Simona

Datorită, cel mai probabil, unei incompatibilități software, am fost nevoit să înlocuiesc liniile de dialog cu semnul egal.

Sper ca acest lucru să nu împieteze prea mult lecturarea textului.

Sunt într-un mare parc, într-o plimbare solitară.

Nu știu ce am, dar, de câteva zile, sunt plictisit de ideea de a primi câte o prietenă în vizită, sau de a mă duce eu la ea.

Practic, simt nevoia unei pauze.

Gândindu-mă, nu-mi pot reține un zâmbet în colțul gurii...

Alții, săracii, când au ocazia să prindă câte o femeie, sunt în al nouălea cer, aproape că vor să joace șotronul de fericire, iar eu... sunt plictisit!...

Un amic chiar m-a admonestat, după ce s-a interesat dacă nu cumva sunt bolnav:

= Băi tâmpitule! Cade norocul pe capul tău, iar tu îi dai cu piciorul!...

Este destul de cald, așa că grădina umbroasă a restaurantului de care mă apropii, mă face să simt brusc nevoia să mă delectez cu o bere, sau, de ce nu, două...

Fiind în timpul săptămânii, la orele prânzului, e destul de multă liniște și doar vreo zece clienți, așa că-mi pot alege, lejer, o masă.

Mă așez la o masă de unde să pot admira și lacul.

Mă uit, cu jind, la câteva bărci cu pânze, la cei care vâslesc în caiace.

În adolescență, nu mi-au permis ai mei să mă înscriu la vreun club sportiv de pe aici, iar acum, sigur am depășit vârsta și nici n-aș mai avea timp să mă țin de prostii...

O singură dată, când nu aveam decât vreo zece anișori, un nene, antrenor, m-a ajutat să mă urc într-un caiac, având ocazia să constat cât de instabil este.

Când i-am spus omului să fie atent, că nu știu să înot, m-a tras ăla înapoi pe ponton, de nu m-am văzut...

În schimb, după ce am împlinit vârsta de paisprezece ani și mi-a dat statul buletin, veneam destul de des și închiriam câte o barcă de agrement.

Între timp, învățasem și să înot...

Îmi amintesc de clubul sportiv din spatele restaurantului, unde, contra cost, dacă nu au sportivii antrenamente, te poți juca popice.

Sunt dotați cu două piste, doar că una dintre ele a făcut, în timp, atâtea gâlme, încât numai popice nu te mai poți juca...

Sistemul este rudimentar -- după ce dărâmi popicele, trebuie să te duci și să le rearanjezi, cu mâna, bucată cu bucată.

Dar, asta este!...

Intrat în sală, paznicul, care îndeplinește și funcția de casier și are și grijă să nu-ți permită să folosești pista prea mult peste timpul pentru care ai plătit, îmi spune că, deocamdată, pista funcțională a fost închiriată de altcineva și, uitându-se la ceasul de la mână, îmi spune că urmează să se elibereze, cel mai devreme, peste o jumătate de oră.

Achit pentru o oră, apoi mă îndrept spre pistă -- în fond, văd și eu cât de pricepuți pot să fie și alții...

Surprins, constat că nu sunt mai mulți jucători, ci doar o... fată.

Tocmai ce se concentrează să arunce, când mă observă.

Se oprește, se uită la ceasul de la mână, apoi mi se adresează:

= Să știți că mai am o jumătate de oră!

Mi-e clar că prezența mea o deranjează.

Oricum, vreau să fiu politicos:

= Sărutmâna. Știu. Tot ce sper este să nu te deranjeze prezența mea. Promit să nu vorbesc, să nu fluier, să nu huidui și nici să nu aplaud!...

Este, clar, surprinsă de tonul meu glumeț și chiar reușesc să-i smulg o jumătate de zâmbet:

= Cât nu mă încurci, poți să faci ce vrei!...

= OK! Mulțumesc!

Se concentrează, lovind destul de central, rămânând pe poziție un singur popic.

