Oglindiri în Enormii Lor Ochi 08

Și tace, mușcându-și buzele.

- Să nu, ce anume? întreb.

Niciun răspuns.

- Ikumi, la ce te gândești, spune-mi!

Îmi ocolește privirea și murmură:

- Nu, Denn, n-are rost să-ți zic. E doar o idee care mi-a trecut prin cap.

O apuc de mână.

- Ikumi, te rog să-mi spui!

- Denn, mă doare!

Realizez că i-am strâns mâna cu toată forța; confuz, i-o eliberez îngăimând o scuză. După un moment, revin la atac:

- Spune-mi, te rog, la ce te-ai gândit; dacă nu o faci, am să te pisălogesc fără încetare până cedezi.

Mă cercetează din colțul imenșilor ochi.

- ...Da, ai fi capabil... Bine, îți spun, dar vreau să-ți fie foarte clar că nu e decât o idee care mi-a venit, nu trebuie să-ți faci gânduri negre din cauza ei...

- În regulă, am înțeles; promit să nu mă las doborât de ceea ce vei afirma!

- Baka! îmi sesizează ea tonul zeflemist. Ei bine, mi-a dat prin cap că ar putea fi posibil ca puterea aceea, dacă e într-adevăr putere, să te poată distruge...

Clipesc neîncrezător.

- Să mă distrugă...? În ce fel? Să înnebunesc sau să-mi prăjească creierul așa cum zici că a încercat să-mi facă Asuka?

Strâmbă din gură.

- De unde vrei să știu?! Nu înțelegi că habar n-am ce e chestia aia care zace-n mintea ta!? Ți-am zis că a fost doar o idee! Mai bine-mi țineam gura!

- Hei, hei, nu te supăra! Gândeam și eu cu voce tare...

- Nu m-am supărat... - murmură bosumflată.

În lipsa unei idei mai bune, îi strâng din nou mâna - de astă dată cu blândețe. Un lung moment tăcerea își face de lucru între noi; o trimit la odihnă până nu se extenuează.

- Spune-mi, te rog, toate himele au puteri psihice?

Mă acoperă cu azuriul privirii ei.

- Nu, nu toate. Sunt destul de frecvent întâlnite la himele manga, dar nu știu dacă am fost dotate cu ele ca să ne putem feri de clienții periculoși sau, pur și simplu, sunt rezultatul unei erori de proiectare... Sinceră să fiu, înclin mai degrabă către ultima variantă, pentru că nu prea-mi vine să cred că i-a interesat atât de mult soarta noastră...

Oricât de cinică ar fi concluzia ei, din puținul pe care l-am înțeles despre lumea de aici, înclin să îi dau dreptate; după o clipă de tăcere, întreb:

- Ai părut surprinsă când ți-am descris cum te-a făcut Asuka să-ți pierzi cunoștința, ca și cum nu te-ai fi așteptat ca așa ceva să fie posibil; cât de mare e puterea ta față de a altor hime?

Șovăie un moment; obrajii i se înroșesc abia perceptibil și spune încet:

- Păi... până acum credeam că e dintre cele mai mari... Adică... N-am mai întâlnit decât o fată mai puternică decât mine... Cu puțin. Dar din ce mi-ai povestit îmi dau seama că nici măcar nu mă pot compara cu Asuka asta... (Mijește ochii.) De fapt, am auzit un zvon despre o himă manga care lucrează ca asasină; probabil că despre ea era vorba.

Mă încrunt amintindu-mi ce mi-a zis mai devreme.

- Stai un pic! Spuneai că senzația aceea de furtună de nisip pe care am avut-o când mi-a... intrat în minte e dată de un atac mortal... De unde știi? (Cobor vocea.) Asta înseamnă că și tu poți ucide astfel?

Se uită în jur să se asigure că nu ne aude nimeni; pe măsură ce o face, îmbujorarea îi devine evidentă, iar când s-a încredințat că nu e nicio ureche indiscretă în jur, murmură evitându-mi privirea:

- Păi...

Aștept câteva clipe bune să continue, însă nu o face.

- Ikumi...? insist, deși răspunsul pare deja evident.

- ...Da, pot. Dar asta rămâne între noi, bine?

Înclin capul, șoptind: „Da, Ikumi..."

- Promiți?

- Promit.

- E foarte important, Denn... Mi-am pus viața în mâinile tale recunoscând asta; îți dai seama ce ar face Administrația dacă ar afla că unele dintre noi pot ucide astfel?

- V-ar închide și ar arunca cheia...

- Nu, Denn, nu ne-ar închide. Ne-ar extermina. Fără să mai verifice care dintre noi e capabilă să o facă și care nu...

O fixez, șocat și neîncrezător.

- Cum adică, să vă extermine?! Nu se poate, cred că exagerezi...

Un zâmbet trist îi traversează buzele micuțe.

- Tot n-ai înțeles... Ori, poate, nu vrei să înțelegi... Denn, îți repet încă o dată: himele nu sunt considerate ființe umane... Așa că nu-ți închipuí că ar ezita să o facă.

Înghit în sec. Sau - mai bine zis - încerc. Fiindcă nu am ce.

- Nu-mi pot imagina o asemenea cruzime! Ikumi, tu și Keiko sunteți cele mai interesante femei pe care le-am întâlnit până acum, cum ar putea cineva să vă trateze așa doar fiindcă ați fost create artificial?!

Clatină din cap zâmbind trist.

- Denn, Denn... De ce te grăbești să tragi concluzii? Îți părem interesante doar pentru că în universul din care vii nu există hime, asta-i tot; după ce o să te obișnuiești cu noi, după ce o să întâlnești și alte hime, nu o să mai gândești așa...

Îi iau mâinile mici între ale mele.

- Ikumi, ți-am promis mai devreme că nu mă voi schimba; o fac din nou acum. Și... știi ce? Dacă nu-mi respect cuvântul, te las să-mi lovești mintea cu „furtuna de nisip".

- Baka!! Nu glumi despre așa ceva!

- Păi, nu a fost o glumă.

- Atunci a fost o tâmpenie! Pe deasupra, cum poți să știi dacă o să te schimbi sau nu, când nici măcar nu ți-e clar în ce lume ai ajuns?!

- Pentru că nu vreau să mă schimb.

Oftează, privindu-mă printre genele lungi ale enormilor ei ochi.

- Cât îmi doresc să te cred...

Nu îi răspund. Nu în cuvinte. Doar îi strâng ușor mâinile.