Blonda

După o scurtă pauză:

- Da, vin, însă doar o singură bere!... După aia, mă duci acasă!...

Se corectează:

- Adică doar câte una, pentru fiecare dintre noi!...

Iar face ceva socoteli:

- Și să știi că berea mea, mi-o plătesc eu!

Tare gagica! Mă pregătesc de bancuri:

- Și... dacă mi-am uitat banii acasă, mi-o plătești și pe-a mea?...

Bagă capul în pământ:

- Nu... te las să le speli ălora vesela!...

Izbucnește-n râs:

- Chiar n-ai bani la tine?!?

- Hai măi, ce vrei, să-mi faci inventarul la bani?!?...

- Nu, dar... ziceam și eu așa, să mă asigur, că nici eu n-am prea mulți, că doar vezi că-s studentă!...

Sincer, nu-mi place direcția în care alunecă discuția - să nu fie vreuna de-și „rotunjește" veniturile prin activități condamnate de codul penal și atunci și acum...

Zic să „rup pisica":

- Ia hai tu la bere și termină cu prostiile, că cine invită, achită și nota!... Gata!

Își strecoară mâna la brațul meu și plecăm.

Ca să nu tac:

- Sincer, aș fi băut eu mai multe beri, însă sunt cu volanul, așa că una ajunge!...

O simt că este preocupată de ceva, apoi:

- Știi, mai bine du-mă acasă!...

Ciudată turnură, dar, dacă vrea să facă fițe, asta este!...

Ajunși la mașină, intrăm, apoi o întreb în ce direcție s-o apuc. Răspunsul vine prompt:

- Habar n-am!

E momentul s-o iau eu cu barca pe câmp:

- Cum... adică?!?

Iar este foarte promptă:

- De unde naiba să știu eu unde locuiești tu?!?...

Râde, cu poftă. În următoarea secundă, se întinde spre mine și, cu tupeu, face ce face și-mi ajunge cu limba-n gură, apoi:

- Hai, măi, că-mi place de tine!...

Sunt, recunosc, debusolat, că prea m-a luat tare, însă zâmbesc, de complezență - demarez, în drum spre casă.

Este în fotoliu, picior peste picior, cu o țigară în mână - dintr-ale ei, Rothmans, nu dintr-ale mele, Kent, iar eu strecor tăvița cu cafelele fierbinți pe măsuță, printre cataloagele mele cu muzici, apoi mă așez.

O întreb:

- Vrei și ceva tărie la cafeaua asta?

Se uită în ochii mei, zâmbind, apoi privirea-i coboară spre șlițul meu. Iar îmi pregătește ceva, m-am prins!...

- Partea tare o s-o vreau după cafea!...

Râd, ce să fac, dar ricanez și eu:

- Frumoaso, eu am ceva mai multe părți tari - ziceam să începem cu un whiskey, sau o vodcă.

Răspunsul vine fulgerător:

- Whiskey! De care ai?...

Mă ridic și deschid ușa de la bar:

- De care preferi?

- Stai!... M-am răzgândit!... Vreau cognac, văd că ai Curvoisier!...

- Se face, domnișoară!...

Scot două pahare pentru astfel de băuturi, sticla aferentă, torn, apoi ridic paharul și-i zic:

- Noroc!

- Cheers!

Sorbim, câte un strop.

Trecem la conversație, în timp ce în fundal am pus, cum mi-a cerut, Vanghelis, însă cât se poate de încet, mai mult în surdină - asta cere, asta-i dau!...

Voit, sau întâmplător, îmi povestește că tac-su e mare sculă pe basculă prin comerțul exterior, de unde și țigările pe care le fumează...

Aprofundând un pic subiectul, ajungem la concluzia că ai noștri părinți s-ar putea să se cunoască, unii cu alții, pe linie de serviciu.

Între timp s-au gătat și cafelele - chiar ține să-mi spună că n-a mai băut așa cafea bună decât când a fost cu părinții în Egipt.

Referitor la cognac o întreb dacă vrea un refill - îmi spune că o să vrea, mai târziu, „după"...

