul probabil de a ne alunga de pe plaja...

In fond, e trecut de douasprezece, iar toata ziua, inca de dimineata, norii au fost cu desavarsire absenti...

Tocmai ce intentionam si eu sa mai fumez o tigara, apoi sa-mi strang calabalacul si sa ma pregatesc sa caut ceva de mancare...

Sunt pe plaja, la Neptun, cazat la hotelul Amfiteatru, gratie amabilitatii "pilei" mele de la ONT, care a reusit sa "smulga" o camera pentru mine...

Mai mult, cum nu mananc varza gatita si nici ardei umpluti, am reusit sa obtin cazarea fara masa, asa ca, acum, n-am decat sa ma descurc si sa gasesc o terasa, unde sa sper la o friptura cu garnitura de cartofi prajiti...

Vazandu-l pe nenea care-si striga oful, imi aduc aminte de buna mea prietena, inca studenta, care, din nefericire, nu a putut veni, avand doua restante la niste materii "imposibile", din punctul ei de vedere, materii ce, de fapt, daca ar fi dupa ea, ar trebui excluse din programa de invatamant...

- Trimite-mi si mie macar o poza si niste nisip intr-un plic!...

Asta m-a rugat, biata copila...

Ma ridic, alene, indreptandu-ma spre nenea fotograful, care trage dupa el un carut cu niste roti destul de inguste, nu tocmai potrivite pentru nisipul uscat, motiv pentru care "tine aproape"de valurile marii, unde-i nisipul mai tare, incarcat cu un palmier din ceva carton, nu de-asta naturalu' cum ne-a livrat nea Agathon, o droaie de colaci cu lebede, broaste si tot felul de monstri marini si chiar si o barcuta, ca sa-i atraga pe copii si pe parinti...

Cum inaintez de parca mai mult as stationa, cu ochii in pamant, nu ma prind imediat ca mi-a luat-o inainte o fatuca, tinerica si binisor facuta, care, ce sa vezi, vrea si ea o poza...

Cum nu suntem la coada la carne si cum omul, in mod sigur, are suficiente filme la el, nu-mi fac probleme si astept sa-mi vina randul...

Nenea artistul fotograf ia din carut un colac cu o broasca si i-l pune pe dupa gat fetei, ca da mai bine-n poza...

Deja incep sa-mi fac probleme, gandindu-ma cum voi reactiona eu la astfel de "initiative artistice"...

Intre timp, observ ca fatuca imi remarca prezenta si se poate vedea surpriza din ochii ei -- e clar ca e constienta ca mi s-a cam bagat in fata...

Nu stiu daca din cauza ca am venit amandoi aproximativ din aceeasi directie, sau, pur si simplu, fiindca asa i s-a nazarit lui, ma trezesc cu artistul fotograf ca ma apuca de brat si ma impinge catre fatuca.

- Hai sa facem si o poza impreuna!...

Vrem, nu vrem, ne trezim umar langa umar, in timp ce nenea isi tot verifica aparatul.

Brusc, aproape furios, se uita la mine:

- Ce faci domnule?!? Esti de lemn?!? Ia domnule fata-n brate, sa va pot face si eu o fotografie de sa ma tineti minte si la iarna!...

Ne uitam, surprinsi si derutati unul la celalalt, apoi, luandu-mi zambetul de protocol, incerc sa-i explic tipului ca, de fapt, nu ne cunoastem...

Tipul pare realmente dat pe spate:

- Hai, domnule! Nu mai spune! Si va sta atat de bine impreuna!... Dar... stiti ce? Hai sa va fac poza, ca tot nu va cunoaste nimeni aici...

Ma uit la fata, ridica din umeri, zambesc, apoi imi dau acordul.

O iau pe fata de dupa umeri si zambesc la greu...

- Asa! Bine! Zambeste si dumneata, domnisoara! Asa! Bravo! Acum, uitati-va unul la altul!...

Ma gandesc cat de satisfacut va fi tipul cand ii voi spune ca eu nu doresc decat o poza singur, dar ca, intrucat mi-e simpatic, o sa iau si o poza cu fata, insa... una singura, nu trei!

In fond, mai bine beau bere de banii aia!...

Imediat ce imi face si mie fotografia de unul singur, pentru care, de fapt, venisem, in timp ce nenea mosmondeste la un chitantier, fata-mi cere scuze ca mi-a luat-o inainte, motivand ca, de fapt, a crezut ca ma indrept spre apa, sa fac o baie...

Am uitat sa mentionez ca artistul, in ciuda protestelor mele, tot mi-a varat in mana o ratusca dintr-aceea plutitoare, pe care parintii bebelusilor le folosesc pentru odraslele lor, la baie...

