Venera

VENERA

Sunt demult ieșit din localitatea de domiciliu și, vis-a-vis de un mare supermarket, sau mall, sau ce-o fi, că n-am avut niciodată curiozitatea să intru, mă trezesc cu un semn, stil cel pe care-l faci când vrei să oprești un taximetru...

Sunt destul de mirat, întrucât tot acolo este și capătul unor linii de transport în comun, deci nu se pune problema că, aflat acolo, ești ca în pustiu!...

În mod normal, la astfel de semne, rămân cu piciorul pe accelerație și-mi văd de drum, însă, ceva mă face să frânez și să „dau" semnal dreapta...

Tipa mi-e cunoscută, însă, bate-mă, omoară-mă, nu mai am habar de unde!... Totuși, din moment ce a avut tupeul să-mi facă semn, e clar că mă știe și ea de pe undeva!...

Mă abordează frumos de tot:

- Sărumâna mult că ați oprit!... Doamne!... Îmi înghețase sângele în vine!... M-a pătruns frigul, de fapt, vântul ăsta, până-n măduva oaselor!...

Știu și eu că afară nu este tocmai cald, că mai bate și vântoasa, însă, totuși, la cum este ea de echipată, cu ditamai haina de blană de oaie, cu gluga asta „de fițe", însă, din ce observ, cu niște cizme lungi, lungi, cu tocuri de vreo doisprezece centimetri și... sigur nu făcute pentru a fi folosite pe timp umed și rece, încep s-o cred - deci, o ia frigul de jos în sus, ceea ce, știu sigur, atât din auzite cât și din proprie experiență, nu e bine!...

Cu toată rușinea aferentă faptului că, deși mi-o amintesc, habar n-am unde s-o încadrez, zic să-mi iau inima-n dinți și s-o-ntreb, mai mult sau mai puțin ghiolbănește, de unde ne știm...

Aflu că ne-am cunoscut la nunta unei cunoștințe comune, că am stat chiar la aceeași masă, una mare, rotundă, de opt persoane, însă fără prea multă conversație, din cauza distanței dintre scaune și a muzicii...

Îmi amintesc perfect momentul - abia am așteptat să plece unii, ca s-o îndemn pe nevastă-mea să plecăm și noi - n-am vrut să fiu eu primul care „sparge" petrecerea!...

Fata, cu tupeu, îmi „esplică" că... ea are treabă-n București „pe dreapta" și că... dacă-s băiat bun, „o duc"!...

Eu, sincer, aș cam duce-o-n boscheți, dar femeie măritată fiind, păstrez distanța!...

Ceva, instinctul meu de pisoi bătrân și cu pureci și cu păduchi, îmi spune că... bulangioaica s-ar cam fute, cu indiferent cine i-ar ieși în cale, deci... nu numai cu bărbatu-su!...

Pân' aici, totul e clar, restul ținând de... circumstanțe...

Să recapitulăm: casă, am, însă e „la pachet" cu... nevastă, copchil, animale de companie, vecini...

În bălării, nu știu dacă „se pretează"...

Îmi amintesc, subit, că nu mai am optișpe ani, nici măcar pe un picior, așa că, din suflet, o întreb:

- Ia zi-mi soro, „la o adică", unde mergem?...

După ce față face, mi-e clar că se dă „șifonată"...

- Adică, ce, tu crezi că sunt vreo d-aia?!?...

Momentul este, cu siguranță, crucial - ori la bal, ori la spital!...

Vreau s-o impresionez:

- Soro!... Te vreau la micul dejun, la prânz și la cină, apoi... „repetir"!...

Hâhâie, că altfel nu pot descrie onomatopeicele pe care le scoate din ea...

- Deh, ai voință!...

O las în pace:

- Hai mai întâi să rezolvăm ce avem de rezolvat în oraș, că și eu am cevașilea trebi - vedem noi, după, ce, cum și dacă!...

După ce ne stabilim traseul, plecăm în hălăduială și, ținând cont de traficul din oraș, chiar reușim să „ne scoatem" în numai trei ore...

