Un drum pe la sala

Lovește cu o forță greu de stăvilit...

Atât mâinile, cât și picioarele, dau dovadă de o mobilitate bine antrenată...

Are și cur, are și mamele, însă nici unele nu stau să sară din haine.

Nu e femeie șnur, însă nici nu-i atârnă ceva, pe ici, pe colo!...

Brunetă, tunsă scurt, însă nu băiețește, cam la unu șaptezeci înălțime, însă suficient de bine pregătită să-ți arunce un șut în bărbie, chiar dacă ai și doi metri!...

E hotărâtă rău de tot! Dă cu pumnul, cu cotul, cu piciorul, de zici că vrea să-și răzbune familia!...

Când se angrenează în luptă, are o privire crâncenă, de luptător, însă aceiași ochi negri pot fi și dulci, feminini...

Cert este că relația dintre noi nu a început tocmai bine - s-a luat de mine că de ce o salut cu sărutmâna, că eu sunt singurul care o salută așa și ei nu-i place...

I-am răspuns, pe un ton glumeț:

- Dar ce-ai vrea, să-ți spun, de față cu toată lumea, ce aș vrea eu să-ți sărut, în afară de mână?!?

-... Băi, tu vrei să ne batem?...

- Doamne ferește! Eu cu tine am cu totul și cu totul alte intenții!...

- Ia, știi? Ești cam obraznic!

- Fată dragă, dacă la tine sinceritatea este sinonimă cu obrăznicia...

Îmi întoarce spatele și pleacă.

Ne facem antrenamentele, ignorându-ne cu desăvârșire.

Mă schimb rapid și ies în stradă. După câteva minute, apare și ea, mă privește puțin surprinsă dar se reculege rapid și trece pe lângă mine.

Mă întorc și o urmez, ca din întâmplare, până mă asigur că nu mai este nimeni de la sală care să ne poată observa.

Accelerez și, când ajung cot la cot cu ea, o salut din nou:

- Sărutmâna!

- Da' hai că ai tupeu!

- ... Zău că nu pricep ce-ți veni să-mi scoți în evidență numai defectele!

-...

- Să știi că am și calități!

- ... Și de ce m-ar interesa pe mine chestia asta?...

- ... Pentru simplul motiv că te găsesc interesantă - îmi place de tine și as dori să mergem undeva, la o cafea, o bere, ceva, să ajungem și noi să ne cunoaștem.

Îi întind mâna și mă prezint.

Ea este Roxana și... parcă și-a mai descrețit un pic fruntea.

Mă opresc în fața unui local:

- Dacă intrăm doar pentru o cafea sau o bere, este OK, altfel... trebuie să mergem în altă parte!...

- ... Și ce te face să crezi că o să vreau să intru cu tine?!?

Oftez, a exasperare:

- ... Zău, Roxana, iar o luăm de la început?!? Știu că am cam pășit cu stângul, însă așa e mersul pe jos - ba stângul, ba dreptul!

Pufnește un pic în râs, apoi mă apucă de braț:

- Hai să intrăm!

În sfârșit!...

În local, cam întuneric și o anumită duhoare de bere vărsată și nespălată...

Nu-mi place.

- Roxana, nu vrei tu, mai bine, să-ți arat un loc mișto și infinit mai curat decât bomba asta ultracentrală?

- ... E departe? Că aveam, de fapt, altele în plan!...

- ... Traversăm bulevardul, apoi, dacă o luam pe străduțele din spate, în nici cinci minute suntem acolo!...

Zis și făcut.

Se cam uită ca vițelul la poarta nouă, sau ca pisica la capcana pentru șoareci.

Scot o bancnotă de cinci lei și i-o dau portarului, care, de fapt, mă cunoaște foarte bine și mă salută ceremonios.

E uimită:

- Dacă nu era nenea ăsta cu ghereta la poartă, credeam că m-ai adus într-o casă particulară!...

- Stai liniștită, ești într-un local public, cu un regim ceva mai aparte - se cheamă Casa universitarilor, iar accesul, după cum îți sugerează și numele, este numai pentru... universitari.

- ... Păi și... tu cum de ai acces aici?!?

- Cu mulți ani în urmă, un fost coleg de liceu, al cărui tată chiar este universitar, a venit cu legitimația lui tac-su și ne-a băgat aici - de atunci, cum mă cam pricep la relații, m-am „împrietenit" cu portarii, așa că, o să râzi, chiar am ajuns la faza că-l băgam eu pe el înăuntru, dacă nu avea legitimația la el!...

În timp ce ne așezăm la o masă, la demisol, continui:

- A fost drăguț când, venind aici, tipul l-a văzut pe un coleg de-al lui tac-su, venit cu soția și progenitura și parlamentând la portar de mama focului că și-a uitat legitimația acasă - portarul, că nu și nu!...