Deh, artist omul, nu poate face asa, pur si simplu, o poza...

Cica "sa se vada ca poza este facuta la mare!"... (?!?)

Ma rog, in fond, prietena mea va fi probabil incantata mai mult de "unghiutele" din scoici pe care le-am adunat de dimineata, in speranta ca nu se vor faramita in plic, pe perioada transportului postal...

De fapt, o sa-i sugerez ca, in cazul in care s-au spart, sa le piseze marunt si sa le transforme in nisip...

Biata fata!... Parca mi-o si inchipui trantind cu cursurile de pardoseala si intrand la dus, sa se "racoreasca" si sa-i mai treaca de dorul litoralului...

Revenind pe plaja, in fine, ajungem si la plata avansului, constatand ca tipul ne cere, la fiecare, contravaloarea a cate patru fotografii.

Nu apuc sa zic nimic, ca izbucneste fatuca, explicandu-i ca e studenta, ca are banii limitati si nu este dispusa sa plateasca pentru mofturile unora...

Dialogul tinde sa degenereze, omul lamentandu-se cat de scump il costa pe el fiecare expunere, color si ca-si toceste calcaiele batand plaja cat e ziua de lunga, de parca l-am fi pus noi s-o faca...

Nu stiu ce-i cu mine astazi, insa sunt in acea dispozitie filantropica si cu o totala lipsa de chef de cearta, asa ca intervin si-i explic tipului ca poate sa ma taxeze pe mine pentru cele patru pozitii, lasand-o pe domnisoara sa plateasca doar pentru fotografia ei, de una singura...

Mai vrea el sa comenteze cate ceva, insa il atentionez ca am si eu un anumit grad de rabdare...

Pricepe, ca nu-i tampit, ci doar un pic... escroc...

Dar hai mai bine sa incerc sa va descriu un pic personajul feminin.

Este destul de inalta, zvelta, cu un par de culoarea mierii de padure -- si ochii lafel!

Am mai cunoscut o fata ca ea cu niste ani in urma, in adolescenta...

Are mamelele bine proportionate, curul bun de pula, putin bombat in spate si niste craci misto, tocmai buni de pus pe umeri...

O conduc spre cearceaful ei, timp in care iar mi se scuza, ca n-a vrut sa mi-o ia inainte, ca... n-a facut-o cu intentie...

Cred ca-i place sa se auda vorbind...

Intre timp, imi aduc aminte ca n-am facut cunostinta, asa ca ma prezint, afland ca o cheama Carmen...

Ajunsi la ea la cearceaf, constat ca nu este singura, ci cu o colega si prietena de la facultate -- Ioana.

Normal ca trec inca vreo cinci minute, cat ii povesteste colegei ce magar a putut sa fie fotograful...

Incerc sa aplanez, apoi schimbam subiectul.

Aflu ca si ele, ca si mine, tocmai ce au ajuns pe litoral, la ce hotel sunt cazate si cat au sejurul...

Observ ca Ioana se uita, insistent, la ceas, asa ca intreb daca este vreo problema.

Se grabesc sa-mi explice, amandoua, completandu-se reciproc, ca nu vor sa piarda masa de pranz...

Dupa ce le propun sa ne revedem dupa ce servim fiecare masa, in acelasi loc, pe plaja, le las sa plece.

Imi strang si eu lucrurile si ma indrept spre intrarea in hotel, ca sa ma schimb si sa ma pot duce la o terasa, in incercarea de a gasi o bucata de friptura si niste cartofi prajiti...

Sunt servit cu un asa-zis muschi file de porc, insa cu atata grasime, incat am toate motivele sa banuiesc porcul de mult, mult sedentarism...

Deh! Litoralul romanesc si ale sale metehne...

Imi propun ca seara sa fac o escapada la Popasul Caprioarei, unde, sper, voi putea sa mananc si eu ceva ca lumea...

Mananc, platesc, revin in camera si fac un dus, cu apa, pur si simplu, fara nici un fel de sapun sau sampon, apoi imi torn o portie zdravana de Martini Rosso si ma intind pe sezlongul din balcon.

Marea, trebuie s-o spun, se vede superb, iar pe cer nu se poate vedea nici cea mai mica urma de nor...

Fumez vreo trei tigari, timp in care imi mai umplu o data paharul cu bautura, apoi imi iau lucrurile si cobor la plaja...

Sunt curios -- oare fetele isi vor mai face aparitia?

Atent dupa ele, o iau agale spre plaja.