Bate din palme, bucuroasă, apoi apucă o altă bilă.

Ratează, la mustață, cum se spune...

Grăbită, apucă a treia bilă, ultima, de altfel, întrucât nici astea nu se întorc, automat, înapoi...

Ratează și de data asta, la destul de mare distanță.

Mă ridic și alerg la capătul pistei, iau bilele și i le trimit, Îi spun:

= Hai că de data asta, dacă nu te grăbești și nu te mai enervezi, nimerești sigur!...

Rămân acolo, în spatele parapetului.

O observ, concentrându-se și aruncând.

A reușit!

Trimit bila înapoi, apoi încep să rearanjez popicele.

Se apropie și fata -- blondă, ochi albaștri, o față, în general, drăguță, dotată la capitolul balcoane, însă nu exagerat pentru înălțimea ei, probabil undeva pe la unu șaptezecișicinci, cu un abdomen plat, iar din ce am văzut când am intrat, un fund bine proporționat, toate astea fiind susținute de niște picioare, cred eu, frumoase...

Începe să vorbească -- e clar că mi se adresează mie, întrucât nu mai e nimeni prin preajmă:

= Ce... faci?!?

E clar că întrebarea este inutilă, ca și răspunsul, de altfel, că doar se vede cu ochiul liber ce fac.

Totuși, încropesc un răspuns:

= Încerc să nu mă plictisesc și să mă fac și util, dacă se poate.

Mă îndrept de spinare și-i întind mâna, prezentându-mă.

Cam timid, dă mâna cu mine și mi se prezintă -- ea este Simona.

Îi zâmbesc, apoi mă aplec și continui aranjarea popicelor.

Termin treaba și ies de acolo.

O văd gânditoare, apoi mi se adresează:

= Știi ce, nu vrei să facem o afacere?...

Îmi cam închipui eu la ce se gândește, însă eu am chef de puțină, doar puțină, garagață:

= Păi... Simona, ca să facem o afacere, mai întâi trebuie să găsim modalitatea de a fugi din țară!...

Evenimentele petrecându-se în acea epocă, în care numai statul putea face afaceri, fata se prinde imediat:

= Ei, nu mă gândeam la o afacere, afacere, ci la una... sportivă!

= OK Simona, spune-mi ce propui, că timpul trece! Sau, și mai bine, lasă-mă să spun eu!

= ...?...

= Uite, jucăm împreună ce a mai rămas din timpul tău, apoi continuăm pe timpul meu -- e bine?

= ... Asta vroiam să-ți propun și eu!...

= OK! Ladies first!

Am jucat frumos amândoi, așa că, până la coadă, când și timpul meu se apropia de sfârșit, ne-am dus și, frățește, am plătit pentru încă o oră.

Nici ea nu este echipată tocmai pentru sport, cu excepția tenișilor cu care este încălțată.

În rest, o fustă albastră, nu prea lungă că doar, cum v-am spus deja, are picioare care merită arătate, iar bustul îi este echipat cu o bluză crem deschis.

Părul și-l ține legat la spate, în coadă, cu o clemă, sau cum s-o numi accesoriul cu pricina, că nu m-a interesat niciodată -- eu sunt obișnuit să le ajut să se debaraseze de astfel de accesorii, să am ce ciufuli!...

Între timp, mai și vorbim, că doar nu suntem muți.

Plăcerea de a juca acest joc a moștenit-o de la tac-su, care, în tinerețe, fusese chiar campion.

A constatat că o ajută să se relaxeze și chiar și să se concentreze mai eficient.

Îi povestesc cum, copil fiind, m-a împins curiozitatea să intru chiar în această sală și cum, o tânără, observându-mă, m-a chemat și mi-a arătat ce și cum, apoi mi-a arătat cum se recuperează bilele și cum se aranjează popicele...

La vremea respectivă, mi s-a părut chiar o onoare că m-a lăsat pe mine să fac treaba asta, în locul ei și al celorlalți, cu care se afla acolo...

