Pana (de cauciuc)

Sunt orele prânzului iar eu rulez, pe șosea, cu vreo sută...

Șoseaua, pustie, atât pe direcția în care mă deplasez eu, cât și din sens opus.

La un moment dat observ, de la distanță, un autoturism cu luminile de avarie active.

Mai observ și o siluetă, clar feminină, cu mâinile în șolduri, uitându-se spre portbagajul deschis.

Cum nu mă grăbesc, încetinesc. Bine fac, pentru că am ce vedea.

O pereche de jeanși stretch acoperă un funduleț și niște bulane tare arătoase și atrăgătoare, plus acea coamă de păr roșcat, căci, deocamdată, nu am ce altceva să pot observa.

Din mașină, tot ce-mi mai pot da seama este că nu este o tipă înaltă.

Mai observ, rapid, că anvelopa dreapta spate este... fleașcă.

După atitudinea femeii, mi-e clar că dacă nu intervine nimeni s-o ajute, rămâne aici până la noapte...

Mi se face milă, așa că imediat ce o depășesc, trag pe dreapta.

Cobor, salut și întreb ce s-a întâmplat.

Femeia, undeva la treizeci de ani, cu o față frumoasă, cu niște ochi căprui, asezonată cu niște mamele destul de îndrăznețe, dacă mă pot exprima astfel, este, clar, supărată...

Că a cumpărat autoturismul second hand și că i-a spus dealer-ul că trebuie să se pregătească de anvelope, că cele de pe autoturism sunt foarte uzate...

Partea distractivă este că nu știe unde și dacă are cric, plus că nu știe unde și dacă are roată de rezervă.

Cum în portbagaj nu are decât o geantă de voiaj, o mut pe bancheta din spate, apoi îi arăt că podeaua portbagajului este prevăzută cu două mânere, cu ajutorul cărora ridic capacul și, revelație, apare cricul și roata de rezervă!

Apăs pe roată și constat că este tare, deci am cu ce să-i rezolv pana. În plus, mai are și un compresor auto. Nu mă obosesc să verific dacă mai funcționează.

Este uimită, blocată, siderată:

-- Ce proastă pot să fiu! Cât de tâmpită!...

Încerc s-o liniștesc, explicându-i că nu este nici prima și nici ultima femeie nepricepută la chestiile astea.

În fine, bag mașina în viteză, verific frâna de mână, apoi slăbesc piulițele roții bolnave.

Pun cricul, ridic mașina și-i schimb roata. Nu sunt eu îmbrăcat tocmai adecvat pentru astfel de operațiuni -- noroc cu mănușile de protecție de la mine din portbagaj...

În timp ce-i pun roata bolnavă în portbagaj, nu uit s-o sfătuiesc să se oprească la prima vulcanizare ca să-și rezolve pana. De asemenea, îi confirm și eu că anvelopele sunt tocmai bune de înlocuit.

Îmi mulțumește de mă zăpăcește, că am salvat-o, că ce se făcea ea singură în pustietatea asta, sau că cine știe cine dădea peste ea, de se întâmplau alte alea, că s-au mai văzut cazuri...

Cum avem drum pe aceeași direcție, o las pe ea să mă depășească, rămânând eu în spate, să mă asigur că ajunge cu bine la o vulcanizare.

Din fericire, nu se mai petrece nici un eveniment neplăcut, așa că ajunge cu bine la vulcanizarea de la intrarea în localitate.

Îmi face semn cu mâna să opresc, ocolind mașina până în dreptul ferestrei mele:

-- Hai, vă rog eu frumos! Mai stați, nu mă lăsați singură!...

Cum menționam mai sus, femeia este prezentabilă, sexy, cu o guriță precis dulce și pricepută, zâmbind răpitor de frumos, iar eu nu mă grăbesc să ajung nicăieri, așa că... de ce nu?

Cobor. Îmi întinde mâna:

-- Ce proastă sunt! Nici măcar nu m-am prezentat! Laura Cutărescu!

