Venera 16

N-am putut să scap. Șeful cel mare al Venerei a ținut să mă cunoască și să-mi mulțumească personal.

Ne-am întâlnit, toți trei, Venera făcându-ne cunoștință. Cam ruginit, la început, că n-am mai vorbit în franceză de niște ani buni, după vreo jumătate de oră și câteva pahare cu vin, mi-am revenit.

Norocoasă, Venera. Tipul chiar e simpatic însă, din păcate, peste vreo doi ani se va pensiona, așa că o să-i ia altcineva locul. Tot francez, că asta-i politica firmei.

Deși îmi stătea pe limbă, m-am abținut să fac mențiunea că și cel care a venit să spioneze este tot francez...

Ne-a dus acasă, pe fiecare în parte, șoferul barosanului, întrucât, până la coadă, ne-am cam cherchelit.

I-am povestit și soției ce știa, deja, de la fiul nostru. În mare, realitatea, cu singura „modificare" că Venerei i-am schimbat... sexul. Deh, mai bine așa!

Venera, pe lângă faptul că și-a dus telefonul la înot, în chiuvetă, apoi l-a spart și l-a aruncat, a rugat firma de securitate să-i inspecteze și ei apartamentul. N-au găsit nimic și nici n-au făcut vreun comentariu referitor la aparatul de sub patul Venerei.

De nervi, Venera a aruncat toate așternuturile, prosoapele, șampoanele și a schimbat, integral, paharele, vesela și tacâmurile, tot ce a folosit împreună cu „nemernicul ăla"...

Deh, nervi de femeie trădată în dragoste...

Când m-am dus la ea, că a insistat de m-a zăpăcit, am găsit-o purtând un halat de baie roz. Deci până și halatul a avut vreo vină...

Noroc că firma, din ce am înțeles, i-a dat o primă foarte consistentă - habar n-am cât, că nu mă interesează banii Venerei, ci... cu totul altceva.

Nu știu dacă VA mai URMA.