Mai târziu, am venit cu tata, care a achitat pentru o oră și, sporadic, s-a jucat și el, împreună cu mine...

Deci, în cazul meu, de vină a fost doar întâmplarea, nicidecum vreo tradiție...

Revenind la fată, este studentă, are, deja, douăzeci și doi de ani și speră ca rezultatele să-i permită o repartiție cât mai aproape de orașul de unde provine.

În fine, terminăm de jucat, apoi ne ducem la robinetul de lângă terenurile de tenis de câmp, întrucât, de la bile și de la popice, palmele noastre sunt cam... negre.

O las pe ea prima și am ocazia să constat că... sigur nu poartă nici un fel de machiaj, întrucât, după ce-și rezolvă mâinile, își dă cu apă și pe față.

Apoi, scoate din geanta gen sport pe care o poartă un prosop și o pereche de sandale -- se șterge și se schimbă, timp în care termin și eu cu partea de igienă și de răcorire...

Îmi întinde prosopul:

= Dacă nu ți-e silă, poftim! Te uzi pe cămașă!...

Auzi, să-mi fie silă, om cu armata făcută, să folosesc prosopul unei femei care, deja, mi-a stârnit interesul.

Și eu, care venisem în parc cu ideea de solitudine, chestii.

Îi mulțumesc, apoi o invit la terasă, căci, după atâta efort, cu siguranță că merităm o bere...

O simt că are o jenă, însă nu ține decât preț de câteva secunde, apoi, mi se adresează, fără însă ca să mă privească:

= Știi, aș merge, însă... am o jenă... financiară. N-am luat încă bursa...

Explodez, râzând:

= Asta-i bună! Eu te invit, apoi mă aștept să plătești tu?!?

= ... Bine, accept, dar... data viitoare fac eu cinste!

Sincer, îmi place direcția în care alunecă discuția -- deja se pune problema că... ne mai vedem...

Berea este rece, ospătarul destul de prompt, iar Simona, spre deosebire de mine, care n-am memoria bancurilor, este o adevărată enciclopedie -- când dă drumul la motoare, nu se mai oprește, nici măcar după ce achit consumația și plecăm, agale, prin parc...

Până la coadă, îi spun:

= Simona, zău, o să mă doară burta de cât am putut să râd!...

= ... Da, just! Și pe mine!

Iar izbucnim în râs...

Trecem la lucruri serioase, verificându-ne cum stăm, fiecare, cu timpul, ca să ne mai întâlnim, în aceeași formație și să mai jucăm.

O ținem așa vreo trei săptămâni, tot întâlnindu-ne și jucând.

E căpoasă, la a doua întâlnire a ținut morțiș să plătească ea berea.

În rest, cam împărțim totul nemțește...

De fiecare dată, jucăm câte trei ore, apoi mergem la terasă și lingem câte o bere...

De data asta, ghinion!

Ajunși la sală, paznicul își exprimă regretul, comunicându-ne că sportivii au antrenament.

Deh, dezamăgire, băgat picioarele, chestii -- Simona, deși este femeie, e destul de slobodă la gură.

Gândindu-mă că tot răul e spre bine, profit de ocazie ca s-o invit la mine -- n-are ea, din ce am observat, cine știe ce pasiuni pentru muzică, însă... alt pretext n-am găsit.

Clasica invitație să bem o cafea, mi s-a părut, încă din adolescență, desuetă -- ce tipă să fie atât de proastă încât să nu realizeze că dacă un tip o invită la el la o cafea, o invită, de fapt, ca să-i ofere... altceva?...

Se oprește, mă apucă de mână, făcându-mă să mă întorc spre ea, apoi uitându-mi-se-n ochi, îmi spune:

= Fii atent! Îmi place de tine, recunosc, însă... dacă vin, nu înseamnă că sunt de acord să mă arunci în pat! Dacă vreau și simt, bine, că doar n-o să fac pe fata mare, dar... numai dacă vreau și simt!...