Mă prezint și eu, apoi o contrazic în ce privește prostia, întrucât nu este necesar ca atunci când un coleg de trafic dă o mână de ajutor, să mai facă și cunoștință...

Mi se uită, galeș, în ochi, apoi iar scoate zâmbetul acela, despre care vă povesteam mai sus:

-- Da, numai că noi, după ce se rezolvă cu roata, mergem aici și servim masa! Știu eu un local excelent! Fac des drumul ăsta...

Sunt, recunosc, puțin descumpănit, însă, cum spuneam, femeia are vreo treizeci de ani, deci nu este vreo copiliță timidă, sau fără experiență la bărbați...

Dau și eu drumul la morișcă -- și atunci când e cazul, chiar că știu să vorbesc, nu neapărat întotdeauna spunând ceva...

-- Bine, dar în cazul ăsta renunțăm la persoana a doua plural!...

Râde:

-- Dacă vrei să ne tutuim, mă bucur!...

Ca să rezum, îl pun pe nenea de la vulcanizare să-i monteze la loc, pe mașină, roata reparată, întrucât rezerva este altă marcă și are și alt desen pe suprafața de rulare...

Face omul presiunea în roți, apoi fata plătește și plecăm.

Tot așa, merge ea în față, ca să ajungem la cârciumă.

Spre surprinderea mea, după ce aproape că traversăm localitatea, se abate pe un drum perpendicular și ieșim vreo cincisprezece kilometri pe o șosea pe care eu, până acum, nu am mai fost.

Ajunși în dreptul unei păduri, fata intră pe un drum de acces și, nu după mult timp,intrăm în curtea unei clădiri din lemn, prevăzută și cu etaj, care are scris mare, pe frontispiciu, cabana... (n-are importanță numele)...

La intrare, tot așa, observ că au scris pe ușă: RECEPȚIE

Înăuntru, un mare pupitru, niște uși duble care dau spre parter și niște scări de acces la etaj.

Femeia de la recepție o recunoaște imediat pe Laura și o salută cu mare bucurie...

Mi-e clar că Laura le este clientă cu vechime...

În fine, comandăm, pentru început, câte o ciorbă de burtă, asezonată cu smântână și mujdei de usturoi, aduse, normal, separat, ca să-și pună fiecare cât dorește...

Văzându-mă că nu mă ating de ardeiul iute, Laura mă întreabă dacă poate să-l ia ea.

Confirm, spunându-mi, în gând, că dacă vrea, n-are decât să și-l bage și-n fund, că eu, la ciorba de burtă, nu consum niciodată așa ceva...

La felul doi comandăm câte o porție de mușchi de vită, iar ospătarul, aproape scuzându-se, ne comunică faptul că va dura ceva, până să fie gata friptanele.

Totodată, ne întreabă și dacă nu dorim ceva de băut -- tărie, vin, bere...

Când îi spun că sunt cu mașina, îmi răspunde și el, sugerându-mi că, dacă nu e vreo grabă, pot înopta la ei în motel -- camere curate, civilizate, cu televiziune prin satelit, telefon, apă caldă non-stop...

Îl trimit la plimbare, mulțumindu-i și spunându-i că ne mai gândim...

O întreb pe Laura dacă a mai beneficiat de serviciile de cazare de aici -- până la coadă, oricum va trebui să mă cazez pe undeva, întrucât nu am întâlnire cu beneficiarul pentru care m-am deplasat până în fundul ăsta de țară decât mâine, în jurul prânzului...

Zâmbește, dar adoptă o atitudine nostalgică:

-- Da, am mai fost aici, o dată, dar n-am prea dormit!... Eram cu soțul și nu știu ce l-a inspirat atât de tare că...

Izbucnește în râs!

Glumesc și eu, ce să fac?

-- V-or fi pus ăștia vreun afrodisiac în pat!...

-- Să știi că da! A fost... nemaipomenit!...

Profit de moment și o întreb de soț.

