Oglindiri în Enormii Lor Ochi 23

Informații despre Poveste
Capitolele 98 - 102 ale primei părți a romanului.
4.9k cuvinte
5
1.6k
00

Partea 23 din seria de 33 de părți

La curent 06/07/2023
Creată 03/20/2016
Împărtășește această Poveste

Marimea Fontului

Dimensiune Implicită a Fontului

Spațierea Fonturilor

Spațiere Implicită a Fonturilor

Font Face

Față Implicită a Fontului

Tema Lecturii

Tema Implicită (Alb)
Trebuie să Intră în Cont sau Fă-ți Cont pentru a vă salva personalizarea în profilul Literotica.
BETA PUBLICĂ

Notă: puteți modifica dimensiunea fontului, fața fontului și puteți activa modul întunecat făcând clic pe fila pictogramă „A” din caseta cu informații despre poveste.

Puteți reveni temporar la o experiență Classic Literotica® în timpul testării noastre Beta publice în curs. Vă rugăm să lăsați feedback cu privire la problemele pe care le întâmpinați sau să sugerați îmbunătățiri.

Click aici

În atenția cititorilor: Am observat că unii dintre dvs. au sărit (câte) o parte a romanului - i.e. mai multe capitole succesive. După cum am precizat în descriere, acesta este un roman, așadar acțiunea, prezentarea personajelor și interacțiunile dintre ele evoluează constant; întrucât aceste părți sunt stabilite numai pe baza numărului de pagini și nu au subiecte independente, vă recomand să nu săriți câteva capitole odată deoarece există posibilitatea de a rata elemente având relevanță în desfășurarea ulterioară a acțiunii sau introducerea unor noi personaje, astfel putând apărea nelămuriri.

98

Două priviri întrebătoare - una verde și una azurie - mă întâmpină când intru în apartamentul fetelor; mă strâmb a „N-am făcut nicio ispravă!" și, descălțându-mă, întreb:

- Cum te simți, Keiko?

- Sunt bine. Ce-ai făcut? Nu l-ai găsit?

Ridic din umeri, mă las pe vine în fața ei și îi pun mâinile pe genunchi.

- Sigur ești bine? Pari cam palidă...

- Sigur - îmi răspunde cu un zâmbet.

- Ți-am spus că nu-i atât de fragilă pe cât pare - mă asigură și Ikumi. Să înțelegem că s-a evaporat până ai ajuns acolo?

Mai dau o dată din umeri și mă așez pe cealaltă canapea.

- Mda, oarecum... Cred că am trecut pe lângă el fără să-mi dea prin cap că ar putea fi el...

Una arcuiește sprâncenele, cealaltă le încruntă.

- Cum ai reușit?! exclamă hima verde pentru amândouă.

Prefer să nu le privesc în ochi.

- Vorbea liniștit cu o locatară și m-am lăsat păcălit de calmul lui...

- Ei, nu te mai necăji! încearcă să mă consoleze pseudo-puștoaica. Măcar acum știi cum arată...

Continuu să fixez podeaua.

- Mda, știu...

- Hai, nu ne mai ține în suspans, descrie-ni-l! își pierde răbdarea Keiko.

Găsesc pe undeva puterea de a rânji.

- E ușor de recunoscut: vârstă medie, înălțime medie, corpolență medie, figură comună... Nu-s doi ca el în toată Pacifica! La naiba, nici dacă mă oprește pe stradă n-o să-mi dau seama cine e!

Ikumi pare gata să îmi servească una dintre drăgălășeniile ei, însă mutra mea posomorâtă o face să renunțe. Sora ei încearcă să mă consoleze:

- Ei, asta e; nu mai fi supărat, i se putea întâmpla oricui...

- Poate... (Mă oglindesc pentru o clipă în enormii ei ochi verzi, apoi în cei albaștri ai lui Ikumi.) Dar ceea ce mă enervează cel mai tare e că amândouă ați avut de suferit din cauza nenorocitului ăla, iar eu n-am fost în stare să pun mâna pe el...

Falsa fetișcană îmi zâmbește la rându-i.

