De pe șosea

Suntem undeva înainte de Sinaia, venind dinspre București...

Eu cu amărâta mea de Dacie 1310 cu carburator, fetele cu un Volvo nou și tare...

Mergeam liniștit, singur în mașină, fără nici o grabă, cu destinația Timișul de Sus...

Apare bolidul ăsta, bleu ciel, care mă cam forțează să intru, defensiv, cât mai pe dreapta...

N-am eu chef de scandal, însă nici nu pot lăsa o asemenea faptă nerecompensată, mai ales că amărășteanca mea de Dacie o fi cum o fi, dar e văzută de Georgică, mecanicul, lunar, are inclusiv suspensiile făcute ca „să stea" pe șosea, așa că-mi bag picioarele-n ea de lene și mă mobilizez...

Bag a treia și trag tare, ca să-l ajung pe prost din urmă, apoi, cum sunt destoinic iar curbele sunt din belșug, fac Volvo-ul să-mi miroase gazele de eșapament, fără ca să-i fac vreo fiță...

Bine că nu mi-a trecut prin cap vreo astfel de idee, pentru că, intrând în depășire, constat că în Volvo sunt trei fete, tinerele, probabil frumușele, pe care n-am nici un motiv să le trimit în vreo râpă...

După ce trec de ele, aprind avariile, în semn de salut, apoi bag piciorul în accelerație până mă asigur că m-au pierdut -- fac ceva în marfa lor occidentală, pentru că mai contează și cine stă la volan!...

Ajuns la hotel, cu trampa aranjată, mă cazez, apoi cobor în cârciumă -- mi-e foame...

Au ăștia niște șnițele cu cartofi prăjiți, plus murături, de te lingi pe degete!...

Nu apuc eu bine să încep să bag la jgheab, că mă trezesc cu ospătărița că-mi plasează o sticlă de Pepsi pe masă, menționând că este din partea domnișoarelor de la masa dinspre intrare...

Mă uit, am eu o bănuială, așa că las foamea să mai aștepte și, cu sticla de Pepsi și cu paharul, mă ridic și mă îndrept spre masa fetelor.

Nu mi-e greu s-o recunosc pe cea care a fost la volanul Volvo-ului, deci e limpede ce și cum...

-- Sărutmâinile, îmi permiteți?

Cum fetele nu par să protesteze, trag scaunul și mă așez, asta însă doar pentru o secundă, pentru că imediat mă ridic și mă prezint, apoi iau la pupat, gospodărește, trei mâini...

Nu știu cât s-or fi spălat după ce-au fost la toaletă, însă, cu certitudine, sunt parfumate la greu -- și nu cu parfum de trandafiri, bulgăresc!...

Cum nu sunt vreun expert în parfumuri, nu-mi bat capul, însă mă liniștesc, mental, că dacă s-au parfumat, probabil că s-au și spălat...

Nu apuc să mai zic ceva, că bruneta care era pe post de șoferiță mă ia la ture, că ce mașină am eu, de seamănă cu o Dacie, dar care face ce face pe șosea...

Mă dau și eu în stambă, că ăștia de la Mioveni nu fac chiar căruțe, doar că, dacă vrei să ai mașină, trebuie să te duci cu ea în service lunar...

Fata-mi zâmbește superior, ca unui tâmpit, apoi îmi povestește că știe și ea cum sare Dacia de pe traseu, în viraje, chestie pe care a mea n-a făcut-o...

Le zic și eu despre Georgică, mecanicul -- nu știu cât de convingător...

Trecem la contondențe -- ele sunt convinse că sunt vreun participant la raliuri, iar eu mai am puțin ca să caut o biblie, jurându-mă că n-am astfel de preocupări!...

Bruneta, micuță, drăguță, fără cine știe ce accesorii ieșite din comun, anatomic vorbind, mă ia la ture, că ea s-ar da oricând pe mâna mea...

Eu, normal, mă gândesc că mai bine s-ar da pe altceva, dar, cum nu sunt măgar, prefer să tac și doar să zâmbesc...