Cum ultima „escală" a fost undeva pe lângă Politehnică, îi propun să mergem „să băgăm la jgheab" la o cârciumă pe care o știu.

E puțin stresată, că... dacă ne vede cineva cunoscut...

Asta-i simplă:

- E vorba că ne așezăm la masă și mâncăm, nu că ne urcăm pe masă, în alte scopuri!...

Îmi răspunde, râzând:

- De ce, poate ne roagă ăia să le schimbăm vreun bec!...

În fine, depășim momentul și ajungem la locul cu pricina.

Ea, pe lângă mâncare, își dorește un pahar cu vin alb - eu... „covrigar", mă rezum la o bere fără alcool!...

Asta este!...

N-o prea dă pe-afară limbarița, chit că, la vârsta ei, undeva, cred, pe la treizeci și cinci, poate că n-ar mai trebui să facă pe timida...

Dacă tot o dă pe liniște, până să vină mâncarea, încerc eu să conduc conversația, motiv pentru care aflu că bărbatu-su este cu vreo șapte ani mai în vârstă decât ea și că nu demult a împlinit o jumătate de secol de când face umbră pământului - deci, sigur, femeia este sărită de patruzeci de ani, însă „se ține" foarte bine - chiar îmi exprim, cu sinceritate, surprinderea, povestindu-i că eu nu credeam că are mai mult de treizeci și cinci!...

Scutură din părul negru, sclipitor precum pana corbului, sigur vopsit și... „asezonat" cu câteva șuvițe, destul de discrete, de un soi de roșu cărămiziu, pironindu-mă din priviri cu ochii ei cei negri, adânci, parcă misterioși, apoi, afișându-mi un zâmbet cu buzele ei subțiri, tăioase, mă ia la ture:

- Dacă-mi mai spui și că ce frumoasă pot să fiu, gata, m-ai cucerit!...

Nu pot s-o las „netaxată":

- Până nu te văd pe toată, așa cum ești, fără obiecte de îmbrăcăminte și bijuterii, n-o să pot să mă avânt făcând asemenea afirmații!...

Izbucnește în râs:

- Hai, că ești obraznic și insistent!...

Îi zâmbesc și eu, reținut:

- Puiule, la vârsta mea, timpul nu-mi mai permite să mă plimb pe lângă gard, pe după cireș, sau să fac pe timidul și rușinosul!...

Nu-mi răspunde, pe moment, nimic, însă se ridică în picioare și-mi aruncă un:

- Mă scuzi!

Apoi, se periclitează spre ieșirea restaurantului - cum și-a lăsat haina de blană în cuier, nu-mi fac cine știe ce gânduri...

După vreo zece minute, timp în care a sosit și potolul, revine și, zâmbindu-mi scurt, după ce-și abandonează, neglijent, poșeta, pe unul dintre scaunele libere de la masă, mi se adresează:

- Uitasem să mă spăl pe mâini!...

Apoi, cu finețe, se așează pe scaun și-și inspectează, cu privirile, farfuria.

Dacă tot suntem în punctul ăsta, pun și eu mâinile pe tacâmuri, urându-i:

- Poftă bună!

Iar zâmbește:

- Poftă am, recunosc, însă nici nu vreau să-mi scot șuncile-n evidență!...

Ce să spun, am văzut-o și la nuntă, unde era îmbrăcată cu materiale ceva mai mătăsoase, mai subțiri, dar chiar și acum, în rochia asta gri, de flanelă, nu mi se pare vreo balenă în devenire!...

Nici nu-i slabă, „piele și os", însă este bine proporționată - țâțe, cur, bulane - o piele, din ce văd eu, încă fragedă și elastică, emanând vitalitate, sportivitate, dacă vreți...

Pe față, nu dă semne că ar avea riduri, cu excepția nasului, care, când zâmbește, face niște „crețuri", însă nu din cale-afară!...

Îmi sar în ochi, însă, ridurile de pe frunte, multe și orizontale, care-i apar din când în când și care, din experiența mea, trădează o femeie cu trăiri orgasmice foarte intense...