- Dar acum știm că ne poți elibera dacă încearcă să ne manipuleze; și, poate și mai important, a aflat-o și Păpușarul.

- Tu te-ai eliberat singură... - murmur.

De data aceasta nu mai reușește să se abțină:

- Păi, n-am avut de ales: dacă tu stăteai și te uitai ca prostu' la mine!...

- Baka! îi apreciază Keiko replica.

- Nu puteam rata ocazia - se justifică Ikumi, schițând un surâs parțial jenat, parțial ironic.

„Da, nu avea cum, și-ar fi contrazis firea...", mă gândesc, apoi tresar. Ia stai! Ratarea ocaziei...?!

- Cât e ceasul? întreb alarmat.

Fetele mă fixează mirate pentru o secundă, după care cea bleu se uită înspre combo și mă informează:

- Patru douăzeci și cinci... De ce?

- Păi... La patru jumătate e extragerea loteriei și...

- Aha! face hima verde, rânjind. Toată îngrijorarea ta în privința noastră se evaporă când e vorba de jocurile de noroc... Și eu care mă pregăteam să te consolez!

- Baka! îi plătește datoria cea azurie. Tu nu vezi că încearcă să-și ocupe mintea cu altceva ca să-i treacă supărarea?

Baka cea verde și drăguță mă cercetează cu ochi sceptici; după cum mi se încing urechile, cred că m-am înroșit - însă nu pot să le spun de ce e atât de importantă pentru mine nenorocita asta de extragere. Nu încă...

- Ești convinsă?

- Nu, dar trebuia să te contrazic - rânjește Ikumi înainte de a se întoarce către mine: Îți deschid combo-ul să te uiți la extragere.

Zis și făcut; după ce un clip publicitar lăudând calitățile incomparabile ale unor cereale prinde viață deasupra carcasei aparatului, îmi înmânează telecomanda cu un gest teatral; aplecându-se, îmi șoptește abia auzit:

- Succes, Denn!

Reclamele se dau duse, apare genericul Loteriei Pacificane; Keiko vine să se așeze lângă mine, însă sora-ei-mai-mică-dar-de-fapt-mai-mare îi spune pe un ton hotărât:

- Vino, Keiko! Să-l lăsăm să se uite liniștit.

Fata verde o privește surprinsă și încearcă să protesteze:

- Dar...

- Hai, vino odată! nu o lasă cea bleu să continue.

Keiko se uită de la ea la mine și înapoi; neprimind susținere din partea mea, dă din umeri și se conformează, afișând o mai mult decât exagerată mină ofuscată. Ca pentru a se asigura că nu va avea loc nicio tentativă de evadare, Ikumi așteaptă să iasă înaintea ei; închizând ușa culisantă, îmi face cu ochiul. Oare și-a dat seama ce încerc să fac?

Însă nu am timp pentru speculații: genericul și-a făcut datoria și s-a spart, cedând locul Vanessei; oftez ușurat - îmi era teamă că au mai multe hime „fără minte"... În așteptarea semnalului de începere a extragerii, superba tânără, de această dată „îmbrăcată" cu mai multe șiraguri de perle, la gât și pe șolduri, ne adresează același zâmbet dulce dar lipsit de conținut pe care i-l știam. Înghit în sec - deși am gura uscată de parcă mi-am uitat-o în deșert - și caut să îmi conving inima că e cazul să micșoreze ritmul...

„Bună, Vanessa! îi spun în gând. Nu-i așa că o să mă ajuți să câștig?"

Drept răspuns, se duce lângă cuva transparentă și începe să răscolească mingiuțele colorate; mă uit la biletul octogonal: primul număr este treizeci și nouă.

„Ce-ai zice să alegi treizeci și nouă?", mă gândesc, fixând-o concentrat.

Zâmbește, arată un „24" negru, îl aruncă înapoi - „Treizeci și nouă, Vanessa, treizeci și nouă!" - mai scoate un „63" kaki, apoi zice: „Patruzeci și nouă!", înainte de a așeza mingiuța violet în jgheab.

Treizeci și nouă voiam, nu patruzeci și nouă!" - bombăn.

Se apleacă deasupra cuvei, pare să ezite o fracțiune de secundă, apoi ia în mâini mingea neagră purtând un splendid „39" galben...