La cateva zeci de metri, in fata, le observ siluetele, mergand agale, moment in care o analizez mai bine pe Ioana -- bruneta, cu un par carliontat natural, cu o fata, din ce-mi aduc aminte, prezentabila, niste mamele un pic cam prea mari pentru inaltimea ei -- nu este tocmai o fata inalta...

Are si curul cam jos, chiar daca poarta niste papuci care aduc mai mult a sandale si au tocurile de vreo doispe centimetri...

Sa nu ma intelegeti gresit! Asta nu inseamna ca, la o adica, n-as fute-o!...

Ma uit la ele, sa vad incotro se indreapta, constatand ca se duc sa se aseze in locul unde m-au cunoscut - asta-i de bine!.

Imi fac si eu simtita prezenta, salutandu-le si intinzandu-mi cearceaful langa al lor.

La ora asta, plaja este destul de libera, asa ca nu sunt probleme cu intinsul cearceafurilor...

Nu apuc sa ma asez, ca Ioana ma invita s-o conduc in apa, intrucat nu este o prea buna inotatoare...

Pe Carmen tine s-o lase, neaparat, sa pazeasca lucrurile, intrucat a auzit ea ca, mai ales dupa-amiaza, circula tot felul de turci sau tigani, care abia asteapta sa prinda ceva prada...

Ajungem in apa, unde Ioana insista sa ne balacim aproape o jumatate de ora.

Nu purtam cine stie ce dicutii savante, insa, dupa stil, mi-e clar ca vrea s-o bage-n boala pe amica ei...

In fine, iesim si, imediat ce ajungem la cearceaf, Carmen sare parca impinsa de un resort, indreptandu-se spre apa.

S-o insotesc este exclus, intrucat imi spune ca, dupa atatea eforturi depuse cu Ioana, sigur trebuie sa fiu extenuat...

Fata inteapa pe toata lumea...

Deh, tac si inghit, aprinzandu-mi o tigara...

Ii spun totusi Ioanei ca nu vad de ce a tinut s-o supere pe Carmen...

- Las' ca-i trece!...

La asa comentariu, eu ce naiba sa-i mai zic?!?

Dupa vreo douazeci de minute, vazand cat de tare se apropie de geamandura, pe Ioana o apuca trepidatiile si ma roaga sa ma duc in apa dupa Carmen, sa nu pateasca ceva...

De ce eu?!?

Si, in fond, fata este adult, nu vreo fetita de cinci ani!...

Intru in apa, iar gagica ma observa, asa ca incepe sa inoate, cu nadejde, depasind geamandura cu ceva metri buni...

Ma apropii si eu de geamandura, fara insa ca s-o depasesc si-i comunic domnisoarei ca unii salvamari au "neindemanarea" sa-i mai si altoiasca, in cap, sau pe spate, pe inotatorii care ignora regulile...

Acuma, sincer, n-am vazut niciodata o astfel de scena, insa... am auzit ca lucrurile chiar s-au petrecut si in acest fel...

Fata se dovedeste a fi destul de ascultatoare, asa ca revine.

Tocmai la timp!

Apare si barca salvamarului.

Nu apuca sa zica nimic, ca-l salut.

Destul de surprins, imi raspunde la salut, apoi pune banda cu interdictia de a depasi geamandura, pericolele la care ne expunem si chestii de-astea.

Cum il prind ca face o pauza, ca sa respire, il intreb daca Vasile Uriasul a venit si anul asta pe litoral.

Tipul isi inghite, brusc, vorbele, apoi imi spune ca da, a venit, insa si-a gasit de lucru in port, la Constanta...

Are loc o schimbare completa de atitudine, omul invitandu-ne in barca, la o plimbare.

Urcam, insa ii comunic ca mai intai trebuie sa ajungem la tarm, intrucat trebuie s-o luam si pe prietena lui Carmen, Ioana, iar eu trebuie sa ajung neaparat pana la localul din apropiere, sa cumpar niste bericioaice...

Pe om il cheama Nicu -- nu stiu daca-i sclipesc ochii cu gandul la bere, sau la colega lui Carmen,sau la amandoua...

Cert este ca-mi spune el unde sa ma duc si sa comand bere, pentru Nicu Salvamaru'...

Nici nu va imaginati ce veriga importanta putea fi un salvamar in micul trafic de tigari, bauturi, cafea, parfumuri si, uneori, chiar si femei...

Nu numai ca primesc opt sticle de bere reci de te miri ca n-au facut sloiuri, dar mai primesc, ca bonus si o sacosa de plastic, ca sa le pot transporta -- si eu, care-mi luasem tricoul cu mine, in ideea de a-l transforma intr-o sacosa improvizata...