Cine știe, poate că voi fi „norocos" și o să aflu și „pe viu" dacă și Venera se încadrează la ce știu eu!...

Înainte de prima îmbucătură, o întreb de copii - e mămică, sau nu?

Aflu că are un copil, însă nu este mămică, întrucât „l-a moștenit, la pachet," împreună cu soțul, care este la a doua căsătorie - este o fetiță de vreo nouă anișori, frumoasă foc, cuminte, dar... cam timorată...

Deh, necazuri părintești răsfrânte asupra copiilor nevinovați!...

După ce ne bem cafelele - lipsa de alcool în bere m-a provocat să comand o cafea și pentru mine, chit că locul în care ne aflăm nu permite fumatul - la nota de plată, începe gâlceava, că din moment ce eu am ajutat-o cu tot și cu toate, măcar atât poate să facă și ea, să plătească masa, scaunele, șervețelele, etc...

Trece prin diverse stări, ba se întunecă, ba se înroșește, de zici c-o dă-n apoplexie!...

În final, cedez, că doar n-o să mă apuc să atrag atenția tuturor asupra noastră!...

Pe drumul de întoarcere, nu facem noi mare conversație, până când îmi pune mâna pe braț și, cu o voce suavă, mă roagă:

- Când poți, fii bun și trage pe dreapta.

Mă conformez.

Opresc într-un refugiu, în spatele unui tir, apoi începem o conversație probabil asemănătoare cu cea a agenților din serviciile secrete.

Nu, nu inventăm „cutii poștale" dar nici mult nu mai avem!...

E un fel de joacă - pe măsură ce ea propune câte ceva, eu vin cu chestii și mai alambicate și invers!...

În final, sau foarte aproape, o întreb dacă după toate aceste „aranjamente" suntem suficient de pregătiți ca să luăm cu asalt Parlamentul României, sau Președinția României, că prea am luat-o „cu porcu'," în timp ce noi, de fapt, nu vrem „s-o punem" decât de un banal... adulter!...

Mi se scuză, explicându-mi că soțul ei este cam exagerat de gelos, suspicios, chestii, mai ales de când... a cam început să aibă dificultăți la... „parter"!...

Spusele ei mă fac să-mi amintesc, cu nostalgie, de anii copilăriei, la vârsta când începusem... „să mai înțeleg" anumite chestii și când, la țară, la bunici, o auzeam pe o babă, cam... „dusă cu pluta" și cam bețivă:

- În viața mea n-am văzut bărbat cu păr pe pulă și nici femeie care să nu poată, chiar și moartă!...

N-am de gând să-i povestesc Venerei așa ceva, însă, totuși, trebuie să-i răspund în vreun fel:

- Dragoste, să n-ai, cumva, impresia că eu, cu anii pe care, oricum, îi am în plus față de bărbatu-tu, sunt vreo gorilă, vreun Tarzan, vreun „futadore"!...

O pufnește râsul, apoi, în fracțiuni de secunde, plânsul:

- Ce-aveți, toți, de mă credeți curvă, vreo nesătulă?!?...

Plânge - și o face pe bune, că mă pricep - apoi se retrage „departe" de mine, pe scaun, lipită de portiera din dreapta, de parcă se pregătește să sară din mașină...

Dau semnal stânga și-mi continui drumul - ajunși la locul de unde m-a... „agățat", mă roagă să opresc. Coboară, iar eu îmi continui deplasarea...

Ajuns acasă, pur și simplu uit de Venera, de aspectul ei „bun de pulă", de sufletul ei și-mi... văd de viața mea, atâta câtă o mai fi!...

În prima zi de după weekend, adică luni, primesc un mesaj „codat"...

Este Venera, „șpioanca", tare doritoare ca să-mi facă programul - cică marți, la 10:00 să fiu la... unde am stabilit!...

Să mă duc, să nu mă duc!... În fine, hai, că doar nu sunt laș!...

Mergem la o cafea - sunt avertizat, din start, că ea plătește consumația!...

Îmi cam vin dracii și chiar vreau „s-o rup"!...