Îi zâmbesc:

= ... Doar nu-ți închipui că mă gândeam să te violez!...

Râdem, amândoi...

Ajunși la mine, o întreb ce vrea să asculte.

Îmi spune că... „ceva disco," iar când pornesc muzica, repede, repede, mă roagă s-o dau mai încet.

Vrea să vorbim, nu să țipăm unul la altul...

Îmi povestește cum și când și-a început viața sexuală, destul de devreme, dar și că pe la optsprezece ani a fost luată cu japca de trei tipi, la o petrecere, care nu numai că au obligat-o să facă sex vaginal cu ei, însă i-au inaugurat, cu ocazia respectivă și gura și curul.

După „distracție," au dus-o și au abandonat-o pe o bancă, într-un parc...

De-abia când au început să se arate zorii, și-a mai revenit din beție -- au avut grijă băieții să-i dea să bea, la petrecere, mai mult decât a putut ea să ducă...

Nu știe unde au dus-o să-i facă felul, însă, cel mai probabil, în apartamentul unuia dintre ei.

Oricum, au avut grijă ca, după ce s-au săturat de ea, s-o bage în baie și s-o spele de vomă și căcat, sau sânge, apoi au îmbrăcat-o și au dus-o în parc...

Ce ține minte, din dimineața aia, este că avea o senzație profundă de greață, dureri de cap și niște usturimi anale de nedescris...

Nu s-a dus direct acasă, ci la o prietenă, care participase și ea la petrecere.

Când a văzut-o la ușa ei și cum arată, prietena respectivă a tras-o repede în casă și i-a făcut o cafea, mare, mare de tot, apoi a ajutat-o să se machieze și să-și pună, cât de cât, la punct, ținuta...

Se pare că tipii au fost mai pricepuți s-o dezbrace, decât s-o mai și îmbrace...

Nu, nu s-a dus la miliție și nici nu le-a povestit părinților prin ce a trecut -- în fond, faptul că a băut peste măsură, a fost vina ei, că doar nu i-a turnat nimeni, cu pâlnia, băutură pe gât...

De atunci, întotdeauna a avut grijă cât, unde și cu cine bea.

Cu băieții s-a mai întâlnit, întâmplător, însă s-au ferit de ea -- probabil că nici ei n-au fost mândri de ce au făcut, iar prietena la care a apelat, s-a dovedit a fi o prietenă adevărată, întrucât n-a mai aflat nimeni de... aventura ei din noapta cu pricina...

Oricum, probabil că tipii au fost grijulii, ori n-a fost ea în perioada fertilă, așa că nu a rămas gravidă și nici nu i-au transmis cine știe ce boli venerice...

Singura „amintire" pe care i-au lăsat-o, este la intrarea în anus, o excrescență ca un bob de strugure stafidit, dar care, după vreo lună, a încetat să o mai doară...

O întrerup:

= Altfel spus, au fost atât de ghiolbani, încât ți-au rupt curul!...

= ... Cam așa ceva... Chiar s-a mirat, maică-mea, în perioada respectivă, de ce folosesc atâta vată. Noroc că m-a dus mintea și mi-am cumpărat eu un pachet de vată, fără știrea ei...

Privind-o mai atent, observ că are ochii în lacrimi.

Mă ridic, aduc niște șervețele, apoi plec la bucătărie și aduc, pe o tavă, o sticlă de vodcă și două pahare.

Torn în pahare și o îndemn să bea:

= Hai, că-ți trebuie!...

Spre surprinderea mea, îmi cere o țigară -- n-o știam fumătoare.

O servesc, normal, apoi i-o aprind.

Nu, nu trage în piept, ci doar se prostește, ca-n liceu...

Oricum, sunt lămurit de ce m-a condiționat că... nu facem nimic, decât dacă vrea...