„Nu acum! exclam în gând și mă uit pe bilet. Acum vreau un optzeci!!"

Aruncă „39"-ul înapoi, mai ia un „54" cafeniu, după care, arătând o mingiuță turcoaz, spune: „Optzeci!"

Da!! Arunc o privire biletului pe care îl strâng între degete de parcă mi-ar fi teamă să nu o ia la fugă. „Cincizeci și nouă, Vanessa...?"

99

Tremurând de excitare, citesc ultimul număr de pe bilet - șase.

„Vanessa, fii bună și mai ajută-mă și cu un șase!...", îi transmit via gând; frumoasa himă proiectată doar pentru extrageri de loterie continuă să zâmbească înspre cameră, dar clipește, parcă nedumerită; sunt sigur că e doar o impresie, - licărul rațiunii lipsește, ca de obicei, din ochii ei, - însă reformulez gândul: „Alege un șase, Vanessa!"...

- Da!!! urlu după câteva clipe, privind entuziasmat cum așază în jgheabul transparent mingea gri purtând la vedere un „6" portocaliu; ușa dormitorului alunecă pe șină, făcând loc celor două capete feminine.

- Ce-ai de strigi așa? exclamă Keiko. Să nu zici că ai câștigat?!

- Câte numere ți-au ieșit? se interesează, calmă, Ikumi.

Mă întorc spre ele; cred că am cea mai tâmp-fericită figură pe care am purtat-o vreodată în viață...

- Șapte!! Toate în afară de primul!

Hima azurie surâde, iar cea verde mărește enormii ochi.

- Vorbești serios!?

- Baka! răspunde în locul meu Ikumi. Bineînțeles că vorbește serios.

Keiko se uită la ea, apoi la mine, din nou la ea, revine la mine, iar în final se încruntă.

- Ia stați! Denn, tu ai trișat cumva?

- Cum să trișez?! mă mir cu toată ipocrizia disponibilă. Nu știi că-i imposibil?

- Tu de ce credeai că nu te-am lăsat să stai cu el în timpul extragerii? mă sabotează falsa fetișcană.

Tânăra cu plete verzi clipește de câteva ori, apoi vine să se așeze alături de mine.

- Serios acum, Denn, tu ai reușit să determini o himă fără minte să extragă numerele tale...?

Surâd oarecum încurcat.

- Păi... Așa s-ar părea...

Mai clipește de două ori, pe urmă se uită la sora ei.

- Și tu știai că poate să facă așa ceva?

Pseudo-puștoaica se așază în fața noastră, cu un picior strâns sub ea.

- Nu, nu știam. Însă bănuiam.

- De ce? o întrebăm amândoi în același timp; schimbăm o privire, după care ne îndreptăm din nou ochii spre Ikumi.

Își duce o mână la ceafă, adoptă o mutriță „Cum să vă explic?", mă fixează și încearcă să ne lămurească:

- Mi s-a părut ciudat că te agiți atâta cu extragerea asta, și atunci mi-am dat seama că data trecută, când te-am rugat să te uiți, mi-au ieșit trei numere consecutive; asta până când am venit să văd de ce te entuziasmezi și ți-am distras atenția...

- Aha... - face Keiko înainte de a se întoarce către mine. Și totuși... cum ai făcut?!

Schițez un alt zâmbet jenat.

- N-aș putea să vă spun... Pur și simplu, am vorbit în gând cu Vanessa, cerându-i să aleagă numerele de pe bilete, știți voi, clasicul „dialog" cu televizorul... (Îmi amintesc că aici nu se numește așa.) ...ăăă, combo-ul, și m-am pomenit că a început să facă ce îi cer...

- Bine, dar e imposibil să influențezi telepatic o himă fără minte!

- S-ar părea că nu-i chiar așa - intervine Ikumi. Dacă nu cumva Denn a descoperit o altă cale de comunicare...

Ridic din umeri.

- Habar n-am pe ce cale am comunicat cu ea... Însă cred că proiectanții ei fie au greșit, fie și-au bătut joc de client: nu mi se pare atât de lipsită de minte pe cât se spune.