Nu fac pe prostul, că nu vreau să rămân așa!...

Mă ridic și o prind pe Clarisa de mână, ajutând-o să se ridice și ea, apoi gentil, o îmbrățișez și-i bag limba-n gură - se simte clar că amândoi suntem experimentați la sporturi de-astea.

Încet, îmi pun mâna pe sânul ei, destul de bine dezvoltat, dar nu din cale-afară, gen Mioara, masând-o ușor.

Se desprinde:

- Doar spuneai că nu mai suntem copii!...

Îmi întoarce spatele și începe să se dezbrace. O imit.

Cum e vorba aia? Blondă sus, blondă jos!... Da, este aproape lafel de blondă și jos și, din ce observ eu, când stă crăcită pe spate în pat, n-a prea cunoscut foarfece, lame de ras, sau cine știe ce smacuri epilatoare... Nu are cine știe ce abundență de pilozități.

Așezat lângă ea, îi ating lindicul cu arătătorul și mijlociul, tatonând ușor, apoi, lejer, cobor un pic și încep să-i introduc cele două degete-n vagin. Sigur îi place ce-i fac, pentru că se crăcește mai mult.

Intru, iar când ajung la adâncimea optimă, îi iau din nou la smotocit lindicul, cu degetul mare.

Își ridică mâinile deasupra capului, în sens de abandon, ținându-și ochii închiși.

După cinci minute de joacă, trec la șmecherii, îndoindu-mi degetele din pizdă și frecând-o în zona aia de-i zice „punctul G". Scoate un mic icnet, respirând mai amplu și... brusc, mă apucă cu amândouă mâinile de mâna cu care-i fac ce-i fac, trăgându-mă ca să i-o bag mai adânc.

Gata, și-a dat drumul!...

Dau să mă întind la sertarul unde am prezervativele, însă mă oprește:

- Stai puțin!... Acum e rândul meu!...

Nu mai comentează ci, cu o dexteritate bine antrenată, cel mai probabil, se răsucește pe cearceaf o sută optzeci de grade și... Deja sunt cu mai bine de juma' de pulă-n gura ei!...

Mă prelucrează cu un talent cum nu multe o pot face. Mi-e clar că-i place ce-mi face și, ușor, se acomodează până când, destul de frecvent, mă mângâie pe floci cu năsucul, ba mai mult, chiar și-l turtește-n flocii mei! Ce simt eu, este bestial și... în zece minute sunt gata de livrare.

Politicos, o anunț.

Mă prinde și mai tare de șold, trăgându-mă spre ea și, în mod repetat, făcând acele mișcări din gât, de înghițire.

Trebuie să mărturisesc că este una dintre puținele femei care au reușit să-mi facă treaba asta!...

Bine că atunci când explodez sunt pe pat, într-o parte și n-am unde să cad, că mă ia cu amețeală!...

După ce mă termină, mai bine spus, mă distruge, îmi povestește că a făcut, în școala generală și-n liceu, înot de performanță, așa că știe extrem de bine să-și controleze respirația, mai ales că-n liceu, având parte de un antrenor destul de tânăr, o reținea la „perfecționare" și cobora și el în bazin, apoi o băga cu capul în apă, dându-i să-i sugă pula...

Nu, nu el a dezvirginat-o, ci un student pe care i l-au adus ai ei acasă, ca să se perfecționeze la mateoftică și cum fetei i-a plăcut de el, nu că l-a pus s-o dezvirgineze, ci mai mult s-a dezvirginat singură.

I-a sărit, cu tupeu, ăluia, la șliț, i-a luat-o-n gură, că doar era deja expertă-n treaba asta, apoi l-a încălecat. N-avea chiloți pe ea, pentru că planificase din timp ce vrea să facă...

Adevărata plăcere, însă, a avut-o cu nea Stere, portarul de la liceu, om pe post de cerber, făcându-le probleme celor care întârziau sau, mai rău, încercau să chiulească.