Am intervenit eu, pe atunci încă elev de liceu - însă nu se vedea chestia asta pe mine - să-l salvez.

- Lasă-l Nea, că îl cunosc eu! Este, într-adevăr, profesor la facultatea de drept!

-... Aaaaa, daca-l cunoașteți dumneavoastră, asta-i cu totul altceva! Vă rog, poftiți, mă scuzați!

Săracul om nu știa cum să ne mulțumească, iar prietenul meu i-a spus al cui fiu este.

De mine, în schimb, n-a suflat o vorbă!

Ce era să-i spuna? Că un elev de liceu are mai multă trecere la Casa universitarilor decât ditamai profesorul?!?

În sfârșit, apare și doamna ospătar, care mă cunoaște prea bine și ne întreabă dacă ne-am hotărât.

Îi răspund că... într-un minut o să știm ce și cum...

Roxana este puțin în dubiu:

- Parcă ziceai ceva de o cafea, sau o bere!...

- Hi, hi! Adică tu crezi că te-am târât până aici doar pentru așa un fleac?!? Zi-mi ce vrei! Micii sunt excepționali, iar fripturile așișderea - garnitura de cartofi, cum o vrei, ori natur, ori prăjiți - ambele variante sunt de excepție!... Dacă vrei murături, să știi că sunt preparate de ei, aici...

- Auzi, n-am de gând să te bag la cheltuieli, așa că hai să ne limităm la berea despre care am vorbit!

Se uită la mine cu ochii ăia negri și frumosi, de data asta calzi și zâmbitori...

- ... Roxana, știu că nu este tocmai politicos, însă o să te las, la sfârșit, să vezi cât costă distracția aici și... o să mă înțelegi! Comandă ce-ți poftește inima, că doar venim de la antrenament, așa că varianta că nu ți-e foame, nu ține!...

Uite că știe să fie și timidă! Se înroșește toată!...

Între timp, revine și cunoștința mea, așa că-mi iau libertatea să comand eu și pentru Roxana, câte o friptură și câte patru mici.

Berea e deja pe masă și turnată în pahare.

N-a avut ea o copilărie prea fericită - doi frați puțin mai mari, care, culmea, în loc s-o apere de băieții răi, o băteau și ei, ca supliment...

De-aia s-a apucat de Karate și nu s-a lăsat nici măcar în ziua de astăzi - toți îi știu de frică - frați, vecini, băieți de băieți - de fapt, de cand o știu ce „capabilă" este, nici o fată din cartier n-a mai fost luată cu japca - este suficient ca puștoaica să-i amenințe că-i dă pe mâna Roxanei!...

Ce părinți, ce miliție? Roxana face legea!...

După mâncare și câte trei beri băute, constat, cu mirare, recunosc, că... Roxana nu ține la băutură!

O „port" la braț până la colț, la Intecontinental, unde, din fericire, găsim un taxi.

Ajunși în fața blocului ei, o iau „de o toartă" și o conduc până în fața apartamentului - în timp ce eram la masă, am avut grijă să-i dau numărul meu de telefon pe un șervețel - de acum, toate mișcările sunt la ea în ogradă...

.........................

Sună telefonul:

- ... Ce faci? Știi cu cine vorbești?

- ... Ținând cont de limba vorbită, mi-e clar că nu vorbesc cu regina Angliei, însă aș vrea, dacă se poate, să te prezinți...

- Roxana sunt, înfumuratule!...

- Sărutmâna și... tot felul de alte părți componente!

Iar pufnește, însă, de data asta, în râs!...

- ... Tu... nu te potolești?!?

- Nu! Părinții m-au învățat să fiu politicos! Obișnuiește-te că, atâta timp cât vom face conversație, o să te salut așa cum am fost învățat!...

- ... Păi... dacă părinții te-au învățat așa, să mă scuzi, dar n-o să-ți mai reproșez chestia asta niciodată!... Asta, cu siguranță, însă nu pot crede că... tot părinții te-au învățat să... menționezi... și chestia cu părțile componente!...

Pe scurt, vrea să se revanșeze față de mine și să-mi mulțumească pentru faptul că am condus-o acasă, atunci când era cam... cam!...

Urmează o pauză, apoi o întrebare directă:

- Auzi, tu... mă poți primi la tine acasă?

Gosh! Ce chestie!...

- ... Ținând cont de faptul că nu am programat nici un ambasador să vină să mă viziteze, cu plăcere! Însă vezi că n-am decât Whiskey și Cognac, plus vodcă și vin, așa că dacă vrei apă minerală, va trebui să te oprești pe la o alimentară și să cumperi!...

.............................

Nu mai țin minte ce muzică a vrut să asculte, însă, după o jumătate de pahar mic de whiskey, mi-a cerut să încerc să fac întuneric în cameră.

