O prietenă

...............................................

Dacă vreți să lecturați o poveste erotică, vă rog să vă orientați spre altceva.

...............................................

Sunt acasă, așezat comod în fotoliu, cu un pahar de Henessy, o țigară și... citesc -- da, mai am și acest obicei, prost, după unii...

Muzica este dată în surdină, iar la televizor, fără sonor, tocmai se difuzează telejurnalul de seară...

Habar n-am de ce l-am lăsat pornit, poate doar ca să consum curent electric!...

Nu e cine știe ce carte -- un roman polițist, destul de tâmpit, dar eu mă gândesc, distrându-mă, cât de lipsit de inspirație a fost autorul, când l-a scris, probabil de foame, pentru că unii doar din asta trăiesc...

Ce mă miră, în schimb, este că cineva din țara asta s-a obosit să-l traducă, iar o editură a catadicsit să-i dea bun de tipar...

Deh, întortocheate mai sunt și politicile minunatului nostru partid...

Oricum, cartea mă captivează așa de tare încât... aproape că mă ia somnul!...

Sunt, recunosc și foarte obosit -- m-am căznit cu o chestie la serviciu care, pur și simplu, mi-a mâncat sufletul, mai ales că nimeni, dintre colegi, nu a reușit să-i dea de cap!...

Deh, m-a apucat ambiția și m-am ținut de lucrare mai rău decât după fusta vreunei femei...

Că tot veni vorba de femei, cum stau eu așa, aproape visând cu ochii deschiși, aud soneria de la ușă...

Cum nu aștept pe nimeni și, în general, am pretenția să fiu sunat la telefon înainte de a mi se face vreo vizită, sunt, recunosc, surprins...

Este Amelia, cu o față disperată, cerându-mi mii de scuze și strecurându-se pe lângă mine, direct la baie...

Închid ușa de la intrare și, chiar distrat, mă gândesc că mi-am transformat casa, fără vreo intenție din partea mea, în... WC public!...

Pe Amelia o știu de mult, încă din copilărie -- ne-am cunoscut la Cotroceni, la palat, pe vremea când acolo funcționa și... Palatul copiilor...

Ea confecționa, cu talent, planoare în miniatură, iar eu... parașute -- hai, nu vă gândiți la prostii!!!

Anii au trecut, ne-am mai întâlnit, cu diverse ocazii, apoi ea s-a măritat -- am fost și la nuntă -- dar, ghinion, nu s-a înțeles cu soțul, așa că după un an și un pic și-au dat întâlnire în fața judecătorului...

Singurul aspect pozitiv, cel puțin din punctul meu de vedere, este că nu s-a lăsat cu plozi...

Mie tipul nu mi-a plăcut niciodată, însă nu am fost atât de apropiat de Amelia încât să-mi permit să-i spun vreo vorbă, sau părere despre el...

Omul ei, bărbatul ei, alegerea ei...

Revenind la prezent, nu pot să nu observ că șederea Ameliei în baie se prelungește -- se aud, ca la bloc, tot felul de sunete -- apă trasă la WC, apă la chiuvetă, ba chiar și dușul!...

Deja sunt curios...

Ieșită din baie, mi se scuză de mă zăpăcește -- este palidă, trasă la față, zâmbind strâmb...

Are probleme -- altfel spus, e cufurită...

Ce poate să facă un om serios, ditamai bărbatul, când dă de greu?...

O sună pe mă-sa!

Cu mama-i simplu, știindu-mă, nu se obosește ci mi-o cere pe Amelia la telefon.

Asta, brusc, devine roșie la față, dar n-are ce face și preia receptorul...

Eu deja mă pregătesc să plec la farmacie, însă mă salvează tot mama care, prevăzătoare, mă anunță că ce-i trebuie Ameliei se găsește într-unul din dulapurile din hol...

Mai prepar și un ceai, conform instrucțiunilor maică-mii, apoi... aștept rezultatele...