Întreprinzătoare, convinsă fiind că până și creberii pot fi corupți, a luat o sticlă de „Doi ochi albaștri" ( a se citi țuică ) și, după ore, s-a dus la om în cabină. L-a surprins într-o postură extrem de jenantă - omul era cu pantalonii lăsați în vine și, ca-n liceu, și-o lua la labă - prostul habar n-a avut că mai rămăsese cineva în școală, întrucât până și cadrele didactice plecaseră.

Cum Clarisei i-a plăcut ce-a văzut și, deja, avea experiența acumulată cu antrenorul de înot, plus studentul matematician, nu i-a fost deloc greu să se lase pe vine și să-l surprindă pe nea Stere...

Când, după, i-a mai dat și sticla de țuică, omul a început să plângă...

Era văduv, fără copii, locuind într-un cartier mărginaș.

Clarisa și-a făcut un obicei și, cel puțin o dată pe săptămână, se ducea acasă la nea Stere și-i ducea câte-o sticlă de țuică.

De la el a-nvățat ce plăcut e când te linge unu-n pizdă, când te fute bătrânește, cu vârf și îndesat, chestii...

Chiar și după ce a intrat la facultate îl vizita pe nea Stere, până într-o zi, când, cu lacrimi în ochi, omul i-a spus că se întoarce la el, la țară, că și-a găsit acolo „o babă", văduvă ca și el, ca să nu-și ducă singur bătrânețile...

Singura chestie cu care Clarisa nu s-a-nvățat, a fost țuica - nu-i place cum „pute"...

Deh, la ea în casă, numai băuturi fine!...

Dacă tot m-a ținut la povești, la încă un pahar de cognac, mi-a revenit și mie elanul, așa că...

Mă oprește:

- Stai, mă scuzi dar... trebuie să merg până la baie, că nu vreau să mă scap pe mine!...

Îi arăt unde-i baia, apoi revin în cameră.

Revine și Clarisa, sare-n pat și-și saltă picioarele, flexându-și genunchii, aproape lipindu-i de umeri:

- Hai, că-mi place tare!...

Între timp, dacă tot a fost la baie, am scociorât și eu în sertar și am scos un prezervativ cu striații, „cu dungi", cum îmi place mie să-l numesc.

Se uită, vede ce fac, că mi-l pun pe pulă și-mi zâmbește:

- Știi, mă gândeam să te rog să-ți pui unul, că am la mine, însă mi-a fost teamă să nu te simți jignit, c-am mai pățit-o!...

Zâmbesc, în timp ce mă poziționez între cracii ei desfăcuți și ridicați:

- Bravo, soro!... Adică de-abia ce ne-am cunoscut și ne aruncăm așa, în orb!...

Îmi vine o idee:

- Auzi, ce-ar fi dacă ți-aș pune o pernă sub fund?

- Hai!...

O poziționez, apoi o pătrund tare, adânc, ferm, așa cum mi-a spus că-i place - pe undeva, îmi aduce aminte de Mioara... Ce naiba am de nu mi-o pot scoate pe-aia din cap?!?...

Nu are aceeași „anvergură" ca Mioara - e mai scurtă și mai îngustă, însă nu se vaită nici s-o pici cu ceară!... O simt când o doare, așa că mă mai abțin și eu, că doar o fut, n-o torturez!...

După numai cinci minute, o simt cum dă în bâțâială:

- Ahhhhh!... Asta-mi aduce aminte de nea Stere!... El era atât de mare!...

Zâmbesc, că ce draci de comentarii poți face la așa ceva?!?...

Nu apuc să mai dau prea mult din cur că... sună telefonul!

Iar am uitat să-l pun pe silențios!...

Oricum, doar n-o să mă apuc să întrerup bunătate de futai, pentru un afurisit de apel telefonic.

Chestia e că nu sună cum sună el, în mod obișnuit, ci parcă din ce în ce mai tare și fără întreruperi!...

Ăsta-i sunet de centrală, oricum alarmant, așa că nu mă pot abține, ies din pizda Clarisei și mă reped la receptor. Am avut dreptate, este o centralistă, cu vocea aia nazală, de zici că le-a căcat pe toate aceeași mămicuță - mă caută provincia.