Mai vorbim noi un pic, de una, de alta, că ele sunt studente, colege și prietene, că studiază geologia, iar minunatul autoturism este proprietatea blondei, de fapt, al tatălui ei, însă, neavând carnet, conduce bruneta...

Își termină băuturile -- pepsi-cola -- apoi se ridică și-mi zic pa, pentru că sunt așteptate la Sibiu de părinții uneia dintre ele...

Nu pot să nu remarc biletul de sub farfuria din dreptul brunetei, pus de așa natură încât doar eu să-l pot vedea.

După ce ne despărțim, mă grăbesc să revin la masa lor și... am avut dreptate!

Biletul conține numele ei, pe care deja îl știu -- Clara -- dar și un număr de telefon din București.

Probabil că vrea să-i dau ceva lecții într-ale... conducerii auto...

Cu toată sinceritatea, mie mi-ar fi plăcut mai mult blonda -- și nu din cauza autoturismului -- dar... nu fac nazuri când apare o astfel de oportunitate...

Oricum, întâlnirea cu fetele și, cel mai probabil, despărțirea de ele mă fac să mă simt cam tuflit -- parcă nici mâncarea nu mai intră cum ar trebui...

În stațiune, dacă o pot numi așa, că nu sunt decât două hoteluri, cu parcările aferente și un mare bazin de înot care în marea majoritate a timpului zace nefolosit - mămici, însoțite de tătici, cu copii mai mici sau mai mari, dar nici o domnișorică, ceva, așa că-mi iau picioarele la spinare și hoinăresc pe ceva poteci, prin pădure.

A doua zi, ciudat cum sunt, nici măcar nu servesc micul dejun, că-mi bag picioarele în pedale și revin la București, spre marea bucurie a Mădălinei care aproape că zboară până la mine acasă.

E o dulcică de femeie, de care-mi place foarte mult, doar că are „obsesia" că mă vrea de soț, chestie care nu corespunde „visurilor" mele -- este o femeie frumoasă, inteligentă, dar, cel puțin din punctul meu de vedere, mult prea materialistă...

Nu are decât prieteni la care are un anume interes și sigur că nici pe mine nu mă vrea de bărbat doar pentru că-mi dau freza pe spate, sau pentru că-n pat o fac să aibă orgasm multiplu, de-mi umple casa cu hăuleli...

Dar, s-o lăsăm pe Mădălina care, poate, va fi subiectul unei alte povestiri și să revenim la Clara, fata brunetă întâlnită pe șosea.

Aștept să treacă săptămâna, iar vineri îmi iau inima-n dinți și o sun.

Îmi răspunde o babă despre care aflu, mai târziu, că este bunică-sa.

Fmeia, deh, nu prea le mai are cu auzul, așa că sunt obligat să repet, cam de trei ori, fiecare cuvânt, timp în care tot dau sonorul mai tare, de aproape țip, ca să înțeleagă femeia cine sunt și pe cine caut...

Tocmai ce-mi testam plămânii când, brusc, constat că aud la telefon o altă voce, tânără de data asta și parcă, pe undeva, cunoscută...

Mă redresez rapid și-mi cer scuze, iar Clara izbucnește în râs, povestindu-mi că deși e surdă, bunica ei face cum face și aude soneria telefonului, ba mai mult, mai are și ambiția să răspundă, deși știe bine că nu va fi în stare să poarte o conversație cu persoana de la celălalt capăt al firului...

Toți ai casei îi cunosc meteahna dar, cum nu vor s-o supere pe bătrână, o lasă să-și facă cheful vreun minut sau două, apoi preiau ei receptorul...

Aud chiar și un comentariu:

-- Să nu crezi că nu înțeleg ce spui, doar că vorbea prea încet, sau poate că sună din provincie!...

Nu pot face altceva decât să râd, gândindu-mă la calitatea aparatului meu telefonic, „de fițe", produs în RDG...

Până la urmă, ce treabă am eu cu biata bătrână, mai ales că, deja, mă conversez cu Clara!...