Aflu că este plecat pentru câteva luni la o specializare în străinătate -- deci, fata-i singură!...

Trebuie să recunosc că, deja, îmi pun mintea pe bigudiuri.

O întreb, clar și direct:

-- Ce facem, rămânem peste noapte aici?

Lasă un moment ochii în jos, apoi mi se uită direct în ochi și, cu o mină de data asta serioasă, îmi spune:

-- Da, dar luăm o singură cameră și să știi că nu au decât camere cu paturi duble, însă mari, încăpătoare și... rezistente!

O bufnește râsul, ceea ce am grijă să fac și eu.

Răspund și eu, tot glumind:

-- Bine, m-ai convins! Ce bei?

Începem cu câte cincizeci de mililitri de whiskey care, interesant, chiar este ce ni se spune că este, apoi Laura continuă cu un vin alb, demidulce, iar eu cu un vin roșu și sec.

Mă zăpăcește cu laudele în ce privește vinul comandat de ea și insistă să-mi dea să gust, direct de la ea din pahar.

Beau un pic, să-i fac femeii plăcerea, apoi iar insistă, rugându-mă s-o las să guste din vinul meu, de la mine din pahar.

O las, ce să fac?...

Oricum, de ceva timp m-am obișnuit ca atunci când plec în astfel de deplasări să iau la mine și prezervative, iar pe femeia asta, chiar dacă este măritată, altfel n-o fut, decât în guriță, dacă va fi cazul...

Fripturile sunt excelente, iar cafelele foarte bine făcute. A avut dreptate femeia, mișto localul!

Insistă să plătească ea, drept recompensă că am scos-o din necaz, în final, după negocieri, ajungând să plătim nemțește.

În parcare, ducându-ne să ne luăm valizele, Laura ține să menționeze:

-- Să știi că am prezervative!

-- Și eu!

Iarăși râdem...

Ajunși în cameră, destul de încăpătoare din ce observ, las valiza pe lateral, ceea ce face și Laura, apoi, cu dexteritate, mă prinde de curea.

Mi se uită în ochi:

-- Pot? Mă lași?...

O prind și eu gospodărește de ceafă și-mi bag limba printre buzele ei -- nu pierde timpul!

Iese și ea cu limba la înaintare, în același timp sugându-mă, ca și cum ar avea altceva în gură, nu limba...

Ne morfolim așa vreo cinci minute, arătându-ne unul altuia cât de pricepuți putem să fim la sportul ăsta...

O întreb dacă nu vrea ca mai întâi să facem un duș, dar îmi răspunde că... după mai bine de două luni de pauză, dușul poate să mai aștepte...

Între timp, deja cureaua mea este desfăcută, apoi șlițul, urmat de căderea pantalonilor în vine.

Laura nu pierde timpul -- se lasă pe vine și-mi trage și de chiloți, făcându-i să urmeze același drum cu cel al pantalonilor...

Sărutările noastre au avut, normal, un anumit efect asupra mea, așa că Laura se poate bucura direct de o pulă sculată cu care-și forează gura și gâtul, torcând ca o pisică, ceea ce mie, normal, îmi amplifică senzațiile...

Când o prind că mi se uită-n ochi, o întreb dacă nu vrea să ne dezbrăcăm, ca să apuc să-i fac și eu câte ceva, pe ici, pe colo.

Și-o scoate rapid din gură, îmi aruncă un:

-- După!

Apoi și-o bagă la loc și continuă cu ce făcea când s-a întrerupt ca să-mi răspundă.

Se joacă așa cu mine vreun sfert de oră, clar plăcându-i ce face și având grijă ca să nu mă termine prea repede. Se mai întrerupe pentru încă o clipă:

-- Când îți vine, să nu cumva să te retragi!

Și-o bagă, iarăși, la loc și continuă să mi-o mîngâie cu limba, cu gâtul, dând din cap cu o rapiditate de zici că vrea să se ia la întrecere cu ciocănitoarea Woody!...