Cam am eu o bănuială, dar nu apuc să stau prea mult să dau cu presupusul, că este Mioara, că a ajuns cu bine, că s-a instalat într-o cameră cu o fată tare drăguță și amabilă, cel puțin pentru început, că e aproape sigură că se va putea „aranja" cu ea când o s-o vizitez...

În sfârșit, o scurtă pauză, apoi...

- Ce-ai făcut cu blonda?... Te-ai întâlnit cu ea? E-n regulă?...

Mă uit la Clarisa, care a rămas întinsă pe pat, pe-o parte și mă privește. Îi răspund Mioarei, pe bune, că doar ea ne-a făcut lipeala, deci n-am nici ce ascunde și nici ce menaja:

Tocmai ce ne-a întrerupt centralista care ți-a făcut legătura cu mine!...

Clarisa face ochii mari:

- E... nevastă-ta?!?... Tipa de la petrecere?...

- O cheamă Mioara și nu mi-e nevastă, doar ți-am mai spus!... Mi-e doar prietenă!...

Focoasă și Clarisa asta!... Sare din pat și, așa, cu pardesiul pus, mi-o ia la prelucrat cu buzele și cu dinții. Mă provoacă:

- Spune-i ce-ți fac acum, dacă ai curaj!

Râd:

- Mioara, știi ce-mi face Clarisa acum?...

- Să nu-mi spui că-ți suge pula!...

- Nu vrei, nu-ți spun, însă... ai ghicit!...

Pe Mioara o bușește râsul, destul de sincer, după cum o cunosc. Răspunde:

- Transmite-i salutări din partea mea și spune-i c-o rog să-mi mai lase și mie o bucățică din tine!...

- Bine, îi spun!... Înțeleg că vorbești de la un oficiu poștal!...

- Da, că n-avem telefon în cameră și nu știu dacă o să am acces la cele de la șantier!...

- Bravo, Mioara!... Află că această convorbire, pe fir mă refer, s-a purtat în trei - i-ai făcut femeii ziua!... Are ce povesti!...

Mai vrea Mioara să spună ceva, însă, brusc, convorbirea se întrerupe. Deh, răzbunare de centralistă!...

Nasol!... N-am apucat să aflu vreo adresă, ceva, dar lasă, că la cât de răzbătător sunt eu, cu siguranță că o s-o dibuiesc!...

Nu a trebuit să fac eu „cercetări", pentru că după două zile m-a sunat Mioara din nou - nici asta tâmpită - văzând că centralista cu pricina îi tot spunea că abonatul nu răspunde, a pândit și a venit când nu mai era baragladina-n tură, așa că s-a rezolvat.

A fost bine, pentru că am avut ce face de sâmbătă de la prânz și până luni dimineața.

S-a descurcat cu colega, care a dormit în altă cameră, cu niște colege de la ea din urbe...

S-a lămurit destul de repede cum se desfășoară lucrurile - are una „treabă", cealaltă pleacă, lăsând-o să se simtă bine...

Dar, să revin la Clarisa.

Cum sunt eu în fotoliu, cu Clarisa între picioare, o prind de cap și o ridic, apoi, prin gesturi,îi sugerez să mă încalece. Râde:

- O facem ca-n tren?...

- O facem în toate felurile!...

Se vede că a făcut meditații la mate, că se pricepe la opturi de minune - o las să mă prelucreze vreo douăzeci de minute, apoi mă încordez și mă ridic din fotoliu, cu ea pe pulă, pe post de parașută, ținând-o de spate, cu picioarele sprijinite de brațele mele. Iar o dă pe comentarii:

- Mammmăăăăăă!... Ce circ facem!...

Contracarez:

- Nu dragă!... Balet!...

După zece minute de tras rău în pulă, sigur destul de dureros pentru ea, că-i intră prea adânc, mă hotărăsc s-o iert, așa c-o las pe marginea patului, i-o scot, apoi mă aplec și iau cuvertura de pe colțul patului și o aștern pe jos. Îi zâmbesc:

- Hai!...