- Și cam cât sloboz vrei tu, pe gâtul tău grațios, pentru banii ăștia?!?...

Se crispează, ceea ce-mi și doream - vreau să plec!... Vreau „out"!!!...

Mă prinde de braț și încearcă să-mi tragă un șut în cur - nu reușește, întrucât eu, fiind dotat cu două brațe, parez lovitura și o mai și prind de picior, punând-o-n dificultatea de a sta în poziția bipedă!...

E fiară rău de tot, însă, simțindu-se fără echilibru, se agață de mine precum înecatul de colacul de salvare!...

O simt că-și scoate ghearele, precum o pisică turbată!... O avertizez:

- Să nu-ndrăznești, că praf te fac!...

Sunt extrem de serios - mă simte...

Totodată, aud un comentariu - de departe, e adevărat:

- Las-o dom'le, că-i femeie!...

Eu mă fac că n-aud, însă aude Venera:

- Și tu ce te bagi?!?... E bărbatu-miu, face ce vrea!...

Mă gândesc, sincer îngrozit, cum mi-ar fi traiul cu o astfel de femeie!...

Mă trezește chiar ea din revelație:

- Hai, bem cafeaua aia, sau mă ții așa, toată ziua, să râdă lumea de mine?!?...

O las, râzând - râdem amândoi, îndreptându-ne, la braț, spre restaurantul prevăzut cu terasă închisă și încălzită unde, sigur, se mai poate și fuma.

Văzând scrumiera pe masă, efectul pavlovian își spune cuvântul, așa că nu sunt bine așezat pe scaun, că-mi aprind, deja, o țigară.

În timpul operațiunii, observ că-mi tremură degetele - a reușit să mă enerveze, idioata, cu gesturile ei violente!...

Mă vede și ea - face o față de cățel pedepsit:

- Am greșit, mă ierți?...

Îi răspund foarte sincer:

- De iertat, o să te iert, însă... de uitat, nu!...

Se apleacă peste masă și mă apucă de mâna liberă, fără țigară, mângâindu-mi-o într-un gest scandalos de intim, ținând cont de faptul că ne aflăm într-un loc public și că, în mod normal, n-am avea ce să căutăm împreună.

Îmi retrag mâna, fără s-o smucesc și-i șoptesc, cu zâmbetul pe buze:

- Venera, ești dusă cu capul, sau ai chef de vreun divorț?!?...

Realizând la ce mă refer, se face roșie ca focul spunând, totodată:

- Ce tâmpită sunt!... Tâmpită, tâmpită, tâmpită!...

Sare-n picioare:

- Hai de-aici!...

Pleacă, fără să se uite-n urmă, să vadă dacă o urmez.

În gândul meu, noroc că n-am apucat să comandăm nimic!...

Îmi iese în întâmpinare un ospătar. Îi explic, scurt:

- Doamna a uitat că trebuie să ajungă undeva, așa că nu mai este timp pentru cafea! Mulțumim!...

Și, uite-ne ajunși din nou în autoturismul meu propriu și personal, scociorându-mi creierii să găsesc un alt local unde să putem bea afurisitele de cafele, fără a ne abține de la fumat...

Îmi amintesc că toate benzinăriile servesc cafele „to go", cu capac și toate cele, așa că-i propun zvăpăiatei să luăm cafelele și să le bem în mașină.

Stă un pic pe gânduri, apoi își dă acordul. Zis și făcut.

Problema fiind rezolvată, îmi amintesc de un loc destul de pitoresc, foarte aproape de marginea unui drum asfaltat, singura problemă fiind că avem de traversat un mic pâlc de pădure și... n-a venit încă vara!...

Oricum, având tracțiune integrală, nu-mi fac probleme prea mari, așa că, deși este un pic cam departe față de locul în care ne aflăm, mă hotărăsc să merg acolo, chestie pe care i-o comunic și Venerei.

Mă ia la ture:

- Bine, dar nu-i păcat de atâta benzină consumată, doar ca să bem o cafea?!?...

- Stai, dragă, liniștită, că doar ai văzut că am făcut plinul, dacă tot ne-am oprit la benzinărie!

