Vacanţa

E vară. Soarele torid te obligă să cauţi umbra, dacă nu vrei să te transformi într-o masă fluidă.

Am ieşit să mă plimb, deşi numai de plimbare nu-mi ardea. Jan este plecat în delegaţie şi mi-e urît singură. Am citit intr-un roman poliţist de calitate îndoielnică faptul că numai proştilor le este urît cînd sînt singuri. In cazul în care este adevărat, înseamnă că eu sînt de o prostie copleşitoare.

Mi-e sete. Trebuie să beau un suc, altfel mă usuc de tot (vorba vine, pentru că sînt toată transpirată.) Ce mi-o fi venit mie să ies pe soarele ăsta?

În sfîrşit, am ajuns în parcul de la marginea oraşului. La ora asta e pustiu. Cu atît mai bine. Îmi scot bluza şi doi hulubei saltă mulţumiţi că au scăpat din colivie. Vreau să mă întind pe iarbă cînd, de departe, se iveşte o siluetă arhicunoscută mie. Este Jan. Extraordinar! Acum o oră l-am condus la tren. Urma să vină numai peste 3 zile. Şi-o fi uitat ceva. Dar ce caută aici?

- Salut, ce faci? - mă întreabă, holbîndu-şi ochii dragi la sînii mei dezgoliţi.

- Potrivit! Aştept pensia. Ce te zgîieşti la ţîţele mele, nu le-ai mai văzut?

- Nu! - îmi răspunde cu aerul omului care nu minte niciodată.

Îmi vine chiar să-l cred, dacă n-aş şti că, înainte cu cîteva ore, mă aflam în braţele lui, iar mîna i se odihnea pe sînul meu drept, pe care acum îl iscodea din priviri.

- Nu te plictiseşti singură?

- Ba da, dar voiam să-ţi spun cît mă bucur că te-ai întors din delegaţie.

- Ce delegaţie? holbă din nou ochii, obligîndu-mă să mă burzuluiesc la el.

- Lasă glumele! Hai mai bine să jucăm cărţi, că le-am luat cu mine să-mi fac pasienţe. Şi-aşa nu-i nimeni pe-aici!

- Bine, zice. Pe pedepse?

- Bineînţeles! Jucăm ce jucăm, mai cîştigă el, mai cîştig eu, mă pupă el, îl pup eu, etc. Am început să ne plictisim. La un moment dat, cîştigă şi-mi spune:

- Ridică-te în picioare!

Mă ridic, amuzată, neştiind ce vrea.

- Sus mîinile! - zice.

- Aida-de! Ce vrei, să mă împuşti?

- Da! - rîde dragul de el.

Rîd şi eu, dar ridic mîinile. Mă lipeşte de un copac, îşi scoate cureaua de la pantaloni şi mă leagă cu mîinile de o creangă. Rîd ca o nebună, dar el e foarte serios. Cred că din cauza asta şi rîsul meu ia proporţii.

Se descheie la pantaloni şi rămîne fără ei. „Cînd i-o fi dat jos aşa repede?" - mă întreb, dar nu mai apuc să-mi răspund, pentru că, la o depărtare de cîţiva metri zăresc o tipă care se amuză copios pe seama noastră.

Gagica se apropie de Jan şi printr-o mişcare lentă îi dă jos slipul. Înlemnim amîndoi.

- Să vă ajut, scumpilor? - murmură mimoza, nemaiaşteptînd răspunsul. Buzele ei îl explorau cu multă gingăşie de la gît, pe pieptul păros, pe pîntec, mai jos, mai jos ...

Cînd observ că tipul nu reacţionează, ci e practic înţepenit, mă reculeg, cu greu, ce-i drept, încercînd să mă dezleg.

- Dezleagă-mă, că vă omor pe arnîndoi! - strig disperată, mai ales că penisul său era în plină erecţie şi tipa îl sugea cu multă evlavie. Niciodată nu atinsese o asemenea cotă a erecţiei. Mimoza cunoştea meserie, ce mai!

Aş fi apreciat-o la justa ei valoare, dar mi-am amintit că e vorba de chiar soţul meu şi chestia asta mă irita groaznic. Mi-am adus aminte de faptul că am picioarele libere. Mîinile îmi sînt amorţite şi, deşi sînt nervoasă, îmi simt sexul zvîcnind.

"Drace, nu ştiam că am veleităţi de voyeuristă!"

Îmi revin, totuşi, repede şi încep să dau din picioare, dar n-ajung la cuplul din faţa mea.