Pricepe invitația și coboară la „parter", tot așa, cu cracii-n sus. Acum să te ții ce-i fac!...

O prind de picioare și-i poziționez tălpile pe pieptul meu, apoi, ferm, dar cu grijă ca să n-o mai doară, încep pompele...

Ce s-a slobozit ea până acum, însă aici, pe tare, e de-a dreptul fântână!... Mai fac și șmecheria că i-o scot până nu-mi mai rămâne decât capul pulii înăuntru, apoi iar îi bag ștremeleagul până-n coaie, dar fără să apăs...

Se vede pe ea că a ajuns undeva cam prea departe:

- Gata, măi!... Gata, că nu mai pot!... Nu mai rezist!... Nu mai suport!... Ufffff!... Iarăși!...

Se vede pe ea că e cam necăjită, sigur obosită, însă și uimită și plăcut impresionată!

Mă opresc, ies, apoi o apuc de mâini și o ajut să se ridice, însă nu prea mult. O pun să stea în genunchi, cu burtica sprijinită de marginea patului, apoi, lejer, mă centrez în spatele ei și i-o bag.

N-are unde să fugă!... Mă întreabă:

- Auzi, tu mai ai mult?!?...

Ce să-i răspund, că doar n-am cronometru în coaie!

- Habar n-am!... Până termin!... O să încerc să mă grăbesc!...

Și o fac, într-adevăr!... O iau serios și rapid la pompe, iar ea n-are unde să fugă, că o oprește patul!...

Nu știu ce are cu cearceaful meu, că mi-l mototolește cu mâinile, mi-l mușcă, icnește din când în când, clar că se slobozește la greu!...

În sfârșit, mă apropii. Plecând de la zicala că cine cere nu piere, o întreb:

- Clarisa, e prea mult dacă te rog să mă termini cu gurița?...

Se pare că i-am făcut o mare bucurie:

- Hai!... Dar scapă de porcăria aia!...

I-o scot, îmi scot prezervativul în timp ce Clarisa se ridică și se așează-n fund pe marginea patului.

Mă ridic în picioare, că înțeleg ce vrea și... gata!... Iar mă scarpină cu nasul pe floci. Mă țin tare de umerii ei, de frică să nu cad... Gata!... m-a terminat și, lafel ca și prima dată, mă ține-n gât mult și bine, tot înghițindu-mă... Parcă nu mai sunt nici eu chiar atât de sensibil ca prima dată, că reușesc să mă abțin și să nu scot vreun sunet onomatopeic...

În sfârșit, mă „elibereză" și, gâfâind, îmi spune:

- Dă-mi să beau!...

Mă precipit la sticlă, torn în pahare și i-l întind pe-al ei - a rămas pe cearceaful de pe pat.

Îl soarbe bărbătește, dacă mă pot exprima astfel, apoi:

- Mai dă-mi!

Îi torn încă o porție, de data asta mai consistentă - nu-mi pasă dacă acum, după ce deja ne-am futut, se cherchelește - văd eu!...

De data asta golește doar jumătate din porție, apoi îmi întinde paharul:

- Trebuie neapărat să merg la baie să mă spăl, că-ți fac inundație pe-aici!

Mă ridic, o prind de mână și o conduc la baie.

Intrăm în cadă. Mă roagă să n-o ud pe păr, că tocmai ce a făcut baie, aseară, duminica.

Mă conformez, așa că-i șamponez doar trupul. Mă roagă să nu folosesc lufa, sau buretele, că vrea să mă simtă pe mine, să-mi simtă mâinile pe tot corpul.

Ce nu fac eu pentru o gagică așa de futăcioasă și care știe să sugă pula așa cum destul de puține sunt în stare?...

Dacă tot sunt la capitolul igienă, îi probez un pic și intrarea în curuleț. Sare:

- Nu, acolo doar dacă ai prezervative normale!... Cu astea șmechere, mi-e frică!...

- În regulă!... Când ești dispusă și ai chef, mă anunți!... Am și de-alea!...

Lasă capul în pământ, face o pauză, apoi:

- Cred că nu în seara asta!...

