Oglindiri în Enormii Lor Ochi 01

- Bună seara! Scuzați-mă, nu sunt din oraș și caut un hotel mai liniștit; nu știți vreunul în apropiere?

Femeia, înaltă și solidă, mă cercetează cu ochi reprobatori de sub o coafură semănând cu o ciupercă mov. Să fie tot îmbrăcămintea mea de vină? Ce-i drept, rochia individei, având o formă greu de descris în mai puțin de o sută de cuvinte, este într-o combinație de roz-ciclamă cu mov asemănător părului și verde brotac... Partenerul ei, mai sobru într-un costum auriu cu paiete albastru-electric, aducând la croială cu o salopetă de parașutist, mă îndrumă cu amabilitate:

- Habar n-am. Întreabă una din curve.

Așa îmi trebuie, dacă întreb de un hotel liniștit în cartierul ăsta... Totuși, sugestia nu e atât de rea pe cât pare la prima vedere. Cu riscul de a-i înșela așteptările, mă îndrept către o fată îmbrăcată doar cu o bustieră roșie. Presupun că e costumată în Scufița Roșie, fiindcă poartă o bonețică de aceeași culoare, iar în mână ține ceva părând o machetă de coșuleț.

- Hola, lupule! îmi confirmă presupunerea, zâmbindu-mi cu toți dinții. Vrei să mă papi? se interesează cu glas dulce.

Nu cred că vreau, și i-o comunic fără asprime:

- Nu, mă tem că nu; voiam doar să te întreb dacă știi vreun hotel liniștit în zonă.

Tonul i se acrește instantaneu:

- Da' știi că ai tupeu? Vii să mă-ntrebi unde să te duci cu altă curvă?!

- Nu, nu-i vorba de asta... - încerc să îi explic cu voce moale, însă mă întrerupe o altă tipă, care s-a apropiat de noi după ce a eșuat în tentativa de a-l convinge pe cel de la volanul unei mașini bleu că are cea mai interesantă ofertă de servicii din zonă.

- Care-i treaba, Beryl, ai nimerit peste un lup prea agresiv?

- N-aș zice că-i agresiv. Ți-l las ție - îi aruncă Scufița Beryl și se îndepărtează cu un aer ofensat.

Mă întorc spre cealaltă fată. Are părul vopsit în portocaliu și poartă o rochiță lucioasă, galbenă, care îi lasă pieptul gol. Bineînțeles, îmi zâmbește; rămâne de văzut în cât timp i se va evapora amabilitatea.

- N-o băga-n seamă pe Beryl, e-ndrăgostită de-un nenorocit care-o tratează ca pe ultimu' gunoi, așa că-i cam țâfnoasă... Ia zi, ce dorințe de nemărturisit vrei să-ți îndeplinesc?

Nu îi mărturisesc că nu prea mă interesează viața sentimentală a Scufiței, în schimb recunosc că nu vreau de la ea decât o amărâtă de informație. Din fericire, nu mă trimite la rându-i la plimbare, ci mă întreabă - nu tocmai cuprinsă de entuziasm - ce caut. Un minut mai târziu, sunt fericitul posesor al unei adrese.

5

...Iar după încă șase, ajung la locul indicat. Este pe o străduță din spatele unui cinematograf, se numește „Văduva Negră" și arată tot atât de seducător pe cât îi e numele. Ce-i drept, fata cu părul portocaliu m-a prevenit să nu mă aștept la un lux orbitor. Și pare într-adevăr liniștit. La fel și recepționistul. Care se preface că nu m-a auzit intrând. Când mă plictisesc să admir zborul plin de avânt al „Căpitanului Pedepsei" - un tip plin de mușchi care, după moda tradițională a super-eroilor, poartă chiloții pe deasupra costumului colant - pe coperta albumului cu benzi desenate în spatele căruia se ascunde insul, îmi dreg sonor glasul.

- Cu ce vă pot ajuta? se interesează, fără să își întrerupă lectura.

- Cu o cameră, desigur - îl informez.

- Opt maimuțoi ora, doișpe pân' la miezu' nopții și șaișpe toată noaptea - îmi comunică din spatele revistei.

„Maimuțoi"?! Cât respect față de marile personalități ale națiunii... Dacă nu cumva au schimbat și moneda cât am „lipsit".

- Primești cărți de credit?

- Ce să primesc? întreabă, continuând să se adăpostească în spatele Căpitanului.

- Cărți de credit.

În sfârșit, cărțulia coboară. Mai bine rămânea unde era, mutra individului fiind cel puțin indigestă.

- Ce-s alea?! vrea să știe.

Mai bine nu insist. După cât de nedumerit e, cred că pot să le arunc în primul coș. Sper ca măcar dolarii să mai fie valabili - am, sau, mai degrabă, aveam întotdeauna la mine două bancnote de cincizeci, pentru situații speciale. Și dacă cea de față nu-i specială, nu știu care ar putea fi.

- Nimic, glumeam - spun, căutându-mă în buzunar.

- A, bine... - răspunde urâtul, plictisit.

Scot portofelul, îl deschid, găsesc cele două bancnote și mă opresc înainte de a extrage una. Dacă nu mai au circulație, iar ăsta cheamă poliția îndată ce urc în cameră?...

- Ei, fir-ar să fie! exclam. Trebuie să scot niște bani.

- În regulă - zice moale individul.

Și, ridicând din umeri pentru a sublinia ceva care îmi scapă, se întoarce la aventurile Pedepsitorului.

_________

notă:

hola (se pronunță „ola") - bună (ziua), în spaniolă