No problem, se rezolvă!

În sfârșit, îi sărut, la propriu, mâinile - e puțin deranjant, din cauza asprimii pielii, cauzată de prea multe și intense antrenamente...

Trecand la buze, în schimb, lucrurile sunt radical diferite, așa cum se întâmplă și cu urechile, gâtul, sfârcurile de-a dreptul obraznice, buricul...

Eu, mai jos de atât, nu cobor!

O întorc pe burtă și o mușc, finuț, de o bucă a curului - țipă, ca orice femeie normală, apoi își desface picioarele și-și arcuiește fundul în sus:

- Nu știam că ți-e foame, că te duceam, mai întâi, la cârciumă!

O verific, cu mâna - e udă toată!

Nu mai stau la discuții - o încalec și i-o bag - se lasă mai tare pe burtă, ca să mă împiedice s-o ating prea adânc...

- Băi da' tu ai potențial, nu glumă!...

N-a avut curiozitatea să mă „studieze" înainte!...

I-o scot și o ajut să se întindă pe spate, apoi o apuc de picioare și-i fixez tălpile pe pectorali.

Deja ochii nostri s-au obișnuit cu întunericul din cameră:

- N-o să intru decât atât cât vrei tu să mă lași - facem amor, nu vreau să te chinui!...

Deja îi simt cervixul:

- ...Ahh!....Ești prea blând!...

Intru până la coaie - o doare, dar... se ține tare!

Își aduce aminte:

- ... Vezi să nu termini acolo!...

- Bine, atunci... unde?

- ... Tu ești bărbatul! Asta-i treaba ta!...

... Bună abordare! Habar n-am dacă suge pula, dacă se fute-n cur, dar „treaba mea" este să nu termin „acolo"!...

O fut de-o zăpăcesc, fără abțineri, însă-mi vine greu s-o întreb chestii gen: „o iei în gură", sau... „te fuți în cur"?...

Când simt că-mi vine, o scot și-mi dau drumul pe abdomenul și mamelele ei...

Pare destul de scârbită de gest, însă nu reacționează...

O întreb și eu, ca prostu':

- Nu pui și tu mâna pe ea, nu vrei să mă ajuți?...

-... Lasă-mă, că la câte puli am belit eu la viața mea!... De ce crezi că m-am apucat de Karate?!?...

- ... Păi... dă-mi voie să ghicesc - te-au futut și-n gură, te-au futut și-n cur!...

Râde:

- M-au rupt! Nu așa, oricum!...

- ... Și... acum?

- Pe burtică, dragule, pe burtică!...

...................................

Singura „nebunie" pe care am făcut-o a fost s-o pun în legatură cu o altă fată, victima a unui viol - de fapt, i-am propus ca să mă însoțească, însă ea a insistat să mearga singură...

Cică unul a fost operat de splină, pentru că o avea cam ruptă, altul a stat cu mâna în gips, câteva luni, iar al treilea avea dureri urâte la coloană...

Cel de-al patrulea a avut norocul ca să nu fie prin preajmă la momentul „vizitei"...

Am mai ținut legătura destul de mult timp, mai ales pentru că eram colegi la aceeași sală, însă, după episodul cu răzbunarea fetei violate, mi-a dezvăluit și o altă latură a ei - chestie sensibiloasă...

Aproape de fiecare dată, după ce făceam sex, la început la duș, apoi chiar și în pat, o apucau angoasele - plângea, uneori chiar și în hohote...

Din păcate, lacrimile femeilor nu m-au incitat niciodată, așa că nici în cazul Roxanei nu pot spune că mi-au produs vreo bucurie!...

În plus, când am încercat s-o tratez cu blândețe, s-o fac să se simtă mângâiată, nu numai regulată în pompe dure, de fiecare dată mi-a cerut s-o tratez dur - probabil că, din păcate, când au forțat-o ăia la diverse chestii, i-au dereglat ceva și pe la „mansardă"...

O altă chestie, care, iarăși, nu mi-a plăcut, a fost permanenta ei căutare de gâlceavă, dorința să-i nenorocească pe unii - pe merit, este adevărat, însă... chestia asta tip „vigilante" sau... „căutatul scandalului cu lumânarea," nu m-au făcut să-mi crească apetitul sexual față de ea, ci dimpotrivă!...

Nu ne-am despărțit, propriu-zis, nu ne-am făcut declarații de încetare a relațiilor, însă, încet, încet, am rărit-o până la momentul în care n-am mai făcut-o deloc.

La un moment dat, cum trăiam vremurile pe care le trăiam, securitatea a făcut ca sala să se închidă, chit că oficial, în acte, noi acolo practicam Judo, chestie admisă.

Din acel moment, nici eu n-am mai sunat-o și nici ea nu a făcut vreun astfel de gest.

SFÂRȘIT