Tânăra manga ațintește, gânditoare, imenșii ei ochi verzi asupra mea.

- Ne poți împiedica să te citim, ai respins-o fără probleme pe hima aia asasină, Păpușarul nu te poate influența în niciun fel, ba chiar îl poți bloca atunci când manipulează pe altcineva, iar acum te dovedești și tu capabil să manipulezi, și încă o himă fără minte... Oare n-ar trebui să ne temem de tine?

Mă uit mirat la ea.

- De ce naiba să vă temeți?! Doar știți că țin la voi!...

Un surâs discret îi arcuiește buzele fine.

- Ei, nu era decât o întrebare retorică.

Îi cercetez chipul, căutând să îmi dau seama dacă e adevărat sau nu, dar nu reușesc să ajung la o concluzie. Ikumi se ridică, zicând:

- În orice caz, eu, una, chiar nu mă tem de tine! Și știi de ce?

Mă întorc spre ea și clatin din cap.

- Fiindcă oricât de puternic ai fi, te pot dezarma fără nicio dificultate; uite-așa!

Și îmi sare îmi brațe, se lipește de mine, mă inundă cu privirea ei azurie, apoi șoptește alintat:

- Denn, nu fi rău cu fetiița asta miiică...

Keiko nu își poate reține un chicotit, iar eu, ridicând din umeri, bombăn:

- Da, bine, dacă tu ești fetiță, eu sunt puștan.

- Atunci, ne potrivim, nu? se face că nu pricepe falsa fetișcană.

- Cred că ar fi cazul să vă las singuri... - zâmbește hima verde, ridicându-se.

- Nu, fiindcă Ikumi a terminat cu prostiile și putem continua discuția.

- Cum adică, prostii?! exclamă fata azurie, instalându-și un bot mai mult decât artificial.

- Păi cum vrei să le numim?

- Răule! mârâie pe post de răspuns, răsucindu-se pentru a se așeza în stânga mea; Keiko își reia locul în dreapta și spune:

- Acum că te-am lămurit cât de înspăimântate suntem de puterile tale, pot să te întreb ceva?

- Întreabă-l când are de gând să mă fută...

Prefer să mă fac că nu am auzit-o.

- Bineînțeles, Keiko.

- Când ai de gând s-o fuți? se interesează cu o figură cât se poate de serioasă.

- Poftim!?

Bufnesc amândouă în râs; Ikumi e cea care izbutește să vorbească prima:

- Ce față ai putut să faci! Nu te-ai prins că a profitat de bombănelile mele ca să te necăjească?

- Bineînțeles că m-am prins... - bodogănesc.

- Da, sigur!

Keiko își regăsește - într-o oarecare măsură - seriozitatea și reia:

- De fapt, voiam să te întreb dacă nu ți se pare necinstit ce ai făcut.

- Necinstit față de cine? intervine sora ei.

- Păi, față de... (Se încruntă.) Nu contează față de cine! Necinstit și atât! Doar ai trișat!

Mă uit la ea din colțul ochiului, cu o mină semi-vinovată.

- Mda, poate că e necinstit, dar altă posibilitate de a face rapid rost de bani nu am găsit...

- Mmh! Ca să-i plătești lui Jonesy, nu?

- Nu numai. De vreme ce sunt obligat să-mi reiau viața de la zero aici, măcar să am cu ce...

- În definitiv, dacă tot are abilitatea de a putea să controleze extragerile, ce sens avea să nu profite? își dovedește Ikumi înaltul spirit civic. Doar n-a furat!

- Ba cred că tot un fel de furt e... - nu este de acord hima cu plete verzi.

Îi iau mâna într-a mea.

- Keiko, să nu mă înțelegi greșit: nu sunt tocmai încântat de ceea ce am făcut, și am făcut-o doar din motivele pe care le-am zis... Poate că e furt, însă loteriile, în sine, nu sunt decât o modalitate legală de a fura; încearcă să te consolezi cu ideea, așa cum mă străduiesc și eu, că a fura de la un hoț nu este o faptă chiar atât de necinstită...