Nu apuc să-i livrez primul jet de sloboz, că deja e cu ea în gât și-mi înghite capul pulii, la propriu, în mod repetat, de mă face să am probleme de echilibru!

Sunt norocos! Nu multe femei sunt în stare de performanța asta!...

Mă liniștesc, mă lasă, apoi începe să se dezbrace, menționând:

-- Ei, acuma putem merge să facem un duș!...

Mă dezbrac și eu, apoi cotrobăi în valiză și scot un prezervativ.

Văzându-mă ce fac, mi se uită râzăreț în ochi și, zâmbind, îmi spune:

-- Nebunaticule!... Vrei s-o facem în baie!... Scoate două!

Ospătarul n-a mințit! Apa este bună, fierbinte ca la balamuc, dar o aducem rapid la o temperatură care să ne convină amândurora...

Pe lângă prezervative, am adus și un șampon, așa că începem să ne delectăm, masându-ne, reciproc, pe spate...

Are o conformație destul de firavă, din punctul meu de vedere, însă pielea îi este fină, plăcută la atingere, chiar și fără șampon...

Dacă tot am ajuns la de-astea, după ce o masez pe umeri, pe spate, pe buci, îi bag mâna între picioare și, parșiv, încep să mă joc cu lindicul ei de femeie clar excitată și dornică...

Între timp, nici pula mea n-a stat degeaba -- e beton!

Laura se întinde, ia un prezervativ, îi rupe ambalajul, apoi se întoarce cu fața spre mine:

-- Hai, voinicule, vino să ți-l pun!...

Surprinzător, deși eu am luat-o de curvă, fata nu dă dovadă de prea multă dexteritate în pusul prezervativului...

Probabil că a folosit destul de rar pardesie de-astea, dar este insistentă -- esențial este că reușește, apoi trecem la fapte.

Am aplecat-o, în poziția capră, ca să-i spunem în vreun fel și o penetrez.

După cum o simt că răspunde la apăsările mele, mi-e clar că bărbatu-su a lăsat-o pentru cam prea mult timp singură...

O prind de șolduri și o trag după mine, până ajung să mă așez cu fundul pe marginea căzii.

Prinde șpilul și dă din fund în toate direcțiile, icnind din când în când.

Știu că sunt un pic cam prea mare pentru străfundurile fofoloancei ei, însă, clar, n-o deranjează, ba dimpotrivă!...

După vreo jumătate de oră, timp în care mă recompensează slobozindu-se de vreo cinci ori, o ridic de pe pulă și o ghidonez să se întoarcă cu fața spre mine.

Se dovedește a fi destul de sportivă, sprijinindu-și un picior de marginea căzii.

Iarăși începem lupta cu limbile, apoi îi iau la lins carotida.

Următoarea etapă este să-mi înfig, cu elan, limba în urechea ei...

Femeie experimentată, îmi mângâie și-mi scarpină umerii, pectoralii, ba trece și la omoplați...

Brusc, încetează să se mai miște și, cu o mină serioasă, mă întreabă:

-- Dar... tu nu simți nevoia să termini?...

Ce să-i spun? Că prezervativul îmi atenuează senzațiile? Că, oricum, nu termin așa, repede, ca-n gară?... Mă rezum doar să-i zâmbesc.

Sare de pe mine, îmi smulge, practic, prezervativul și se aruncă, din nou, cu gura pe pulă...

Reia operațiile deja cunoscute, accentuând pe latura cu sucțiunile, dar alternând cu luatul pulii adânc, adânc de tot, în gât...

Cert este că reușește. În nici zece minute sosește trenul în gară, iar fetei, din ce simt eu, chiar că-i place slobozul...

Nu mai vrea la duș, vrea în pat și-mi mărturisește că ea ar vrea să mai bea ceva vin...

Sun la recepție și comand o sticlă de vin alb pentru ea și de vin roșu pentru mine, plus încă două cafele...

Între timp, mă joc și eu cu telecomanda, să văd ce posturi TV se pot prinde pe aici...

