Venera 02

Habar n-am cât timp a trecut...

Oricum, câteva luni, întrucât acum e cald și bine. Frigul s-a dus demult.

Primesc, pe căi „oculte", un mesaj...

Este Venera, femeia căreia i-am explicat, clar, scurt și la obiect, că nu ne mai vedem.

Mesajul este scurt:

- Te implor! Trebuie să vorbim! Sună-mă!

Verific dacă sunt în intervalul orar în care pot să o contactez, bag telefonul pe apelare cu ascunderea numărului, apoi sun.

- Sărutmâna, de la ENEL vă sun...

Conform convenției, în douăzeci de minute mă prezint la locul stabilit și o culeg pe mirobolantă.

E vară, cald, soare, dar... parcă tot mi se par cam mari ochelarii pe care-i poartă!...

Ieșim undeva, „în peisaj", trag de volan spre un pâlc de copaci, mă strecor cu destoinicie, ascunzând destul de bine autoturismul, apoi mă întorc spre partenera de drum:

- Zi-mi! Acum, ce mai e?...

Se întoarce și ea, pe jumătate, spre mine, apoi își scoate ochelarii:

- Asta e!...

Are un ochi aproape închis, tumefiat, vânăt și nici cu celălalt nu stă prea grozav!...

Citind surpriza de pe fața mea, tot ea:

- Să nu mă-ntrebi în ce par am dat cu ochiul!...

În câteva vorbe, treaba-i că soțul, gelos de nu se poate, ajuns la crize de impotență majore, făcându-se „de râs" în repetate rânduri, nebun de-a binelea, a dat-o pe violență, agresând-o, atât pe ea cât și pe fetița pe care o are din căsătoria anterioară, atunci când aceasta încearcă să intervină în apărarea mamei adoptive...

Nu pot spune că mă simt încântat de o asemenea situație, însă nici nu prea știu cum i-aș putea fi de ajutor.

Are de gând să divorțeze și vrea să mă roage să-i fac rost de un avocat competent.

După câteva clipe de gândire, mă hotărăsc s-o pun în legătură cu o doamnă avocat, ceea ce și fac, apoi, fără cafea, sau alte complicații, o duc pe femeie înapoi.

.........................................................

Se face deja toamnă când, din nou, sunt solicitat de Venera.

Nu mai stau să descriu modalitatea complicată prin care luăm legătura și ne întâlnim...

Cert este că mă roagă s-o duc în oraș, la o anumită adresă, unde constat că mă aflu în fața unui bloc de garsoniere. Este noul domiciliu al Venerei.

Îmi zâmbește cald și-mi spune:

- Parchează, te rog, pe unde poți și hai să urcăm la mine, la o cafea!

Are buzele literalmente dulci - cred că și-a dat cu vreun strugurel, ceva, că prea îi miroase gura a vișine... Sunt moi, harnice. Îmi suge limba de parcă ar vrea să mi-o smulgă.

Reușesc să scap din „aspirator", așa că mă reped cu limba-n urechea ei stângă, o prind cu buzele de cercel și-i iau la supt lobul urechii.

Se agită, dar rămâne mută și nici nu gâfâie.

După cum mă mângâie și mă scarpină pe spate, mi-e limpede că-i place ce-i fac, așa că nu dă semne că ar vrea să plece la bucătărie pentru cafeaua promisă.

De regulă, la dans, se spune că bărbatul este cel ce trebuie să conducă...

Aici, lucrurile stau un pic altfel. Venera mă conduce, într-un soi de pași de dans spre pat, apoi, gentil, mă împinge să mă așez și să mă întind.

După cum este de „hotărâtă" pe cureaua și fermoarul pantalonilor mei, nu-mi trebuie vreun tratat științific ca să înțeleg ce vrea. Și vrea!...

Cu o mână-mi cuprinde coaiele, iar cu cealaltă mă apucă de pula încă nu prea tare, apoi se apleacă și-mi ia mădularul în gură, aplicându-mi aceleași sucțiuni ca și mai devreme, la limbă...

După câteva minute de prelucrări, se văd și consecințele - nu mai sunt eu beton, ca la treizeci de ani, însă... merge!...

O atenționez:

- Pui mic, la vârsta și pregătirea mea, dacă reușesc o dată e un succes, așa că va trebui să fii foarte atentă cât, unde și cum!...

Mi se uită în ochi, zâmbind:

- Am vibrator!...

Îmi face cu ochiul, apoi se repede, cu jind, pe capul pulii mele, în timp ce, cu o mână, mă masează pe coaie...

Mă relaxez, total - în fond, n-am nici un fel de obligație față de ea, doar că, moralmente vorbind, o vreau satisfăcută.

Culmea, relaxarea asta a mea are consecințe, în sensul că-mi simt erecția și mai vârtoasă, iar Venera, la rândul ei, deloc tâmpită, aruncându-și chiloții nu se știe unde, sare pe mine și-și bagă mădularul în fofoloancă.

Nu știu la ce priză e conectată, însă senzația, când te uiți la ea, este că este electrocutată!...

Nu cred că mimează orgasmul - chiar îl are!...

Se lasă, grea, pe mine, scăldându-mi fața cu pletele...

Îmi șoptește, printre gâfâieli:

- Lasă-mă, un minut, apoi te rezolv!...

Mă rezolvă... Am senzația că mă aspiră de vrea să-mi stoarcă și coaiele și gonadele - e nebună și nici nu se lasă influențată de cuvântul „nu"...

Mergem să ne spălăm, separat - mă lasă întâi pe mine...

Revenită din baie, nu dă vreun semn că intenționează să fiarbă vreo cafea, motiv pentru care o întreb, mai mult afirmând:

- Te lăudai cu o cafea!...

Se uită-n dodii, apoi se ridică și deschide ușa unui bar.

- Eu o să beau un coniac, iar tu, dacă ai chef de cafea, n-ai decât să-ți iei din oraș!...

Nu-mi dau seama, nu cumva, e nesatiscăfutută, e nebună, ce draci o avea?!?...

Mă îmbrac, în tăcere, apoi, în drum spre ușă, îi arunc, peste umăr, un „sărutmâna" și cobor la mașină.

Sunt mai mult decât convins că această femeie nu mai are ce căuta în viața mea!

SFÂRȘIT