Îmi strânge mâna și îmi zâmbește:

- Dacă-i așa, sunt de acord să iei banii; dar cu o condiție: să-mi promiți că n-ai s-o mai faci.

Întorcându-i zâmbetul, întreb:

- Ce să nu mai fac?

Raoul alege exact acest moment pentru a interveni via combo:

- Ikumi!

Tresărim, iar apelata, cu o voce plină de entuziasmul condamnatului, răspunde:

- Da, Raoul...

- Hola! Am o comandă pentru tine; trebuie să mergi la...

- Hola, Raoul! îl întrerup. (Întoarce, mirat, capul holografic înspre mine.) Am o veste proastă pentru tine: tocmai am angajat-o pe Ikumi pentru trei zile.

Proaspăt angajata se uită la mine abia ascunzându-și surprinderea, iar „dispecerul" se încruntă nemulțumit.

- Rahat! Și n-am altă fată pentru pedo disponibilă... (Oftează.) Asta e, o să le fac o reducere... (Îndreaptă ochii spre hima verde.) Keiko, va trebui să mergi tu...

Keiko deschide gura să îi răspundă, însă i-o iau înainte:

- De fapt, le-am angajat pe amândouă...

- Rahat!! își dovedește Raoul imaginația în materie de înjurături, după care își dă seama că nu are o atitudine tocmai profesională față de un client și începe să se bâlbâie: Mă... mă scuzați, domnule... nu am vrut să fiu nepoliticos, dar... știți... am avut o zi încărcată și...

- Bine, bine... - îi întrerup bălmăjeala. Nu-ți face probleme, nu m-am supărat.

Fața plutitoare se luminează a ușurare.

- Vă mulțumesc, domnule, sunteți amabil! Vă urez petrecere plăcută și...

- Sayonara! îl întrerup din nou, iar pseudo-puștoaica închide combo-ul, scăpându-ne de mutra individului.

Apoi se întoarce către mine.

- Ce ți-a venit?! Înțeleg că ai câștigat o grămadă de bani, da' chiar trebuia să începi să-i cheltuiești aiurea?!

O privesc drept în enormii ei ochi azurii și mă interesez:

- Voiai să te duci?

- Bineînțeles că nu, dar...

- Iar tu, Keiko?

- Nu... - murmură, uitându-se la mine din coada ochilor.

- Atunci n-am făcut nicio cheltuială aiurea.

Ikumi oftează, o imită pe sora ei în privința privitului dintr-o parte și spune:

- Ești impulsiv, încăpățânat și... (Un zâmbet i se instalează brusc pe chip.) ...cel mai drăguț natural pe care l-am întâlnit până acum!

Apoi îmi sare iar în brațe, îmi prinde obrajii în palmele micuțe și mă sărută pe gură; printre șuvițele bleu, caut să îi prind privirea lui Keiko - zâmbește complice, însă nu îmi este foarte clar cui.

100

Falsa fetișcană s-a dat jos de pe mine și, păstrând surâsul la vedere, se interesează:

- Acum că ne-ai angajat, cam ce aștepți de la noi?

Greu de zis în ce măsură vorbește serios. Mă uit la Keiko - ea nu mai zâmbește, dar nici posomorâtă nu e.

- Ce să aștept de la voi? Să fiți voi înșivă.

O sprânceană a himei verzi urcă, cealaltă rămâne în expectativă.

- Adică să fim curve? Asta vrei să spui?

Mă strâmb la ea în stilul „De ce faci pe proasta?".

- Baka! Știi foarte bine ce vreau să spun!

Își sprijină bărbia în palmă, zâmbește și răspunde:

- Nu, nu știu. Sau poate că prefer să mă fac că nu știu. De ce nu-mi explici?

Arunc o privire înspre Ikumi - se preface mai interesată de studierea unghiilor decât de dialogul nostru, așadar revin la tânăra verde.

- Mi-ar lua prea mult timp.

Acum, ambele ei sprâncene se arcuiesc.

- De ce?

- Pentru că nu poți explica în două vorbe de ce ești îndrăgostit de o fată minunată și de ce ții la sora ei deosebită...

Sora deosebită renunță la examinarea manichiurii și se uită la mine, mai degrabă surprinsă; Keiko apleacă privirea și înclină capul, încercând să ascundă năvala îmbujorării sub cascada pletelor.