Spre deosebire de bunică-sa, Clara stă foarte bine la capitolul auz și, mai mult, imediat mă recunoaște, chiar menționând că am o voce inconfundabilă...

Nu știu dacă e de bine, sau de rău, dar marșez pe varianta asta și o întreb dacă are timp și chef să mă audă pe viu, nu prin telefon...

Nu e fițoasă, ci chiar foarte directă pentru vremurile pe care le trăim, povestindu-mi că este de acord să ieșim la o cafea, apoi, exceptând situația în care sunt însurat -- că ea cu bărbați însurați nu se încurcă -- vrea să-mi facă o vizită la domiciliu, că doar știe foarte bine ce aștept de la ea...

Sincer, mă cam apucă pe mine fâstâceala și tot ce sper este să nu mă simtă.

Îmi revin.

Îmi dă adresa și peste jumătate de oră deja este cu derriere-ul pe bancheta mașinii mele, însă în dreapta.

Dacă tot am luat-o cu autoturismul, bag viteză spre Băneasa, la Casa albă, nu de alta, dar să poată simți și ea, în direct, ce poate să facă o Dacie bine întreținută...

Fata are un păr negru, lins, atârnându-i până foarte aproape de umeri, cu un breton a la Mireille Mathieu, cu niște ochi negri, agili și neliniștiți, cu un năsuc drăgălaș și o guriță cu niște buze destul de cărnoase, dar nu exagerat, gen negresă...

Nu știu cât de bine stă la capitolul sâni, însă sigur are și așa ceva, doar că nici la munte și nici acum, până să urcăm în mașină, nu mi-a oferit posibilitatea să analizez mai pe îndelete ce și cum.

În rest, la trup, cum menționam și mai devreme, este destul de minionă dar, una peste alta și fundul, dar și cracii arată „vandabili"...

Nu pot, păcătos cum sunt, să nu fug cu gândul la blondă, colegă și prietenă de-a ei, care, sincer, mi-ar fi plăcut ceva mai mult!...

Sunt impresionat, plăcut, constatând că fata chiar are ceva cunoștințe despre mașini, exprimându-și mirarea că bunăciunea mea este atât de stabilă pe șosea, că n-a mai văzut Dacie care, la demaraj s-o fixeze în scaun, chestii de-astea...

Iar îi povestesc despre Georgică și, de data asta, sigur crede ce-i spun.

Îi povestesc și despre roțile din aliaj, aduse de-afară, despre bujiile care nu sunt Made in Romania, despre arcurile suspensiilor tăiate, despre culbutori, fără să aprofundez prea tare capitolele întrucât, cu siguranță, îmi prind eu urechile!...

Degeaba s-a tot căznit George să-mi explice -- eu, cu mecanica auto, mai la vale!...

Știu că am făcut rost, tot așa, de platină de afară, de planetare franțuzești, de rulmenți la roți făcuți la noi, la Alexandria, dar pentru export -- m-au costat mulți bani, pachete de cafea și de țigări toate nebuniile astea însă, recunosc, sunt mulțumit!

Clara concluzionează că am mai băgat cam jumătate de Dacie, ca preț, în „jucărie" dar că treaba asta se simte al dracului de bine mai ales acolo, sus, pe serpentine...

În sfârșit, ajunși la cârciumă o ajut să-și scoată geaca de piele râmânând, șocant pentru vremea de toamnă, doar într-un tricou și în jeanși.

Da, are sâni, dar afurisitul de sutien nu-mi dă voie să observ și dacă are sfârcuri! No problem, văd eu, acasă, care-i sunt dotările...

Vin cafelele, gustă, apoi, politicos dar rece, îmi povestește că ei nechezolul ăsta nu-i place și mă roagă, tot așa, politicos, să plătim și să plecăm, căci i-a trecut cheful de cafea...

Mă scuz și eu, tot politicos, explicându-i că nu eu conduc onorabila cârciumă, apoi cer nota și ne luăm tălpășița...