Zâmbesc. Ea, se uită-n „dodii"!...

O las cu gândurile ei și-mi văd de drum și de volan.

Locul se prezintă excepțional de frumos, cu pete de zăpadă și cu o iarbă ce refuză să fie altfel decât verde, plus... ghiocei. Mulți, mulți ghiocei!...

Venera țipă de zici că are orgasm:

- Ghiocei!... Ghiocei, ghiocei!... Ahhhhhhh!.... Mânca-i-ar mama!...

Nu pot să mă abțin să nu râd, gândindu-mă ce frumos i-ar sta, rumegând niște ghiocei!...

Nu mai stă pe gânduri - deschide portiera, sare din mașină, apoi, brusc, înlemnește.

Cizmulițele ei, citadine, nu se potrivesc deloc cu solul pe care tocmai ce a aterizat!...

- Auuuuuuu!... Ce mă fac?!?... O să fiu fleașcă la picioare!...

O trag, gentil, înapoi pe banchetă, în autoturism.

Îi bag, la modul propriu, mâna printre picioare și apuc maneta care face scaunul să gliseze în spate.

Nu sunt prea lămurit, așa că, în stil cazon, îi ordon:

- Descalță-te!

Nu știu dacă stresată, sau timorată, se execută, lăsându-mă să văd că cizmulițele ei, cele „șmechere", în partea care acoperă laba piciorului, sunt, deja, „fleașcă"!...

Mă aplec peste genunchii frumoasei și deschid ușa de la „the glove compartment".

Sulul de hârtie igienică este la locul lui, așa că sunt „la control"...

În câteva minute, cizmulițele frumoasei, badijonate cu hârtie igienică, sunt cantonate pe covorașul din spatele banchetei frumoasei.

Acum, am de ales - ori o pun să se debaraseze și de dres, ori trecem la consumul cafelei, deja răcită...

Fata nu-i proastă - realizând ce-am făcut, își dă singură dresul jos și, cu dezinvoltură, și-l aruncă pe canapeaua din spate a autoturismului.

Eu, nespecific firii mele, continui să fiu scârbă:

- Cu chiloții ce faci?... Nu te debarasezi și de ăia?!?...

Mă străfulgeră cu privirile alea războinice, întunecate:

- Obraznic, tupeist, tupeist și... de ce nu?!?... Măgar!...

Gata!... A reușit să-mi pună „capac"!...

Îmi beau cafeaua în liniște, îmi fumez țigările într-o liniște evidentă, apoi, tot așa, pe muțește, mă aplec și-i dau elementele de îmbrăcăminte/încălțăminte să și le pună pe ea.

Nu mai stau să aștept - pun autoturismul pe „drive", întru pe șosea, apoi o „parașutez" tot acolo, știți voi unde!...

Din punctul meu de vedere, toată povestea se soldează cu un ultim salut:

- Sărutmâna!

.......................................................

Trec câteva luni - se face cald, e bine, iar „mirobolanta" iese în cartier, în parc, cu borțoșilă, mare director de bancă, plus copila - n-am nimic cu copchila!...

Venera e înghețată - am mai văzut-o înghețată, pe bune, în anotimpul corespunzător!...

Eu, încoțopenit în relația mea, asta în care ea se cheamă că-mi e nevastă!...

Deh!...

Trece momentul, trece ziua, trece săptămâna, că iar mă trezesc „asaltat" prin sistemul de mesaje secrete...

Ajung, la ora stabilită, la locul cel public însă lipsit de interes...

Mă trezesc luat „la ture":

- Ce tu crezi că scapi, așa, simplu?!?...

Gata!... Sigur m-am hotărât!

- Pui mic, simplu, complicat, sau altfel, noi... ne vom mai vedea, cu siguranță, la vreo nuntă, botez, paranghelie sau altă onomastică, însă altfel... nu!

Fac o „piruetă", la o sută optzeci de grade - aud, în spate:

- Te bag în...

Răspund:

- Așișderea, morții mă-tii!...

Gata, s-a terminat!

SFÂRȘIT