Am totuși, o curiozitate:

= Simona, după experiența asta, presupun, ai mai avut de-a face și cu alți bărbați, în condiții normale, pe trezie, chestii.

= ... A trebuit să treacă aproape un an, însă, atunci când am făcut-o, totul a fost normal, fără probleme...

= ... Deci, înțeleg că ajungi la orgasm, te simți bine, nu te năpădesc, taman în clipele alea, amintiri nasoale, chestii...

= ... Cred că norocul meu a fost că eram prea... anesteziată, ca să simt, pe bune, tot ce mi-au făcut ăia...

Îi povestesc și eu că am mai întâlnit fete care au trecut prin situații asemănătoare și care, din nefericire, au ajuns să nu mai fie în stare să ajungă la orgasm...

Ia paharul cu vodcă și-l dă peste cap, apoi mă roagă:

= Mai toarnă-mi, te rog.

Mă conformez.

Mi-e limpede că la constituția ei, nu se face praștie din două păhărele de vodcă și oricum, eu, cu siguranță n-am de gând să-i fac nimic, decât în condițiile impuse de ea.

Nu sunt disperat, cum spuneam, nu de femei duc eu lipsă!...

Golește, iarăși, paharul și-mi cere, iarăși, un refill.

Desfac dopul de la sticlă, uitându-mă în ochii ei.

Mi se uită și ea în ochi -- a încetat să mai plângă:

= Nu, nu mă îmbăt ușor, nu-ți face probleme!...

= OK!...

= ... Pot să... rămân la tine până mâine dimineață?

= ... Poți rămâne și până mâine seară, sau chiar poimâine dimineață -- doar azi e sâmbătă, ai uitat?

= ... Nu dar... n-aș vrea să-ți stau pe cap -- oi avea și tu altele de făcut!...

= Nu-ți face probleme!

Se vede pe ea că vrea să mă mai roage ceva, sau să-mi zică ceva. Nu aștept, vorbesc:

= Hai, Simona, spune-mi, la ce te gândești?

= ...

= ... Ce să fac, să aduc un clește să-ți scot vorbele din gură cu forța?!?

Zâmbește strâmb:

= ... Te simți în stare, ca bărbat, să ne băgăm în pat și să stăm, pur și simplu îmbrățișați?...

Îmi aprind o țigară, apoi mă uit în ochii ei:

= Pune-mă la încercare!...

Trag din țigară și-mi golesc și eu paharul de vodcă, apoi îl reumplu.

O întreb:

= Mai vrei?

= ... Nu acum, mai târziu...

Termin țigara și paharul, apoi mă ridic și mă duc în fața fotoliului în care este așezată.

O iau de mâini și o ajut să se ridice, apoi o îmbrățișez.

Stăm așa, câteva minute bune...

Îmi cere să-i arăt unde este baia.

După ce se întoarce, îmi dau seama că și eu am o presiune, așa că mă scuz și ies din cameră.

La întoarcere, constat că Simona nu mai este așezată pe fotoliu, ci doar hainele ei, frumos împăturite.

S-a băgat în pat, sub cuvertură.

Pricep ideea, așa că mă dezbrac și eu și mă întind lângă ea.

A fost prevăzătoare -- nu și-a dat jos și chiloții.

O întorc pa o parte, cu fața spre mine și-i pun brațul sub cap.

Își flexează genunchiul și și-l așează pe soldul meu, simțindu-mi, normal și erecția...

O simt că se tensionează, apoi îmi spune:

= Se pare că n-a fost cea mai bună idee, te chinui!...

O strâng cu brațul, mai aproape de mine:

= Acum, ce-oi fi vrând, să nu mai reacționez ca un bărbat?!? Stai liniștită, că nu-ți fac nimic!...

Stăm așa, îmbrățișați, vreo jumătate de oră.

Mă ridic, ca să schimb banda.

Întors în pat, o iau iarăși în brațe.

Coboară cu mâna de pe pieptul meu, pe abdomen, foarte aproape de locul acela:

= Nu vrei, totuși, să te scap de stres, să te eliberezi?