Pe drum îmi iau libertatea să-i povestesc că acasă am cafea, cafea pe bune și că mai și știu, de la un arab, cum s-o prepar...

Mai are puțin și mă bate, că de ce nu i-am spus de la început, iar eu mă scuz explicându-i că, de fapt, am vrut să-i arăt cum funcționează „atelajul" meu...

Ajunși în dreptul blocului meu încep „vânătoarea" după un loc de parcare -- ăsta-i necazul, în centru!

Găsesc, cu greu, parchez, apoi ne tirăm spre locuința mea.

Ajunși în casă, după ce pun niște muzici, în surdină, ca să nu ne țiuie urechile, constat că pe Clara n-o interesează cafeaua preparată în stil arăbesc ci... cu totul altceva!...

Sare pe mine de zici că sunt pom de crăciun și în nici două minute rămân în curul gol!...

De regulă, eu le dezbrac pe ele, dar uite că se poate și invers!

În ce privește capitolul sărutărilor, se pare că fata este expertă, dar, destul de mirat, constat că nu sare cu gura pe pulă nici chiar când, finuț, o apuc de ceafă sugerându-i chestia cu pricina...

O dezbrac și... sunt șocat!... Fata nu că are sfârcuri mici, ci, pur și simplu, nu are sfârcuri!... În mijlocul areolelor nu sunt decât niște cercuri mititele pe care, probabil, le poți scoate în evidență doar cu vreo pompă, ceva...

Sunt, recunosc, dezamăgit, însă asta nu mă împiedică să am o erecție serioasă de care Clara profită cu entuziasm, practic trăgându-mă peste ea și băgându-și pula-n pizdă cu un entuziasm care seamănă cu foamea...

Știu că-i place -- o simt că-i place -- și mă vrea adânc, adânc de tot, chiar dacă, clar o umplu în toate cotloanele...

Nu geme, nu gâfâie, ci doar mă trage, asigurându-se că sunt tot înăuntru, până la coaie!...

Văzând-o cât este de entuziastă, las orice de-o parte și o întreb:

-- Puiule, eu, când termin, unde?...

Mi se uită-n ochi, cu ochii ei cei negri și alunecoși, apoi, senin, mă-ntreabă:

-- Ce treabă ai tu cu chestia asta?!?... Tu, când vrei, când simți, termini!... Restul este treaba mea!...

Interesantă abordare, recunosc!...

Singura problemă este că n-am chef să ajung să dau între trei și cinci mii de lei pe un chiuretaj doar așa, fiindcă i-a plăcut fetei!...

Iar mi se uită în ochi, apoi, zîmbind:

-- Nu sunt în perioada fertilă! Golește-te liniștit!...

Io-te-te!... Ce chestii învață fetele astea la geologie!...

Relația nu durează -- fata, într-un fel cinstită, îmi mărturisește că are un prieten, coleg cu ea la facultate, dar că, din când în când, simte nevoia să... „schimbe aerul"!...

De altfel, după ce-o fut de-o zăpăcesc, pe la nouă seara, îl sună pe bibic și-i spune să-și miște fundul la ea, în cel mult o oră.

Îmi explică:

-- Trebuie să-i dau și lui o bucățică, altfel intră la idei!...

La plecare, când o conduc înapoi la ea acasă, îmi mulțumește de mă zăpăcește -- sigur nu doar pentru cafeaua naturală preparată în stil arăbesc, apoi îmi promite că oricând, oricum și orice vreau de la ea, îmi stă la dispoziție...

Sincer, sunt mirat, destul de dezorientat și cu sentimentul acut că fata vrea -- și reușește -- să conducă toate ostilitățile...

N-am mai sunat-o niciodată, iar cum ea a uitat, sau n-a vrut, să-mi ceară numărul de telefon, lucrurile au rămas la nivelul unui futai, ce-i drept, grozav, dar, nefiind singura pizdă din viața mea am lăsat-o pentru altul, sau alții...

Am greșit, sau nu, habar n-am!