Vreau să strig, dar nu pot să articulez nici un sunet. În schimb, cei doi au ajuns la orgasm şi emit nişte sunete ultra.

Îmi dau lacrimile. „Cine dracu' m-a adus aici?" închid ochii, decisă să nu mă mai intereseze nimic. Lasă că ajung acasă, îmi fac bagajele şi plec la mama.

Deodată, simt o răsuflare caldă, mîngîietoare pe obraz. Două buze umede, senzuale îmi sorbeau lacrimile. Ţin ochii închişi în semn de manifestare a protestului meu faţă de cele întîmplate. În definitiv cred c-o să-1 iert. Poate-i pare rău". Buzele continuă să mă caute, limba mea caută şi ea contactul cu exteriorul, simt o mînă mîngîindu-mi sînii, o alta îmi mîngîie delicat fesele. E atît de plăcut! ... O altă mînă îmi masează fin vulva, iar încă una... De unde dracu' atîtea mîini, că Jan are numai două?! Deschid brusc ochii şi constat cu stupoare că Mimoza este cea care-mi manevrează sexul, cu o abilitate ce mă face să tresar. Închid repede ochii să nu observe nimeni că sînt stupefiată. De fapt, nici nu-i chiar aşa rău. Dimpotrivă.

Mîini şi buze şi limbi se plimbă pe tot trupul meu, înnebunitoare. Nu mai am timp să mă gîndesc, care, a cui o fi, pentru că-mi simt tot corpul electrocutat, încep să mă mişc frenetic, fesele şi spatele mi se julesc de scoarţa copacului, a cărei esenţă, în mod stupid, încerc să mi-o amintesc, dar e prea tîrziu pentru sondarea cunoştinţelor mele în materie de silvicultură, deoarece limba Mimozei îmi intră adînc în vagin, iese, intră iar, ce mai, e nehotârîtă ca sora lui Bulă. Deschid pentru o clipă ochii şi-mi dau seama că e, de fapt, penisul lui Jan, cel care efectuează aceste mişcări de du-te-vino febrile.

Mimoza îmi suge sfîrcurile cu frenezie. Îmi aduc aminte că n-am sesizat cînd şi cine mi-a dat jos fustiţa şi bikinii. La un moment dat, tipa trece în spatele lui şi se apleacă. Intuiesc, cu toată zbaterea mea, că îi linge testiculele. După sunetele pe care le scoate, cred că-şi freacă şi clitorisul cu mîna.

Simt că mor de ciudă, dar trec repede peste faza asta şi mă las devorată de simţuri. Jan mai face două-trei mişcări şi explodează în mine.

Noua noastră prietenă îl împinge delicat, dar, totuşi cu forţă şi-i ia locul, începând să-mi sugă clitorisul şi vulva, din care, odată cu sperma lui Jan simt că explodează fluidul dragostei, orgasmul obţinut făcîndu-mă să-mi ies din minţi. Încă mai zvîcnesc în momentul în care fata juisează şi ea, în urma tratamentului aplicat de Jan pe la spate.

Îmi desface apoi, sărutîndu-mă pe gură, cu o expresie de mulţumire în ochi, mîinile. Gura-i miroase a roşcove, din cauza spermei amestecate cu seva vaginului meu (poate nu ştiaţi că dragostea miroase a roşcove, sau invers).

Cînd îmi simt mîinile eliberate, mă întind pe covorul moale de iarbă, cu faţa în jos (spatele şi fesele îmi sînt pline de julituri). Înainte de a adormi, mai apuc să iau notă de faptul că gagica şi-a udat chiloţeii cu Coca-Cola, dintr-o cutie ce-o avea în geantă şi-mi curăţă sexul de urmele războiului dinainte.

Cînd mă trezesc, este întuneric, sînt îmbrăcată cu fustiţa şi am bikinii pe mine. „M-or fi îmbrăcat copiii". Dar unde-or fi?

Mă ridic înciudată şi pornesc spre casă. Luminile stinse. Nimeni la faţa locului. Mă enervez, dar sînt prea depăşită de evenimente ca să mai raţionez cumva.

Mă întind în pat şi sună telefonul.

- Nora! Sînt eu, Jan! Ce faci, dragă?

- De unde suni, iubitule? - îl întreb supărată, convinsă fiind că e cu „Mimoza" (ce nume i-am găsit!)

- De la Brăila, cum de unde? Mi-e tare dor de tine. Parcă aş fi plecat de o lună, nu de azi-dimineaţă.