Nu comentez. Tot ea:

- Știi ce? Poți să mă uzi și pe păr. Dacă n-ai nimic împotrivă, rămân la tine... Ne odihnim și noi un pic, apoi...

Nu continuă, că doar am înțeles exact ce a vrut să spună.

Tot ea:

- Am să te rog să mă lași s-o sun pe maică-mea - oi fi fiind eu adult, însă nu vreau să-i fac să se îngrijoreze!...

- Sigur că da!...

Reveniți în cameră, ține neapărat să-și pună chiloții pe ea. Iau un prosopel și i-l aștern pe șezutul fotoliului. Continui:

- Uite, cât dai tu telefon acasă, eu mă duc la bucătărie și prepar niște sandwich-uri, că sigur n-ai mâncat nimic la facultate!...

Îmi dă undă verde, așa că mă retrag la bucătărie și fac ce-am promis.

Revenit în cameră cu sandwich-urile, o găsesc pe Clarisa complet echipată și, se vede pe fața ei, tristă și îngrijorată:

- I-e rău lui bunică-mea și a cerut ca neapărat să mă vadă!...

Izbucnește-n plâns...

Nu prea știu ce pot să fac, sau să zic, într-o atare situație...

Printre lacrimi și sughițuri:

- Știu că e bătrână și că toți murim, dar ea m-a crescut!...

Spun și eu ceva, de complezență:

- Îmi pare rău!...

Continui:

- Eu am rămas fără bunici de când eram foarte mic - de fapt n-am apucat să-i cunosc decât pe doi dintre ei, iar când aveam paisprezece ani, am rămas doar cu mama și cu tata...

- Ei, tu ești bărbat, nu fleoarță, ca mine!...

Ce să fac? Mă simt dator ca s-o ajut cumva:

- Uite, încearcă măcar să guști ceva, apoi mă îmbrac și te duc acasă, cu mașina.

Sare, clar enervată:

- Ești nebun?!? După ce-ai băut cât ai băut?!? Ce vrei, să scapi de carnet?!?... O să fac comandă și iau un taxi!...

Fac și eu o gafă:

- Cum stai cu banii?...

Mi se uită în ochi, cu ochii ei injectați, de la plâns:

- Băi!... M-oi fi luat tu de curvă, dar să știi că nu-s de-alea de să le plătești tu taxi-ul!...

- Clarisa, unde dai și unde crapă?!?... Habar n-am dacă ai, sau nu, bani la tine!... Ce-i așa de greu de priceput?!?...

- Gata cu-ntrebări de-astea, că mă supăr și nu mai vin niciodată pe la tine!...

Fac o pauză de reculegere:

- Bine, dar... ce număr de telefon ai, pot să te întreb?

- Ai o agendă, un carnețel, ceva?

Scot agenda, cu pixul atașat și i-o înmânez. O deschide la litera corespunzătoare și-și scrie numele și prenumele, plus numărul de telefon. Îmi dă agenda înapoi, spunându-mi:

- Cu excepția duminicilor, nu suni decât după ora trei și... ai grijă să te prezinți, cu numele complet, pentru că ai mei țin foarte mult la etichetă.

- În regulă, s-a notat!

Ridică receptorul telefonului și formează un număr - probabil că folosește serviciile de taximetrie destul de des, din moment ce a reținut numărul pe dinafară.

Face comanda - în cinci minute trebuie să coboare.

Încerc să-i dau și eu numărul meu de telefon, însă mă refuză:

- Nu, că nu vreau să te sun eu, să crezi că sunt disperată sau nu știu cum!...

Îmi dau seama că e afectată de situația bunicii ei, așa că tac, mâlc.

Îmi trag și eu chiloții pe mine, pun mâna pe pantaloni, dar mă oprește:

- Sunt suficient de mare să știu să cobor în fața blocului! Nu te deranja!...

Gata!... E aricioasă, țâfnoasă, o las în pace și, între timp, s-a apropiat și momentul când trebuie să plece. Se ridică, mă ridic și eu, se apropie de mine, îmi bagă, scurt, limba-n gură, apoi îmi aruncă un...