Imediat ce depasim geamandura, Nicu se pune pe vaslit, intr-o demonstratie de forta si indemanare, pana cand ajungem suficient de departe de mal, incat oamenii de pe plaja de-abia se mai disting...

Cum se opreste, cum imi cere o bere.

Bem cu totii.

Cert este ca in scurt timp, noi, baietii, deja ne-am baut cele doua beri de fiecare, motiv pentru care fetele, dupa ce susotesc un pic, hotarasc sa "se sacrifice" si sa ne dea noua cate o sticla din portia lor, pentru ele cate o bere fiind suficienta...

Ca tot suntem departe de oameni, Ioana se duce si se aseaza langa Nicu, cerandu-i, languros, s-o invete si pe ea sa vasleasca...

In timp ce baiatu' vasleste, Ioana ii pune o mana pe brat, sa "simta" miscarea, apoi, cand pune ea mana pe vasla, reuseste sa ne stropeasca bine, pe mine si pe Carmen, care, din nefericire, ne aflam in raza ei de actiune...

Noroc ca, asa cum va spuneam, afara este cald si mult soare...

Incerc sa mentin conversatia la un nivel la care sa faca fata si Nicu -- am, destul de bine conturata, o idee vis-a-vis de nivelul de cultura si de limbaj al celor din breasla salvamarilor...

Aflu ca este sportiv, la el in localitate, angajat la nu stiu ce uzina, beneficiind de "supliment" de masa, gratuit, ca sa compenseze eforturile sportive...

In rest, dupa cum spune, nu tu catel, nu tu purcel, locuieste singur, intr-o garsoniera pusa la dispozitie de clubul sportiv...

Ioana tot insista sa-l atinga pe brat, sa-i admire muschii, chestie care, cu siguranta, ii produce tipului o anumita "jena"...

Iau, din nou, initiativa:

- Nicule, ce-ar fi daca ne-am intoarce la mal si-i arati si tu, Ioanei, foisorul vostru de observatie?

Stiu, de pe vremea cand aici era salvamar Vasile Uriasu' ca foisorul este, de fapt, o incapere suficient de mare pentru ca doi tipi, entuziasti, sa poata sa faca amor...

Tipul pare incantat de idee, lafel ca si Ioana, asa ca pune mana pe vasle si o ia inapoi catre tarm...

In timp ce Nicu asigura barca, sa nu o ia valurile, am un ragaz in care sa-i soptesc Ioanei, suficient de tare incat sa auda si Carmen, ca, daca ii place de tip si se duce cu el, trebuie sa aiba grija cat bea, ca nu cumva sa se culce seara cu un tip si sa se trezeasca in pat, dimineata, cu altul -- stiu ca baietii cam au obiceiul sa faca schimb de cuceriri...

Am, de asemenea, grija sa-i spun sa fie atenta, ca sa nu ramana gravida, intrucat, din ce stiu eu, baietii nu-si pun astfel de probleme...

Fata nu apuca sa-mi raspunda nimic, intrucat, deja, Nicu este langa noi...

Il indemn s-o conduca pe Ioana la foisor, mentionand ca noi o sa strangem lucrurile si plecam, fiecare la hotelul nostru, urmand sa ne intalnim peste o ora si jumatate.

Ca tot sunt plin de initiative, il intreb pe Nicu daca n-ar fi dispus sa o insoteasca, in seara asta, pe Ioana, astfel incat eu si Carmen sa ne putem face un program separat, fara ca fata sa se simta abandonata...

Tipul se arata mai mult decat incantat, asa ca o ia de mana pe Ioana si se indeparteaza...

Ramas singur cu Carmen, ne strangem calabalacul si plecam -- ne despartim.

Ajuns in camera, fac un dus ca lumea, apoi imi torn un pahar cu whiskey si ies pe balcon.

Numai bine ce termin cu whiskey-ul ca, uitandu-ma la ceas, constat ca trebuie, daca nu vreau sa intarzii, s-o iau din loc...

Ajuns in fata hotelului fetelor, il gasesc pe Nicu, in short si tricou, semn ca nu a apucat sa treaca pe la el pe la camera, stand ca un catelus cuminte, asteptandu-si stapanul...

Ma aciuiesc si eu pe langa el, asa ca acum suntem doi catei...

Mai de mila, mai de sila, ma intreaba ce stiu despre Ioana, daca... chestii, socoteli...

Ii explic ca nici eu nu le-am cunoscut cu mult inaintea lui, insa, din ce am observat, pe Ioana o obsedeaza muschii lui, asa ca, zic eu, o sa fie incantata daca ii va arata si "muschiul" din pantaloni...