Cu o mână, pentru că cealaltă este ocupată s-o mângâie pe Laura pe cap și pe ceafă.

Din reacțiile ei, din atitudine, îmi dau seama că Laura este mai mult decât încântată de ce-i fac...

Între timp, îmi aduc aminte că acasă am o soție care mă iubește și pe care o iubesc și eu, chiar dacă acum o înșel mișelește...

Îi explic Laurei că trebuie să dau telefon acasă, să povestesc că am găsit unde să dorm și că totul este OK...

Devine foarte serioasă:

-- O să tac, precum un pește!

Răspund și eu, glumeț:

-- Bine, știucă mică!...

Reacția este rapidă și destul de aprigă:

-- Care știucă?!? Doar nu te-am mușcat!...

În fine, sun acasă, fac conversație cu nevastă-mea vreo zece minute, apoi îi declar, cu toată sinceritatea, că o iubesc și întrerup convorbirea.

Laura mi se uită-n ochi:

-- Știu că nu este nici locul, nici momentul și nici treaba mea, însă intuiția mea de femeie îmi spune că tu chiar o iubești pe nevastă-ta!...

-- ... Sper să nu te deranjeze!...

-- Doamneeeeeeee!... Cum să mă deranjeze?!? Chiar mă umple de respect și de bucurie că, totuși, te-ai îndurat de mine!...

Prea mulți bărbați, de-a lungul istoriei, au făcut varii comentarii în ce privește capacitatea noastră, a bărbaților, de a le înțelege pe femei, așa că mă rezum la a îmbrățișa-o...

Mi se uită în ochi, cu niște ochi care-i joacă în lacrimi:

-- Uite, vreau să beau toată sticla asta, apoi, cel mai probabil, o să cad lată, însă cel târziu până pe la patru dimineață... Când mă trezesc, îți promit că te rup!...

N-o cunosc, însă este o dulcică, iar prezervativele care tronează pe noptieră mă fac să fiu foarte liniștit...

Renunță la pahar -- bea direct din sticlă.

Eu, totuși, folosesc paharul, însă nu-mi ia mult să termin sticla, apoi, ca niște îngerași, trecem la somn...

Mă trezesc. Afară este întuneric. Bâjbâi după telefonul mobil de pe noptieră și constat că este doar trei și jumătate...

Laura este culcată pe-o parte, cu spatele la mine, cu genunchiul piciorului de deasupra flexat la nouăzeci de grade, sprijinindu-se de saltea...

Mă folosesc de lumina ecranului telefonului și iau scrumiera, țigările și bricheta de pe noptieră, așezându-le lateral, pe pat, lângă mine, dar pe cealaltă parte față de unde doarme Laura.

Tot ce sper este ca bricheta să se aprindă din prima -- este de-aia piezo și face un zgomot destul de mare în liniștea nopții...

Am reușit.

Nu apuc să fumez jumătate de țigară, că o simt pe Laura că se întoarce, vede ce fac, apoi îmi aruncă un „bună" și sare din pat, plecând la baie.

Revine și se întinde în pat, fără să se învelească. După câteva clipe, îmi spune:

-- Sper că n-am spus, sau făcut cine știe ce tâmpenii când eram beată!...

Încerc să evit subiectul și o întreb:

-- Cum te simți? Dacă vrei ceva contra durerilor de cap, pot să-ți dau, pentru că întotdeauna nevastă-mea are grijă să nu mă lase să plec la drum fără farmacia spitalului!... Am chiar și plasturi!...

-- ... Dă-mi și mie, te rog, o țigară.

Îi dau țigara, i-o aprind, mut scrumiera între noi, iar Laura aprinde veioza din dreptul ei.

E mai bine așa, nu mai bâjbâim după una și după alta...

Deși în cameră nu este răcoare, sfârcurile Laurei sunt tari, ieșind, proeminent, în evidență, în contrastul de lumină dat de veioză.