- De câte ori trebuie să-ți explic că nu sunt deloc minunată și ar trebui să încetezi să-ți mai faci iluzii în privința mea?

- Până când te vei plictisi să o faci, fiindcă n-ai nicio șansă să mă convingi.

Ikumi suspină și murmură:

- Cred că ar trebui să te obișnuiești cu ideea că omul ăsta te iubește cu adevărat...

Fata manga continuă să își ascundă chipul în spatele cortinei din șuvițe verzi, de unde șoptește:

- Știu asta... Problema e să-l fac să deschidă ochii...

Strecor mâna pe sub părul ei moale și, dându-i-l ușor la o parte, îi ridic bărbia până când mă pot oglindi în imenșii ei ochi.

- Keiko, discuția asta am mai avut-o de câteva ori... De ce nu încerci să urmezi sfatul lui Ikumi?

Clipește ca pentru a-și pregăti privirea pentru intensitatea cu care mă fixează.

- Știi de ce. Ți-am mai zis-o. Pentru că nu vreau să te fac să suferi. Oricâtă bunăvoință ar fi de ambele părți, nu poți să ai o relație, nu una adevărată, cu o prostituată. Mai ales când nu este decât o himă...

Oftez. Da, știam. Iar discuțiile în contradictoriu pe tema asta, reluate la nesfârșit, încep să mă obosească - oare doar pentru că sunt din ce în ce mai îndrăgostit de ea?

- Keiko, aș vrea să te rog ceva... - spun cu voce joasă.

Clipește iar.

- Ce anume?

- Să nu mai revenim asupra subiectului. Amândoi știm ce gândește celălalt, și chiar nu văd ce sens are să ne tot contrazicem... Dacă sunt îndeajuns de prost să iubesc o femeie care nu e capabilă să-mi răspundă sentimentelor, nu merit să-ți faci probleme pentru mine. Hai să ne prefacem amândoi că totul e-n regulă și să profităm de ceea ce-i bun în relația asta...

Ikumi înclină capul într-o parte și mă privește cu un „Interesant..." plutindu-i în ochi, iar sora ei mă fixează în tăcere un lung moment. Apoi se întinde pentru a-mi depune pe obraz un sărut mai ușor ca o adiere de primăvară - chiar că sunt bun de dus la concursul ăla pentru siropoși! - înainte de a-mi șopti:

- De acord, Denn... Însă cu o condiție.

- Anume...?

- Să nu-mi reproșezi nimic atunci când o să-ți dai seama că am avut dreptate.

- Promit! îi zâmbesc.

- Rahat! exclamă pseudo-puștoaica.

- Ce-ți veni? se interesează cu o încruntare Keiko.

- Asta-i aprecierea ta la adresa acordului nostru? întreb la rându-mi.

Schițează un surâs parțial jenat și își scutură palmele întoarse către noi într-un clasic gest de negare.

- A, nu, nu-i vorba de asta!... De când ați venit acasă, am uitat complet de mâncare; e pregătită, da' n-am băgat-o-n cuptor.

- Ei, nu contează... - zic. Oricum voiam să vă invit în oraș.

Se uită una la cealaltă, apoi amândouă la mine; știu la ce se gândesc, așadar adaug:

- Nu-i cazul să ne mai îngrijorăm în privința Păpușarului: s-a lămurit că abilitatea lui nu poate fi folosită împotriva noastră, așa că nu văd de ce ar mai fi prin preajmă.

- Cred că are dreptate - spune micuța himă bleu.

Drăguța himă verde dă din cap a „Și eu!", după care mă întreabă:

- Unde vrei să mergem?

- Voi alegeți. Undeva unde să vă simțiți bine.

Se uită la Ikumi.

- La „Scoică"?

- La „Scoică" - își dă aceasta acordul.

Se întoarce spre mine.

- Ai ceva împotrivă să mergem la „Scoică"?

Zâmbesc.

- Sigur că nu. Dăm o raită și pe la Caracatiță dup-aia?

Clipește nedumerită.

- Unde-i asta, că n-o știu?

12