Tipul tresare:

- Frate! Cand a pus bagaboanta mana pe mine, in barca, mi s-a sculat o pula de mi-era frica sa nu-mi sara din pantaloni!...

Nu apuca sa dezvolte tema, ca apar cele doua pupeze, boite, rujate, cu niste fustite "tunse" destul de scurt, de aproape sa li se vada chilotii, cu niste bluzite transparente si... cam atat...

Ne luam fiecare in primire "consoarta", facem niste pasi pe alee, apoi ne despartim.

O conduc pe Carmen prin "centru", insa, ajunsi la statia de taxiuri, realizez ca, daca plecam la ora asta spre carciuma, nu ajungem decat muuuuult, mult prea devreme, chiar daca as reusi sa-l conving pe taximetrist sa ne duca pana acolo in marche arriere...

Intram in complexul comercial din apropiere, destul de aglomerat, cu grija sa nu calcam vreun plod in picioare...

Mai frecam un timp menta, apoi ne orientam spre o bancuta si ne aprindem cate o tigara...

Din cand in cand, am grija sa-mi arunc cate o privire spre statia de taxiuri.

Schema e cam asa -- dupa o perioada de acalmie, cand zici ca astia mor de foame, brusc, daca vrei un astfel de mijloc de transport, trebuie sa-l "prinzi"...

Toata lumea vrea un taxi!

Cand simt ca se apropie momentul, o iau pe Carmen de mana si mergem sa luam un taxi...

Indiferent cat de mult insist eu ca nu ne grabim, omul n-are ce face, asa ca ne duce la destinatie.

Coboram si intram in local.

E limpede ca nu s-a deschis inca -- o fatuca face ultimele aranjamente la o masa, asa ca ma indrept spre ea, o salut politicos si-i explic ca, din pacate, taxiul ne-a adus prea devreme, asa ca ne-ar face o mare favoare daca ne-ar lasa sa ne asezam, totusi, la o masa, cat mai retrasa, de preferinta in zona in care ne va servi ea...

Fata este, intr-adevar, tanara, insa nu e tampita, asa ca, zambindu-ne frumos, ne aseaza la o masa exact cum i-am solicitat...

Nu trec doua minute si apare un tip matahalos, in uniforma de chelner, care, dupa ce ne saluta, ne explica despre relatia lui de rudenie cu barman-ul, care ii este var, asa ca poate sa-si permita sa faca o exceptie si sa ne aduca, mie o tarie, iar domnisoarei un pepsi...

Il rog sa-mi aduca o vodca, insa, daca tot e asa de amabil, sa se indure si pentru mine de un pepsi...

Zis si facut.

Imi iau curajul la purtat si-l intreb, politicos, daca nu cumva este machidon.

Omul confirma, asa ca-l intreb daca cunoaste pe careva din familia Cutarescu -- familie de machidoni cu vaza si stare in Dobrogea.

Ii si spun pe cine din familia respectiva cunosc eu, asa ca, dupa ce "ma verifica" sa se convinga ca, intr-adevar, chiar il cunosc pe respectivul, brusc se apleaca si-mi sufla paharul de vodca de sub nas, dispare, apoi, rapid, revine cu un pahar asemanator, insa care, cu siguranta are alt continut.

- Stiti, va intrase o musca in pahar!...

Deh, timpuri si apucaturi specifice vremurilor pe care le traiam...

Una peste alta, mancarea a fost de exceptie, bauturile lafel, iar pe la unsprezece seara, la plecare, omul nostru are grija sa fim asteptati de un taxi chiar in fata...

Cam scumpa distractia, recunosc, dar a meritat!...

Ajunsi inapoi, in Neptun, coboram din masina si o luam, pe jos, sa ne facem siesta.

Deja ma gandesc ca, in cazul in care, ajunsi in dreptul hotelului la care este cazata Carmen, aceasta va dori sa se retraga, sa nu o opresc.

In fond, a fost frumos, insa mi-a marturisit ca, la Bucuresti, are un prieten, coleg de facultate, care, insa, nu a putut s-o insoteasca, intrucat avea de participat la nu stiu ce mare eveniment in familie...

Incet, incet, ajungem destul de aproape de hotelul ei, cand Carmen imi cere sa ne abatem pe o alee laterala si sa ne asezam pe o banca -- vrea "sa vorbim"...

Imi povesteste, dupa ce fumam o tigara, in liniste, cat de bine s-a simtit in compania mea si ca stie, ca a auzit, ca la mare se mai intampla ca doi oameni care de-abia s-au cunoscut, sa uite de obligatiile de acasa si sa se apuce de "nebunii"...