Venera 14

Nea Mărin (nu cel din submarin) este un mecanic bun, pe care îl cunosc de vreo patru decenii. Este aproape de vârsta pensionării, însă încă nu și-a uitat meseria.

După ce-l găsesc și ne salutăm, despachetez punga, îi arăt omului piesa de la mașinăria Venerei, apoi scot și desenul, explicându-i ce vreau.

Omul se uită, pune mâna pe un șubler, măsoară, apoi mă întreabă din ce material vreau să mi-o confecționeze. După ce-i explic că nu este vreo piesă supusă la cine știe ce eforturi, ci doar, eventual, la ceva vibrații, nea Mărin începe să scotocească într-un maldăr de fierotănii și, în sfârșit, pare să fie mulțumit de ce a găsit.

Cu tot cu finisări - că este un tip extrem de meticulos - confecționarea piesei durează aproape trei ore.

Într-un final, îl văd că-l „mănâncă" ceva:

- Șefule, m-am tot gândit, dar zău că nu pot pricepe de la ce-i chestia asta!...

Mă umflă râsul:

- Îți spun, dar rămâne între noi!...

- Pe cuvânt de om, șefule!...

Îi explic omului cum e cu mașinăria, ce face ea, iar nea Mărin nu mai prididește făcându-și cruci...

Mă ia la ture:

- Șefule, să mă ierți, dar matale cu așa nevastă frumoasă, deșteaptă, o doamnă, ce cauți cu astfel de belele?!?...

Mă uit în ochii lui, râzând:

- Muie, pizdă, cur, nea Mărine!...

Își face cruci:

- Doamne, ia-mă, șefule!... Ai dat-o-n păcate!...

Râd:

- Nea Mărine, dacă vrei, te iau și pe matale cu mine!...

- Ferească Dumnezeu, șefule, că pe mine m-a iertat Dumnezeu, de vreo zece ani!...

Îl întreb și eu, în continuare glumeț:

- Cu una tânără, ai încercat, nea Mărine?!?...

Se uită, gânditor, undeva, în buruieni. Răspunde:

- E una, o fătucă, la vreo douăj' de ani care mai vine, din când în când, pe aici, la puștanii ăștia... N-am încercat!... Ia șaptej' de lei de prestație...

Mă uit la el, râzând:

- Hai, nene, ce-i la matale șaptej' de lei?!?... Încearcă!...

Iar se gândește:

- Șefule, eu sunt om cu frica lui Dumnezeu!...

Îi răspund, rapid, nelăsîndu-l să continue:

- Și mie mi-e frică și de Ăl de sus, și de ăl de jos!... Las-o baltă, că... oameni suntem!... Dacă suntem construiți așa, înseamnă că... așa trebuie ca să fim!...

- Șefule, să știi că eu mă duc la biserică și-l întreb pe părintele!...

- Dar întreabă-l nea Mărine, că dacă sunteți prieteni, poate te ia cu el, la curve!...

Râd, bătându-l, prietenește, pe umăr.

Scula, inclusiv lăcuită anticoroziv, mă costă trei sute de lei, fără factură, chitanță, sau alte bonuri fiscale...

Scula, zic eu, pe post de... „inventator", este foarte bine gândită. Una dintre bare, este atașată la ansamblu tot prin înfiletare, cu o piuliță dublă. Nu stau să dau explicații aici, întrucât asta-i pornografie, nu vreun tratat științific pentru politehnică...

Cert este că Venera, la vederea sculei, se repede și înșurubează două dildo-uri, apoi, manual, și le introduce în orificiile ei de curvă futăcioasă, fără gel, fără nimic, doar urlând, la propriu:

- Ahhhhh!... Ce bine esteeeeeee!...

O ajut să se satisfacă, manipulând ansamblul de dildo-uri, apoi, după ce le eliberez din orificiile futăcioase ale Venerei, le montez acolo unde le este locul.

Asta, adică Venera, nebună, mă somează:

- Reglează și fute-mă!... Acum!... Hai!... Fute fata!...

Mă apucă o lehamite, concomitent cu un citat din literatura română - Ion Creangă - „Nu știu alții cum sunt"...

Mie, cel puțin, nu mi se scoală pula nici cu miliția, poliția, sri-ul, sie, draci, laci!...

O pun, pe pardoseală, cu curul pe pernă, apoi reglez îmălțimea și încep penetrarea.

Venera, cu televizorul pornit, cu leii care și-o trag, dând din tot trupul în toate direcțiile, se simte, e clar, „de milioane"...

Eu, astăzi, nu știu de ce, sunt copleșit de un val de... silă, plictiseală, habar n-am ce, însă, sigur, n-am nici un chef să-mi bag pula-n coarda asta futăcioasă. Nici măcar o muie n-am chef să-i trag!... Deh, sunt și eu bătrân, bolnav și obosit, sau, pur și simplu - pentru că mi s-a mai întâmplat, în tinerețe - m-am plictisit de parteneră.

Oricum, Venera pare a fi în extaz, futută concomitent în cur și-n pizdă, cu sculernițele ei preferate, plus că, de parcă n-ar fi destul, își mai ia și lindicul la smotocit. Gâfâie, se zbate, dă din picioare, urlă, la propriu, chestii de genul:

- Ahhhhhh!... Futai!..... Mă futttt!... Morrrrrr!.... Îmi place de dau colțu'!... Ahhhh!... Ce curvă sunt!... Ahhhh!... Futai, futai, futai!... Vreau să mor acummmmm!...

Ea e fericită, iar eu, sincer, sunt scârbit...

Nu mă lasă, trăgându-mă de pantaloni și sugându-mi excrescența de se cheamă... pulă...

După vreo treizeci de minute de... „ședință", întrerup „tratamentul", chestie care nu pare s-o deranjeze prea tare, apoi îi explic că am de mers undeva și că, pentru astăzi, pa!

Nu accept nici măcar cererea ei de a mă pișa la ea în gură, conform obiceiului, ci, pur și simplu, plec.

La poartă nu am nici un fel de problemă cu personalul de serviciu, chiar sunt salutat cu respect, apoi o iau, agale, pe jos, până în parcarea mall-ului, unde mi-am parcat autoturismul propriu și personal, din dotare...

Mă străbat tot felul de gânduri, cu primordialitate cel de a o abandona pe Venera. Știu, totuși, că nu este momentul optim ca să iau o decizie, așa că...

Poate că VA (mai) URMA