Culmea, pe Amelia o lasă burta și parcă-și revine la o culoare mai cum o știu eu...

Îmi mărturisește că se simte nașpa rău de tot, că a venit așa, cu buldozerul peste mine și că, mai grav, cum s-a scăpat în chiloți, și i-a pus în poșetă, iar faptul că e-n curul gol o face să aibă o jenă de nedescris...

După lupte seculare, de vreo cinci minute, reușesc s-o conving pe nătăntoală să-și scoată, dracului, chiloții din poșetă și să și-i pună la uscat -- greu cu fata!!! Trebuie să stau și să-i desenez că am mai văzut și eu chiloți de femeie și chiar femei fără chiloți pe ele!...

Reușesc s-o fac să râdă -- asta și doream!...

Ce carte, ce televizor, care film, când eu am spectacolul chiar la mine acasă, gratuit și neprevăzut!...

Pe la zece seara Amelia este în regulă și, din ce simt eu, gata de drum, doar că... mă roagă s-o las să dea niște telefoane.

O sună, mai întâi, pe Paula -- o știu și pe ea și chiar nu înțeleg de ce nu-i spune Paulei că este la mine, dar... cum zicea cineva, nu trebuie niciodată să te forțezi prea tare ca să înțelegi... femeile!...

Apoi, o sună pe maică-sa -- ea, femeie la douăj de ani, explicându-i că mai întârzie, nu știe cât, la... Paula!...

Eu, ce să zic? Mă duce și pe mine bibilica încât să-mi dau seama că o femeie tocmai trecută printr-o cufureală nu are chef de sex, așa că-mi pun serios problema dacă nu cumva se gândește să-mi transforme locuința în... hotel!...

Tac. Ne cunoaștem de mult prea mulți ani...

Mă ia cu văicăreala:

-- Știi, mă simt sfârșită, stoarsă mai rău ca o lămâie -- vreau să dorm!...

Mă ridic și scot dintr-un dulap o pijama -- nu este ea cât mine, dar, cu ceva mâneci suflecate, se rezolvă!...

Pleacă din nou la baie, apoi, când apare, e caraghioasă foc!...

Cu claia ei de păr închis la culoare, cu pielea ei măslinie, cu ochii ăia negri, cu sclipiri verzui, când te aștepți mai puțin, cu atitudinea ei de fată bună, simpatică, îndatoritoare...

N-am fost niciodată atât de apropiați ca acum -- mereu era ocupată, cu câte unul sau altul, iar despre mine, ce să zic, mereu însoțit...

Chiar mi se scuză:

-- Îți stric ploile!...

Ne întindem în pat și, după câteva momente de stânjeneală, pun mâna și o ajut, bărbătește, să-și odihnească obrazul de pieptul meu...

Nu, nu sunt în erecție și nici nu mă gândesc la prostii!...

Dimineață, pe la șase, prepar cafelele...

Mi se uită în ochi:

-- Băi!... Ești... incredibil!...

Știu la ce se referă, că nu sunt tâmpit și știu și că și ea știe că m-am prins...

Mă uit și eu la ea, fixând-o:

-- Ia fă-te tu bine și să vezi că pot să fiu și altfel decât... incredibil!...

Plecăm, fiecare la trebile noastre, că doar nu suntem tăietori de frunze la câini!...

Înainte de a ne despărți, doar mă întreabă, scurt:

-- La cinci e bine?

Dau din cap că da, apoi arunc un sărutmâna și dispar...

Nu este nici leoaică și nici tigroaică, ba din ce simt eu, nu prea le avem, unul cu celălalt...

Am petrecut, este adevărat, încă o noapte împreună, de data asta renunțând la pijamale, dar... atât!

Partea mecanică funcționează, nu zic nu, dar nu sunt acele scântei, dacă le pot numi astfel!...

Rămânem prieteni -- ea cu viața ei, eu cu a mea.