Îmi dau seama că trebuie să mă grăbesc și eu să mă duc să mă piș, înainte de a mi se scula pula, să mă pună în dificultate.

Las țigara în scrumieră și fac ce mi-am propus.

Revin.

Laura stinge țigara, fumată doar pe jumătate, afirmând:

-- Pizda mă-sii! Trag din nenorocita asta de țigară când am, lângă mine, așa bunătate de pulă!...

Nu mai spune nimic. Doar face. Se poziționează în genunchi între picioarele mele și se apleacă, sărutându-mă pe abdomen, apoi coborând, continuând cu sărutările, pe lângă pulă, până la coaie.

Mi le ia la lins, gospodărește, făcându-mi pula să tresalte deja de dorință, motiv pentru care continuă să mă lingă de la baza pulii și până la vârf...

Sting și eu țigara, pun scrumiera la loc pe noptieră, apoi iau un prezervativ și-i rup ambalajul.

Este de-ăla cu dungi -- o s-o fut de-o s-o fac să dârdâie!...

Refuz oferta s-o las pe ea să mi-l pună, că m-am lămurit, aseară, cât de pricepută este...

În timp ce-mi rulez prezervativul pe pulă, Laura, ca să nu stea degeaba dar nici să nu mă încurce, mă linge pe coaie.

Știe, încă de aseară, că i-am spus, că nu mă încântă să mi se ia coaiele în gură -- sper că nu a uitat.

O prind de subsuori și o răstorn pe spate, apoi o ajut să-și proptească tălpile pe pectoralii mei.

Îmi ghidonez capul pulii spre intrarea în fofoloancă, apoi, după ce am pătruns-o, aduc un picior flexat în față și îi ridic fundul, ajutând-o să și-l sprijine pe picior.

Am echilibrul asigurat, așa că-i iau sfârcurile la butonat. Nu dau deloc din cur, o las pe ea să se miște, după placul inimii...

Se mișcă fata, foarte bine!...

După cum o simt că tremură, mi-e limpede că e pregătită pentru ce urmează să-i fac.

Îmi retrag piciorul de sub fundul ei, apoi mă apăs cu pieptul spre ea, obligând-o să se crăcească la maxim.

Încep pomparea. La început lent, dar adânc, apoi din ce în ce mai repede.

Mă prinde de șolduri și mă oprește:

-- Măi, ori e ceva cu mine, ori se întâmplă ceva cu prezervativul...

Zâmbesc:

-- Stai liniștită! E de-ăla cu dungi!

-- Ahaaaaaa!... Umbli cu de-astea! Vrei să mă impresionezi!...

-- Și? Nu-ți place ce simți?

-- ... Ba da! Hai! Rupe-mă! Am timp să mă vindec până se întoarce al meu!...

-- Stai calmă, că nu pățești nimic! Nici măcar nu vei rămâne cu vreo iritație!...

O țin așa, în pompe, mai bine de-o oră -- n-am mai putut să contabilizez de câte ori s-a slobozit, însă femeia, ori discretă din fire, ori fiind conștientă că poate suntem auziți, este foarte tăcută.

Aseară, beată fiind, mi-a povestit că a avut un prieten în liceu, cam zbanghiu, ca și ea dealtfel, cu care și-o trăgea pe catedra de la ei din clasă, după ore, până într-o zi, cînd i-a prins... directorul!

Taman ăla s-a nimerit să audă ceva zgomote suspecte și s-a dus să vadă ce se întâmplă...

Norocul ei a fost că directorul, fiind și el tată de băiat, le-a spus că-i iartă, dar... să nu cumva să se mai repete!...

Cel puțin, nu în școală!

Noroc că parcul de lângă școală era prevăzut cu bănci și cu tufișuri...

Cică atunci a fost perioada când s-a specializat ea la suptul pulii și înghițitul slobozului...

Înainte de a începe să înghită, cică prietenul ei, din greșeală, i-a scăpat o picătură de spermă pe sarafan și, fiind întuneric, nu s-au prins.