- Eşti tare dulce, dar lasă gluma! Nu crezi că ar trebui să-ţi ajungă? Dă-i paşi Mimozei şi hai acasă, că nu te cheamă Abdul-Paşa să-ţi vină pofta să-ţi faci harem!

- Ce mimoză? Care Abdul? Ce harem? - întreabă omul, buimăcit, încît îmi vine să-i dau palme prin telefon.

- Aia, ştii tu, care ţi-a stors, după cum am crezut eu, toată vlaga, dar se pare că ţi-a mai rămas ceva în stoc. Hai acasă!

— Cum să vin, dragă?! Lasă glumele că nu mai am fise. Ţi-am spus că nu mă întorc decît peste 3 zile.

Încep să am îndoieli în privinţa integrităţii mele mintale şi încerc să trec peste momentul critic:

-Bine, vino cînd vrei tu! Salut! spun, trîntind receptorul.

"Dacă am visat?" Bine, dar mă dor şi acum mîinile. Mi-au rămas dungi la încheieturi din pricina legăturii prea strînse. Şi spatele. Mă privesc în oglindă, îmi văd spatele brăzdat de dungi roşii, fesele la fel.

„Ăsta-şi bate joc de mine! Dar dacă, totuşi, am visat?"

Reiau totul în gînd şi mă îngrozesc. Jan din parc avea mustaţă. Cel de la Brăila nu are, pentru că şi-a dat-o jos, în urma insistenţelor mele, acum o săptămînă. În rest, nu era nici-o deosebire între ei. Nu mai înţeleg nimic. Dacă n-a fost Jan, cine a fost? Acum îmi amintesc faptul că nici nu mi-a zis pe nume. Dar n-am sesizat, pentru că de obicei mi se adresează cu apelativele: "dragă", "dragoste" etc.

Şi cine-i tipa?

Adorm, în sfîrşit, bîntuită de cele mai negre presimţiri.

Mă trezesc, dimineaţa, cînd deja s-a crăpat de 12.

Fac un duş şi plec la cumpărături. Paşii mă duc, fără să vreau, acolo unde am trăit cele mâi intense şi contradictorii momente din viaţă.

Pustiu! Stau cîteva minute şi o şterg.

Îmi e sufletul ros de întrebări.

Peste două zile va veni Jan. Sînt în clar, aproape, că e la Brăila.

Fac cîţiva paşi şi o văd pe "Mimoza" de ieri, de mînă cu Jan din parc.

"Îi distrug!" M-apucă dracii. Mă uit după mustaţa lui. E acolo, sub nas. Am rămas pironită. Am impresia că toată lumea mă priveşte ca pe o nouă specie de pinguin.

El e îmbrăcat într-un costum negru. Pe căldura asta! Atîta lipsă de rafinament mă scoate din sărite. Plec grăbită, convinsă că soţul meu are o sosie. Şi încă una pe care am avut onoarea s-o cunosc foarte îndeaproape.

Întrebarea care mă chinuie este: "Ce-o să-i spun lui Jan, cînd îmi va vedea, spatele şi fesele?"

... În sfîrşit, vine şi ziua nu prea mult aşteptată (din cauza juliturilor).

Jan pătrunse în casă cu aerul lui de om important, pe care şi-l modifică imediat printr-o privire drăgăstoasă.

- Draga mea, bine te-am găsit! Am o surpriză pentru tine. În gară m-am întîlnit cu o persoană pe care n-m mai văzut-o de 10 ani. Este vorba despre fratele meu geamăn, care a fost plecat din ţară şi a revenit de curînd. Va locui o vreme la noi, împreună cu soţia lui. Dă-mi voie să ţi-i prezint.

- Sărut-mîinile. Mă numesc Mihai, - îmi spune tipul.

Am înlemnit, în timp ce tipul îmi sărută încheietura mîinii, acolo unde acum 3 zile exista o urmă adîncită a centurii pantalonilor lui.

- Ţi-o prezint pe soţia mea!

- Anda, încîntată! - zice Mimoza, în timp ce-mi face ştrengăreşte cu ochiul, zîmbindu-mi cu un fel de complicitate, care, în momentul acela mă deranjează.

- Sper că o să ne înţelegem perfect - spun eu, cu un soi de tulburare, pe care cu greu mi-o ascund.

- Sînt mai mult ca sigură de asta! - răspunde ea.

Jan zîmbeste pe sub mustaţa pe care n-o mai are de mult, iar eu surîd, gîndindu-mă intens la juliturile de pe spate şi la o minciună plauzibilă.