= ... Normal că vreau, că doar e chestie de instinct! Dar... parcă aveam o înțelegere...

Își ridică capul de pe umărul meu. Știu ce vrea, așa că mă întorc spre ea și-i caut buzele.

Facem totul fără grabă.

Îi mângâi sânul cu mâna, simțind cum i se întărește sfârcul sub palma mea.

Îi scot limba din gură și cobor la gât.

Icnește:

= Stai, măi, că e vorba să te scap pe tine, nu să mă apuce pe mine!...

O las.

Dă cuvertura de-o parte, apoi începe să mă mângâie pe pulă.

O las.

Se lasă în jos și-mi cuprinde pula cu buzele, lingându-mă.

O las.

Se întrerupe și mi se uită în ochi:

= Gata, acum fă-mi cum te simți tu bine!...

Mi-o ia iarăși în gură, parcă un pic mai adânc.

Încep să mă mișc, forându-i gura. Intru puțin mai adânc, apoi și mai adânc.

Mă lasă și nici nu dă semne că s-ar îneca...

Faptul că sunt nefutut de câteva zile, mă ajută să mă apropii de punctul culminant destul de repede.

O avertizez, iar ea mă prinde cu mâna de șold și mă trage spre ea...

Practic, sunt intrat pe trei sferturi în gura ei -- tot ce sper este ca jeturile de spermă să n-o facă să se înece, s-o apuce tusea, sau, Doamne ferește, mai rău!...

Când mă simte că sunt gata, mă scoate din gură și, observând că mi-a mai rămas o picătură pe capul pulii, scoate limba și recuperează materialul, apoi mi-o ia iarăși în gură, însă numai capul și-mi aplică o sucțiune scurtă.

Vrea să fie sigură că nu mi-a mai rămas nimic pe canal.

Se ridică și pleacă la baie.

La întoarcere, îmi spune:

= Sunt aproape sigură că o să ne înțelegem foarte bine!... Acum, te rog frumos, mai dă-mi un pahar cu vodcă.

Mai bem câte un pahar, timp în care mai fumez și eu o țigară. Îi ofer și ei, însă mă refuză.

Se ridică, îndreptându-se spre pat.

O opresc:

= Simona, acum, că te-ai lămurit, te rog eu frumos, dă-ți naibii chiloții ăia jos!

Are un moment de ezitare, însă se execută, apoi se bagă sub cuvertură, de data asta cu spatele la mine.

Mă întind și eu și o iau în brațe.

Mă credeți, sau nu, dar... mă ia somnul...

Au trecut, cu siguranță, câteva ore bune.

Mâna pe care-și sprijină capul Simona îmi este deja amorțită - practic, n-o mai simt...

Nu știu cât de obosită este ea, însă eu, sigur, după atâtea nopți recent nedormite, chiar beneficiez de o compensație binevenită...

Afară, deja, este aproape întuneric, mai ales pentru că, după ce mă ridic și mă uit pe fereastră, observ că cerul este acoperit de nori...

Nori grei, de ploaie...

În sfârșit, dă și Simona semne de viață:

= Ce faci?...

= Hai, dormi, sau du-te să faci pipi -- eu mă duc să fac niște sandwich-uri, că doar n-om aștepta să murim de inaniție!...

Aduc, împreună cu potolul și o sticlă cu vin:

= Puiule, eu, la potol, beau vin, nu spirt!...

= ... Mie, te rog, mai pune-mi niște... spirt de-ăsta!...

Mă conformez...

Îl dă pe gât...

Mi se uită în ochi:

= Poți, te rog, să-mi mai dai încă un pahar de spirtoasă?...

= ... Nu pot, că am dreapta amorțită, însă, cu siguranță. Rezolv problema cu stânga, chiar dacă nu sunt ambidextru!...

= Ești... un tip ciudat, chiar dacă... foarte amabil și, în aparență, înțelegător!...